PORTRET

Doctorul Romeo Florin Galea – pionierul chirurgiei obezității morbide în România

Profesorul universitar doctor Florin Galea este primul chirurg care, în 1997, a introdus chirurgia obezității morbide, în premieră națională, la Clinica Chirurgie II din Cluj-Napoca. Timp de 17 ani a operat cu succes aproape 1400 de cazuri de obezitate morbidă, fiind recunoscut de către colegii săi de breaslă drept pionierul chirurgiei bariatrice în România. Bisturiul său a transformat persoanele obeze în persoane normale. Succesul profesional l-a încurajat și l-a ajutat pe medicul Galea să rămână un om amabil, prietenos, cald, dragostea pentru oameni fiind un sentiment ce l-a ghidat întreaga viață. O viață deloc simplă și lineară, ba chiar sinuoasă și complicată, în meandrele războiului, iar mai apoi ale regimului comunist.

S-a născut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

S-a născut în 24 septembrie 1940, în plină conflagrație mondială. Tatăl său era cadru didactic universitar la Facultatea de Medicină din Cluj, dar, datorită Dictatului de la Viena, din 30 august 1940, familia Galea a trebuit să se refugieze din Cluj, la Sibiu, unde a fost mutată și Universitatea, pe timpul războiului.

,,Au fost multe evenimente cu emoții și cu rușii, mai ales”, își amintește profesorul Galea, cu o amintire încă vie a războiului pe care l-a trăit copil fiind: ,,Când au venit rușii au trecut prin Sibiu și ei ne-au ajutat cu alimente, că nu prea erau pe atunci, rușii nu s-au purtat rău cu noi. În ’45 ne-am mutat din nou la Cluj, după terminarea războiului, ne-am întors și am locuit în cadrul Institutului de Igienă Pasteur, până în ’61.”
 

Institutul de Igienă Pasteur a fost locul copilăriei și formării sale inițiale

Instituția medicală clujeană a fost locul copilăriei sale, alături de profesori și conferențiari universitari și de foarte mulți copii de profesori universitari, de laboranți sau de simpli oameni de serviciu. ,,Acolo s-a format educația mea”, consideră Florin Galea, ,,și am devenit un om normal”.

Alături de diferite categorii sociale, copii de bogați și de săraci, viitorul chirurg de prestigiu a primit o educație morală solidă, învățând să îi aprecieze și pe cei mai săraci, cu care a devenit și a rămas prieten de suflet pentru toată viața. În primii ani de viață, alături de copiii celor ce lucrau și locuiau în cadrul Institutului Pasteur, Florin Galea a învățat ce înseamnă camaraderia, caracterul uman și prietenos, tot acolo dobândind și primele crâmpeie de educație universitară:

,,Acolo am avut ocazia să ne cunoaștem noi, copiii, să ne formăm universitar alături de ceilalți. Eu am avut ocazia să umblu prin laboratoarele de biochimie, am avut grijă și de animalele experimentale, încât mi-a plăcut chimia, fizica foarte mult, și biologia. Dezvoltându-mă într-o astfel de instituție, am optat să devin student la medicină.”

Între timp, tatăl său a fost promovat până la gradul de profesor universitar doctor docent și a fost mutat de la Facultatea de Medicină Generală la Facultatea de farmacie, ca și chimist toxicolog, în felul acesta lărgindu-se și ,,sfera de activitate” a copilului Florin Galea, și cu toți profesorii de la Farmacie. I-a cunoscut astfel, de mic copil, pe marii profesori de atunci:

,,În Institutul de Igienă Pasteur am cunoscut generații de studenți care între timp au devenit profesori universitari și care mie mi-au fost utili în viață, pentru că le-am devenit student. Am crescut printre picioarele lor.”

Medicina, o facultate extraordinar de bine pusă la punct, cu profesori colosali

La 18 ani, Florin Galea a reușit la examenul de admitere la Medicină, absolvind ulterior facultatea în 1964. Medicina din acei ani o definește drept una extraordinar de bine pusă la punct, cu profesori colosali, nume sonore de oameni extraordinari, care au contribuit decisiv la formarea sa.

După terminarea facultății, a devenit intern prin concurs și a mai stat încă 3 ani în Cluj, până în ’67, făcând psihiatrie, chirurgie, ginecologie, interne și neurologie. După terminarea internatului a fost repartizat ca medic la țară, unde a stat timp de doi ani: inițial la Șomcuta, apoi la Valea Vinului, în județul Satu Mare. De la Valea Vinului a ajuns prin transfer medic de circumscripție la Turda, de unde a dat concurs pentru postul de preparator în cadrul IMF Cluj:

,,Eu acolo la țară am devenit membru de partid, m-au făcut cei de la Valea Vinului, și așa am ajuns, prin mai multe concursuri, să mă accepte IMF-ul ca preparator la Clinica Chirurgie 2. Aici am avut ocazia să cunosc niște oameni extraordinari care m-au îndrăgit, cărora le-a plăcut de mine. A fost neîntrecutul chirurg Cosma Eugen, și alături de el, o echipă extraordinară: Chirileanu, Pop Alexandru, Moraru Marcel, Ghibu, Kaufman și Prișcu.”

Alături de profesorul Cosma, întemeietorul chirurgiei vasculare din Cluj, Florin Galea s-a format ca și chirurg generalist. La 32 de ani a devenit medic specialist și a fost avansat asistent universitar.

Profesorul Cosma a fost cel ce i-a urmărit pașii și din punct de vedere științific, îndrumându-l spre o teză de doctorat pe chirurgie vasculară, al cărui conducător a fost profesorul doctor docent Pop de Popa, cel care a fost în acea vreme consilierul lui Ceaușescu în probleme medicale și șeful serviciului de chirurgie cardiovasculară al Institutului Fundeni.

Terminând doctoratul în 1980 în chirurgie vasculară, medicul Galea s-a dezvoltat ulterior în Clinica Chirurgie 2 în chirurgie generală și vasculară. Între timp, profesorul Cosma a trecut în neființă, la conducerea clinicii de chirurgie ajungând doctorul Kaufman, care a introdus și a dezvoltat chirurgia limfatică, pe lângă cea vasculară, și a avut o intensă activitate științifică pentru studenți și pentru cadrele didactice. Cu profesorul Kaufman, creator de școală medicală, Florin Galea a colaborat, elaborând lucrări științifice, ca și coautor la cărți, care au fost ulterior utile pentru promovarea sa profesională.

După 1980, însă, cabinetul doi, condus de Elena Ceaușescu, a desființat examenul de medic primar și niciun medic nu a mai fost promovat în învățământ din cauza lipsei acestui examen. Această situație a durat până la Revoluție, când au fost reluate examenele de medic primar, situație care l-a obligat pe medicul Galea să rămână asistent universitar timp de 18 ani, din 1972 și până în 1989.

După Revoluție începe a doua parte a devenirii profesionale a doctorului Galea

După Revoluție, i s-a  confirmat fără examen calitatea de medic primar în chirurgie generală și vasculară și a fost imediat promovat șef de lucrări. După un an, a fost promovat conferențiar și, după pensionarea profesorului Kaufman, la conducerea Clinicii Chirurgie II a fost promovat profesorul Aurel Anderco, împreună cu care conferențiarul Galea a colaborat în conducerea clinicii în probleme de chirurgie vasculară și chirurgie generală.

A elaborat ca prim autor cărți de patologie arterială, chirurgie arterială practică și a fost coautor la cursuri de semiologie chirurgicală și lucrări practice.
Din 1990 începe a doua parte a vieții lui Florin Galea, a cărei traiectorie profesională se dezvoltă liber, scăpând de cenzura unei societăți comuniste ce împiedica evoluția profesională a celor cu ,,origine nesănătoasă”, proveniți din familii de intelectuali:

,,După revoluție prima mea ieșire științifică a fost în 1990, la Paris. Aici începe totul, cu o temă de chirurgie vasculară. Acum vine partea a doua a vieții mele, eu practic aveam în ’90 50 de ani, iar aici începe aventura vieții mele favorabile, până acum fiind un fiu de intelectual, asistent universitar, nepromovat de regimul comunist.”

La congresul de la Paris, Florin Galea a cunoscut chirurgi importanți de chirurgie vasculară, iar unul dintre aceștia, Pierre Lagneau, l-a îndrăgit, și l-a invitat să lucreze în clinica sa. Acolo a ajuns în 1993, cu o bursă Tempus, finanțată de către Bruxelles, timp de 7 luni lucrând la Paris cu cei mai mari chirurgi vasculari ai Franței.

O minune care i-a modificat destinul

Medicul a cunoscut la pas Parisul, făcând călătorii pe jos în toate cele 20 de arondismente, iar în Bois de Vincennce i s-a întâmplat ,,o minune” care i-a modificat destinul:

,,Era o climă caldă, iarbă, cer senin, și m-am întins pe spate și m-am uitat la cerul Parisului. Eram cu capul spre răsărit și, la un moment dat, mi-am zis: dacă eu îmi flexez capul așa pe spate, oare văd cerul României, aflat la 2000 de kilometri distanță? Și ce crezi că am găsit la capul meu? O kipa evreiască; era aproape nouă, neagră, cu căptușeală albastră. M-am sculat imediat, mi-am pus-o pe cap, mi-am făcut o cruce și am zis, Doamne, ăsta e un semn! Și așa a și fost, asta a dus la evoluția mea ulterioară.”

La două săptămâni i s-a întâmplat o altă minune. Mergând la Centrul Cultural Român de la Paris, a avut o întâlnire providențială cu șeful de pe atunci al centrului, profesorul universitar de filologie din Cluj, Ion Pop, care era prieten cu soția sa, conferențiar la Litere la Cluj: ,,Și de atunci mi-a mers bine, Ion Pop mi-a oferit materiale culturale, pe care eu le-am prezentat mai departe colegilor de la Paris, și am făcut în acest fel reclamă României.”

În cadrul unei recepții dată de către centrul cultural a avut o a doua întâlnire emoționantă, ce i-a determinat cursul ulterior al vieții, cu o familie de evrei de origine română, care au avut o profundă legătură afectivă cu istoria familiei sale. Familia Schafer, care deținea o farmacie în Cluj, a fost strămutată în Transnistria în perioada războiului, tatăl profesorului Galea ajutându-i ulterior a-și recupera farmacia, după terminarea conflagrației. Familia Lezu și Șosana, deveniți ambasadori ai Unesco ai statului Israel, la Paris, au întors actul de binefacere, ajutându-l pe tânărul Florin Galea pe perioada șederii sale în capitala Franței, iar după ce și-a terminat stagiul la Paris, l-au chemat în Israel pentru continuarea specializării:

,,Am fost chemat de ei la specializare în Israel, lucru care s-a și întâmplat, fiindcă la facultatea de medicină existau burse și pentru Israel, unde nu mergea nimeni (majoritatea preferând Germania, Anglia, Franța).  Eu m-am dus, am luat bursa, și după un an de zile, Palmor Lezu mi-a obținut aprobarea ca să fiu bursier al Facultății de Medicină Sackler din Tel Aviv.”

La Tel Aviv profesorul Galea s-a format timp de 4 luni (octombrie ’96 – ianuarie ’97), participând la cursuri de medicină de urgență, ca student pe probleme de chirurgie vasculară.

A învățat în Israel chirurgia obezității morbide

Înainte de a pleca în Israel efectuase deja la Cluj operații de chirurgie pentru bolnavii obezi, abdomino-plastii transversale, iar înainte de a pleca, în ’96, împreună cu Gicu Ionescu și cu Pop Cezar, prima gastroplastie cu sutură mecanică pe cale deschisă orizontală fără inel. Evreii i-au propus să facă chirurgia obezității, iar el a acceptat, fiind deja familiarizat cu domeniul și, astfel, a intrat în legătură cu profesorul Charusi, operând alături de el obezitatea morbidă  cu metoda de gastroplastie verticală cu inel de silicon, la Tel Aviv, la Centrul Medical Wolfson-Holon:

,,Acolo am lucrat cu el și am intrat în operații și, având aparat de filmat, multe operații le-am înregistrat, fiindu-mi utile când am ajuns în țară, pentru că după ele am putut să încep operațiile.”

Charusi nu l-a învățat pe profesorul Galea doar metoda, ci i-a oferit și materialele necesare realizării ei:

,,Când s-a terminat stagiul, Charusi a fost așa de amabil cu mine, că a zis, uite, ia materialele astea, mi-a dat pensa specială și inele, și mi-a spus: «Du-te în România și fă asta!»”

După fiecare specializare, în Franța și Israel, Florin Galea a publicat câte o carte (Endarterectomia carotidiană și gastroplastia verticală cu inel de silicon).
Din ’97 de când s-a întors în țară și până în 2000, medicul Galea a reușit să opereze numai 10 pacienți, pentru că metoda nu era cunoscută în România, atât bolnavii, cât și medicii, având rețineri în ceea ce privea acest nou tip de operație:

,,Era prima dată când se făcea, chiar și cei din Chirurgie II se mirau de ce vreau să fac, dar m-au lăsat, pentru că aveam documentație din partea unei mari școli medicale din Israel. M-a investit cu putere profesională o facultate importantă din lume, ca eu să încep această operație, deci eu eram acoperit și legal.”

Din 2000 până în 2013 a operat aproape 1400 de cazuri de obezitate morbidă

În perioada aceasta, profesorul Galea a început să meargă și la congrese, unde s-a afirmat și a devenit cunoscut. Mai apoi, din 2000 până în 2013 a operat enorm de mult, aproape 1400 de cazuri de obezitate morbidă, renunțând la chirurgia arterială și axându-se doar pe acest domeniu. A operat persoane venite din 34 de județe ale țării (83% dintre județele României), dar și pacienți din afara țării. În 2000 a creat la Cluj primul centru de chirurgie bariatrică din țara noastră:

,,Bolnavii veneau aflând unul de la altul și am ajuns la performanța să operez zilnic cazurile de obezitate, uneori chiar două pe zi, o operație durând aproximativ 3 ore. În Clinica Chirurgie II au înțeles toți valoarea acestei proceduri și colegii m-au ajutat: profesori universitari, șefi de lucrări, rezidenți, toți m-au ajutat și tuturor trebuie să le mulțumesc. Aici are un merit deosebit profesorul Mironiuc, care între timp a devenit șeful clinicii, după pensionarea lui Anderco. El m-a ajutat în operații și a fost continuatorul chirurgiei bariatrice în Centrul de Chirurgie Bariatrică din Clinica Chirurgie 2.”

Între timp, în România a început să se facă chirurgie bariatrică și în alte centre, dar chirurgii din țară care practică această specialitate îl consideră pe Florin Galea drept pionierul chirurgiei bariatrice, acordându-i și diplome de confirmare, în acest sens.

,,Chirurgul are nevoie de curaj, de o minte luminată și de talent manual”

La 65 de ani, profesorul Galea s-a pensionat din activitatea didactică, însă a continuat să lucreze pe linie de spital, operând până la respectabila vârstă de 73 de ani.

,,Chirurgul are nevoie de curaj”, consideră profesorul Galea, ,,de o minte luminată, de talent manual și de îndrăzneala de a face această operație dificilă și de a reinterveni imediat atunci când apar complicații. Trebuie să nu ai teamă, uneori intervențiile sunt în momente incomode, noaptea: te scoli din pat și vii și reoperezi ce ai făcut peste zi. Îți trebuie un cap sănătos, o mână bună, talentată și curaj ca să faci o chirurgie dificilă, precum chirurgia obezității, pentru că apar complicații, fistule gastrice cu peritonită și deces și embolie pulmonară, în procent mic, am avut 0,54 mortalitate la 1400 de cazuri.”

Recent, în 15 decembrie, profesorul Galea a lansat și o carte, rezultată în urma vastei sale experiențe, de 17 ani de activitate bariatrică:

,,Având această informație în mine am simțit nevoia ca să o descarc din corpul meu, din  mintea mea și să o transpun pe hârtie, prin această carte, «Chirurgia bariatrică și metabolică de restricție gastrică cu inel și alte proceduri»”

În prezent, medicul Galea activează ca și profesor consultant în Clinica Chirurgie II, coordonând activitatea în cazul tuturor bolnavilor operați care vin la control sau pe cei ce vin la operație de chirurgie bariatrică, ajutându-l pe profesorul Mironiuc și în sala de operație:

,,Profesorul universitar doctor Aurel Mironiuc este un continuator al chirurgiei bariatrice, executând magistral sleeve gastrectomia și by-passul gastric.”
Valorile care l-au călăuzit întotdeauna pe profesorul Galea au fost iubirea față de semeni, ,,să fii util omului și să fii corect și cinstit, să faci bine omului, să-l ajuți”, iar important pentru  reușita în viață i se pare realizarea unui plan temeinic, ce trebuie mai apoi urmărit cu tenacitate, ,,până îl duci la capăt, bine făcut”.

Profesorul Florin Galea e un medic ce și-a urmat cu succes principiile, reușind a deveni o persoană iubită și respectată, atât din punct de vedere uman, cât și profesional, o piatră de temelie la piramida de valori autentice ale Clujului, și un reper de moralitate, de umanitate și de succes profesional, obținut prin muncă, pasiune și profundă dăruire. Profesorul Galea e o personalitate ce face cinste orașului și medicinii clujene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *