In vizor

DNA Cluj dă extemporal la evaluarea activităţii manageriale

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader a sesizat Inspecţia Judiciară pentru a face o evaluare „de fond” a activităţii manageriale la DNA şi la Parchetul General. În urma acestei evaluări măsurile care vor fi propuse vor fi proporţionale disfuncţionalităţilor constatate. Dacă se ţine cont de activitatea din ultimii ani, la Cluj se pare ca va urma un mic cutremur. Există inclusiv posibilitatea de a fi scoase dosarele de la sertar pentru a justifica activitatea procurorilor DNA Cluj. Abia acum ne explicăm graba suspectă cu care DNA Cluj s-a reapucat de dosarele privind deșeurile Clujului care zac de mai bine de doi ani prin sertărașele instituției: faptul că dau extemporal în fața ministrului pe activitatea desfășurată. De aceea ieri și azi au fost chemați funcționarii CJ Cluj la audieri în forță – să nu cumva să-i surprindă ministrul fără acte mișcate în speță de atâția ani („uitați, domn’ ministru, am muncit; muncim cu spor”).
 
Inspecţia Judiciară a CSM a declanşat oficial controalele la DNA şi Parchetul General. Inspectorul şef Lucian Netejoru a stabilit obiectivele controalelor şi componenţa echipelor de inspectori judiciari. Concluziile  vor fi înaintate Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
“La cele două autorităţi nu au fost făcute evaluări de fond privind activitatea managerială din 2007. Zece ani de zile o institutie să nu fie verificată nu ştiu daca e tocmai în regulă.Vă asigur că măsurile propuse vor fi proporţionale disfuncţionalitătilor constatate. Ca ministru sunt obligat să nu văd numai partea pozitivă, să văd şi partea negativă, şi faptul că din păcate mulţi cetăţeni sunt arestaţi, urmăriţi penal, anchetaţi, trimişi în judecată eventual sş condamanţi ca ulterior să se constate că sunt nevinovaţi, ceea ce e o adevarată tragedie pentru cel în cauză şi o pata pe obrazul justiţei din România””, a afirmat ministrul Tudorel Toader în cadrul unei conferinţe de presă.

La Cluj există câteva dosare grele încă nesoluţionate şi alte câteva sesizări pe care DNA ST Cluj nu le-a luat în considerare de mai bine de 3 ani.  
“Dosarul în care este urmărit penal şeful Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca, Daniel Don.  Cazul mită la funcţionari publici din Primaria Cluj-Napoca. Lucia Adriana Măgurean şi Mariana Capota, şef, respectiv consilier la Serviciul Tehnic Reparaţii Imobile, Monitorizare Servicii Comunitare de Utilităţi Publice din cadrul Primăriei ar fi primit mită bani şi produse de la o firmă de deratizare. Dosarul Remarul 16 Februarie -Transferoviar- CFR., aflat pe rolul Tribunalului Cluj, în care sunt puşi sub acuzare directori de la societăţile Remarul şi Transferoviar, cât şi din cadrul CFR Călători. Dosarul lui Horea Uioreanu în care este acuzat de folosire informatii ce nu sunt destinate publicitătii, trimis în judecată de secţia militară de la DNA – structura centrală.  Dosarul mită la CJ Cluj, cel mai cunoscut dosar penal al momentului în Cluj. Acesta este la judecata, pe fond, instanţa ajungând la ultima audiere, cea a lui Horea Uioreanu.”
La 6 ani de la demararea proiectului, Centrul de Management Integrat al Deşeurilor, cu o tehnologie depăşită faţă de normele europene în materie de deşeuri, a ajuns o ruină pentru care s-au plătit nu mai puţin de 101 milioane de euro. Din bugetul judeţean, prejudiciul a fost stabilit, pentru lucrări neconforme considerate neeligibile finanţării, la  4,1 milioane de euro. Nimeni nu este tras la răspundere. Un alt dosar aflat pe masa procurorilor este celebrul drum „Răchiţele Ic Ponor” .

Fostul preşedinte al CJ Cluj Mihai Seplecan afirma pentru Ziar de Cluj, în 13 iunie 2017,  că activitatea DNA ST Cluj este una mult prea lentă în condiţiile în care de la primele sesizări făcute, încă din 2014, nimeni nu s-a implicat în audieri. În opinia lui Seplecan, CJ Cluj ar trebui să se îndrepte şi împotriva DNA pentru recuperarea prejudiciului de la CMID, deoarece procurorii ţin la sertar plângerile din 2014 fără a face niciun progres în anchetă.
“Ce nu mi se pare normal este atitudinea celor de la DN, atât DNA Cluj cât şi DNA Bucureşti. Au fost plângeri penale legate de CMID încă din 2014 înainte să ajung eu preşedinte de CJ, au fost continuate în 2015 de către mine şi s-au adăugat la cele legate de CMID şi plângeri penale legate de furtul de materialelor de construcţii şi de închiderea rampelor. Sunt 3 plângeri penale legate de deşeurile clujului. Durerea este alta că de 2-3 ani de zile au fost făcute şi plângeri, s-au depus acte doveditoare. Nu a fost vorba de o simplă plângere în care procurorii ar fi trebuit să facă flic flakuri sau să stea ore întregi să găsească documente. Noi am depus documente şi pe lângă astea am şi cerut prin nişte adrese chiar către doamna Kovesi şi chiar către DNA Cluj în care am cerut eu, Mariana Raţiu, Simona Gagi, Claudiu Salanţă, Ştefan Iliescu toţi, nu doar eu, am cerut DNA-ului. Dacă cumva nu pot să înţeleagă sau descifra ceea ce este în acele plângeri să ne cheme cu mare drag să dăm explicaţii. Nu ne-au chemat de 2 ani nu au cerut niciun act absolut nimic. Nici DNA CLuj nici DNA Bucureşti. Mi se pare normal că acum au depus cei din CJ această plângere penală la DNA. Nu mi se pare normal de ce cei care trebuie să cerceteze aceste plângeri, am anunţat şi DICOT-ul şi SRI-ul,  să tergiveseze atât. Nu vreau să pară înteles greşit să se interpreteze că le spun eu celor de la DNA cum să lucreze sau ce să facă. Dar nu mi se pare normal ca după 3 ani de zile în care s-au depus plângeri, acte doveditoare, au fost probleme în judeţ şi scandaluri pe deşeuri şi DNA -ul să nu facă nimic, să aresteze pe secretarul  de la comuna Iara şi pe nu ştiu ce buticari. Clar că au o vină şi este şi procedura lor lentă nesemnifactificativă dezeorientată, rea credinţă dacă după 3 ani la o asemenea mare investiţie de milioane de euro DNA-ul nu schiţează un gest. Să îl cheme pe unu pe altu la audieri timp de doi ani jumătate ei nimic. Dacă DNA-ul mi-l dă pe vinovat peste 10 ani şi vinovatul a murit între timp oare  cine e de vină atunci? Oare cel care a murit sau cel care trebuia să cerceteze în timp scurt, cel care a fost plătit să cerceteze să găsească vinovatul”, a afirmat Mihai Seplecan în 13 iunie 2016.
Rămâne de văzut dacă, în urma inspecţiei, DNA Cluj va obţine notă de trecere, sau vom asista, în cel mai scurt timp, la noi mişcări de forţe şi un nou val de arestări la Cluj-Napoca. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *