DOSAR NR. 264/33/2019
R O M Â N IA CURTEA DE APEL CLUJ SECŢIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 131/A/2019 Şedinţa publică din data de 6 iunie 2019 Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE: MARTA-CARMEN VITOS JUDECĂTOR: IOAN-DANIEL CHIŞ GREFIER: MIRELA-LOREDANA TARŢA
S-au luat în examinare apelul declarat de reclamanta Vomir Bizo Daniela, precum şi apelul incident declarat de pârâtul Alexa Liviu Doru Alin împotriva deciziei civile nr. 595 din 19 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 13977/211/2018, privind şi pe pârâtul având ca obiect acţiune în răspundere delictuală.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reclamanta-apelantă Vomir Bizo Daniela, asistată de avocat Morar Letiţia Mihaela, şi reprezentantul pârâtului-intimat Alexa Liviu, avocat Lorin Moldovan.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul a fost declarat în termen, s-a comunicat intimatului şi este legal timbrat cu 50 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată următoarele:
Pârâtul Alexa Liviu Doru Alin a depus la dosar la data de 2 mai 2019 întâmpinare şi apel incident care au fost comunicate reclamantei care a depus la dosar la data de 14 mai 2019 răspuns la întâmpinarea pârâtului-intimat şi întâmpinare la apelul incident.
La data de 30 mai 2019, pârâtul-apelant a înregistrat la dosar note scrise referitoare la răspunsul la întâmpinare şi întâmpinarea la apelul incident formulate de reclamanta-apelantă.
Reprezentantul pârâtului-apelant depune la dosar notele scrise în original şi chitanţa prin care se atestă plata taxei judiciare de timbru aferentă apelului incident.
Apelul incident este legal timbrat cu 50 lei taxă judiciară de timbru.
La întrebarea instanţei, reprezentanţii părţilor arată că nu au alte cereri în probaţiune de formulat.
Curtea constată că apelul este în stare de judecată, la primul termen şi nu se impune estimarea duratei soluţionării acestuia, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 392 Cod procedură civilă declară deschise dezbaterile şi acordă cuvântul asupra apelurilor.
Reprezentanta reclamantei-apelante susţine apelul aşa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, având în vedere caracterul netemeinic şi nelegal al hotărârii pronunţate de instanţa de fond, şi în consecinţă schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul admiterii în întregime a acţiunii introductive de instanţă.
1
Solicită a se avea în vedere caracterul contradictoriu al hotărârii atacate, care este de altfel confirmat şi de apelul incident.
Primul motiv de apel are în vedere statuarea instanţei de fond prin care s-a reţinut că nu întreg articolul o vizează pe reclamantă.
Obiectul prezentei cauze îl constituie două fapte ilicite, atingerea gravă a drepturilor reclamantei, dar şi atingerea gravă a drepturilor nepatrimoniale aduse memoriei defunctului său tată. Într-adevăr nu întreg articolul se referă la reclamanta-apelantă şi la defunctul său tată, dar este evidentă referirea atât la persoana reclamantei cât şi la persoana defunctului dr. Bizo Aurel. Faptele ilicite au fost prezentate în cuprinsul acţiunii civile şi în considerentele apelului, şi este cert că există referiri exprese la cele două persoane, astfel că sunt întrunite elementele răspunderii
delictuale.
O a doua chestiune, care din punctul său de vedere constituie un motiv nelegalitate, este
incorecta calificare a acţiunii civile de către instanţa de fond.
Instanţa de fond reclamă acest caracter defectuos al acţiunii civile, având în vedere că toate
aceste jigniri nu au fost expuse în cuprinsul cererii introductive de instanţă.
Solicită instanţei să aibă în vedere noţiunea acţiunii civile în ansamblul său, atât definită de
Codul de procedură civilă dar şi de normele din Constituţie, deoarece acţiunea civilă nu se referă numai la petite ci are în vedere atât petitele cât şi considerentele.
Prin acţiune au solicitat a se constata caracterul ilicit al faptelor care au fost întrutotul descrise în cuprinsul considerentelor, astfel că nu se poate reţine că, în această situaţie, instanţa ar trebui să intervină şi să îşi depăşească limitele să facă astfel aplicabile prevederile art. 22 alin. 6 Cod procedură civilă.
Nu este vorba despre nici o depăşire a limitelor cu care instanţa a fost investită ci este vorba despre a înţelege noţiunea de acţiune civilă, astfel cum a fost edictată de către legiuitor şi cum dreptul la apărare o incumbă.
Prin urmare, apreciază că în mod grav instanţa de fond nu a avut în vedere o atare chestiune care ar fi fost o situaţie de inadmisibilitate a însăşi acţiunii civile, iar dispunerea unilaterală prin considerentele sentinţei civile pe care a pronunţat-o încalcă grav principiul contradictorialităţii, ceea ce face ca hotărârea pronunţată la fond să fie supusă anulării.
Raportat la aceste aspecte solicită a se avea în vedere şi caracterul contradictoriu care rezultă din considerentele hotărârii civile, atâta timp cât ulterior, motivarea arată că s-a solicitat constatarea caracterului ilicit în privinţa unora dintre afirmaţii sau părţi din articol prin cererea dedusă judecăţii, statuare care rezultă în mod contradictoriu din considerentele finale ale sentinţei.
În ceea ce priveşte al treilea motiv de nelegalitate referitor la împrejurarea că nu s-a solicitat înlăturarea unor părţi din articole de pe site-ul publicaţiei on-line, consideră că de aici rezultă practic caracterul absolut contradictoriu al hotărâţii pronunţate, şi cu privire la acest aspect a fost formulat şi apelul incident, pentru că aceleaşi argumente au fost avute practic în vedere de către pârât atunci când a invocat excepţia lipsei de interes, respectiv că nu sunt îndeplinite prevederile art. 33 Cod procedură civilă.
Instanţa de fond a respins excepţia lipsei de interes şi a preluat practic pe fondul cauzei aceleaşi argumente pentru a motiva respingerea cereri de chemare în judecată.
Aşa cum a arătat la momentul când au răspuns excepţiei lipsei de interes, prin întâmpinare, oral şi prin întâmpinarea la apelul incident, solicită a se reţine că în cauză există situaţia remediului solicitată conform art. 253 Cod civil şi care se regăseşte în cel de-al doilea petit al acţiunii civile pe care instanţa de fond a omis a le analiza, prin care au solicitat obligarea pârâtului la încetarea actelor denigratoare.
Apreciază că sunt incidente dispoziţiile art. 253 alin. 1 lit. b Codul civil unde este prevăzută situaţia în care fapta a început în trecut şi durează încă, şi trebuie avută în vedere incidenţa acestui text normativ tocmai prin prisma caracterului continuu al articolului şi a locului în care a fost publicat.
Ar fi fost justificată o astfel de motivare în situaţia în care articolul ar fi fost publicat în presa tipărită, ori atâta timp cât acest articol apare în mediul on-line şi la o simplă căutare pe orice motor de căutare acest articol este găsit, este cert că art. 253 alin. 1 lit. b Cod civil este incident.
2
În egală măsură trebuie avută în vedere poziţia procesuală exprimată prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei unde pârâtul arată că va continua să scrie astfel de articole care în opinia sa au în vedere scopul ziaristic al unui atare demers.
Acest remediu pe care reclamanta l-a solicitat, rezultă nu numai din cadrul petitului al doilea ci şi din cadrul petitului al treilea şi din întreaga motivare, solicitând obligarea pârâtului de a publica hotărârea care s-a pronunţat în cauză, în cazul admiterii acţiunii, într-un cotidian de circulaţie locală şi într-unul de răspândire naţională.
Raportat la aceste aspecte şi la cele arătate prin memoriul scris, apreciază că se poate constata că reclamanta are un interes legitim, juridic în sensul art. 33 Cod procedură civilă precum şi faptul că raţionamentul instanţei este unul absolut eronat.
Solicită a se avea în vedere că contradictorialitatea sentinţei rezultă şi sub aspectul reţinerilor de fond. Practic instanţa admite că pârâtul a greşit, acţionând în afara limitelor bunei credinţe şi a scopului jurnalistic declarat, şi reţine şi faptul că reclamanta are dreptate, însă avocatul a greşit prin modalitatea în care a redactat acţiunea.
Consideră că acţiunea pe fond este una temeinic justificată şi probată, iar în ceea ce-l priveşte pe pârât este cert că este prezentă situaţia încălcării grave a drepturilor nepatrimoniale atât ale reclamantei cât şi ale defunctului său tată.
Pentru aceste motive şi pentru cele arătate în scris, solicită admiterea apelului aşa cum a fost formulat în scris.
Reprezentantul pârâtului-apelant susţine întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea apelului şi în consecinţă menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei apelate.
Prin apel se critică încălcarea principiului disponibilităţii şi inadmisibilitatea petitului al doilea.
Aşa cum rezultă din petitele acţiunii introductive de instanţă se solicită constatarea caracterului ilicit al întregului articol, ori doar o mică parte din acest articol o priveşte pe reclamantă, astfel că nu poate solicita constatarea caracterului ilicit al întregului articol.
Din acest punct de vedere, se impunea reformularea petitelor din acţiunea introductivă de instanţă pentru a se constatat acest caracter cu privire doar la o parte din articolul publicat, motiv pentru care consideră că în mod corect instanţa de judecată a reţinut faptul că prin această reformulare nu a încălcat principiul disponibilităţii.
Referitor la inadmisibilitatea petitului al doilea, respectiv excepţia lipsei de interes pe care a invocat-o în faţa primei instanţe, subsecvent acestui aspect au arătat în cadrul dezbaterilor că în măsura în care se va respinge această excepţie măsurile solicitate a fi dispuse prin al doilea petit sunt inadmisibile, se constituie într-o apărare de fond şi în mod automat se judecă odată cu fondul cauzei raportat la prevederile art. 253 Cod procedură civilă.
Astfel din formularea petitului doi al acţiunii reiese cu claritate faptul că se urmăreşte încetarea pe viitor a faptei ilicite cât şi interzicerea pe viitor a unor astfel de articole.
Reprezentantul pârâtului susţine apelul incident, aşa cum a fost formulat în scris,
Consideră că hotărârea atacată este nemotivată.
Din lecturarea aceste hotărâri se constată că s-au reţinut două aspecte, respectiv că limitele
libertăţii de exprimare au fost depăşite cu privire la reclamantă şi că în ciuda publicării unui număr de articole despre Aurel Bizo şi a faptului că informaţia publicată la adresa acestuia nu este una nouă, nu se impunea reiterarea acestor informaţii odată cu publicarea acestor articole.
Consideră că o astfel de motivare nu poate fi privită ca o motivare, este o soluţie dată pe fondul problemei care din punctul său de vedere nu atinge nici aspecte cu privire la dreptul la viaţă privată a reclamantei, respectiv a defunctului, respectiv aspecte cu privire la dreptul de exprimare al pârâtului, motiv pentru care apreciază că se află în prezenţa unui apel nemotivat.
În ceea ce priveşte fondul problemei, trei sunt chestiunile care sunt puse în discuţie.
Prima priveşte faptul că în articol este criticată profesia de avocat şi nu modalitatea în care reclamanta îşi profesia.
Pe de o parte se critică profesia, pe de altă parte se critică relaţia deficitară a reclamantei cu jurnaliştii, care în opinia sa este evidentă raportat la postarea făcută publică pe site-ul de socializare „Facebook”.
3
Referitor la afirmaţiile ce-l privesc pe defunctul Bizo Aurel, arată faptul că nu este o informaţie nouă, este susţinută de o bază factuală care a fost adusă la cunoştinţa publicului inclusiv prin alte articole publicate de către pârât, iar în ceea ce priveşte boala, respectiv rapiditatea procesului prin care aceasta a dus la un deznodământ nefericit, a precizat şi prin întâmpinarea la apelul reclamantei faptul că nu şi-a dezvăluit sursa pentru a o proteja, astfel că nu poate fi considerată o faptă imputabilă.
În ceea ce priveşte posibilitatea instanţei de a limita dreptul la liberă exprimare, instanţa are această prerogativă. Pentru a ajunge la această finalitate trebuie ca acţiunile instanţei de judecată să respecte condiţia proporţionalităţii.
Dată fiind situaţia de fapt consideră că prin îndepărtarea articolului nu este atins acest criteriu, un criteriu legat de existenţa unui prejudiciu. În speţă prejudiciul nu a fost dovedit şi acesta este o condiţie esenţială.
De asemenea trebuia probată gravitatea atingerii.
Pentru aceste motive şi pentru cele arătate în scris apreciază că se impune respingerea apelului declarat de reclamantă şi în consecinţă menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică, cheltuielile de judecată urmând a le solicita pe cale separată.
În ipoteza în care instanţa va admite apelul principal solicită şi admiterea apelului incident, şi în consecinţă respingerea acţiunii reclamantei ca fiind lipsită de interes.
Reprezentanta reclamantei-apelante solicită respingerea apelului incident.
Arată că nu a susţinut că nu se poate formula apel incident şi întâmpinare, ci că formularea apelului incident având practic aceleaşi argumente, şi invocarea şi prin concluziile orale a caracterului nemotivat al hotărârii, nu fac decât să convingă asupra caracterului nelegal al hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Referitor la susţinerile potrivit cărora acest articol are un caracter general şi că instanţa nu putea să înlăture acest articol, arată că prin primul petit al acţiunii, au solicitat a se constata încălcarea demnităţii profesionale şi caracterul defăimător cu privire la integritatea memoriei defunctului profesor Bizo Aurel, constatându-se caracterul ilicit al faptelor săvârşite de către pârât prin publicarea acestui articol. Nu au cerut nici un moment a se constata această situaţie cu privire la întreg articolul.
Se susţine că articolul are un caracter general şi se referă strict la profesia de avocat în general. Dincolo de aceste aspecte, prof. dr. Bizo Aurel nu a fost avocat, prin urmare nu se poate avea în vedere susţinerea unui caracter general al acestui articol şi care nu o viza decât aşa tangenţial pe reclamantă.
Mai mult în cuprinsul articolului atacurile supra reclamantei şi asupra memoriei defunctului său tată sunt directe şi individualizate, astfel că nu se pune problema probării prejudiciului cu privire la acţiuni nepatrimoniale.
Consideră că reprezentantul intimatului face o confuzie atunci când susţine că instanţa trebuie să dozeze cuantumul prejudiciului, deoarece nu au solicitat daune materiale şi tocmai aceasta a fost chestiunea care i s-a imputat. Prin acţiune s-a solicitat constatarea caracterului ilicit al faptelor, înlăturarea articolului şi pe viitor săi se interzică să mai publice astfel de articole. Nu s-a solicitat cenzurarea intimatului în demersul său jurnalistic. Ci s-a solicitat instanţei să interzică intimatului să mai publice astfel de articole, atât de denigratoare, care sunt atacuri directe la persoane şi care nu au nici un rol educativ şi nici informativ al publicului larg.
Se reclamă faptul că apelanta are o relaţie defectuoasă cu presa. Avocaţii nu sunt obligaţi să aibă o relaţie cu presa, ceea ce este interzis şi prin legea avocaturii. Apar menţionaţi în articole de presă deoarece aşa vreau jurnaliştii.
Singura referire într-un anumit incident relatat de un coleg al intimatului a avut-o reclamanta într-un cadru absolut restrâns, într-un grup privat. Că acea referire la adresa domnului Colban a fost diseminată şi transmisă ulterior, nu dovedeşte nici într-un fel că reclamanta are relaţie conflictuală cu presa. De aceea apreciază că demersul intimatului în a-l sprijini pe prietenul său este absolut în afara oricărui cadru normativ.
Pentru toate aceste considerente solicită admiterea apelului reclamantei şi respingerea apelului incident formulat de pârât, cheltuielile de judecată urmând a le solicita pe cale separată.
Curtea reţine cauza în pronunţare.
4
C UR T E A
Prin sentinţa civilă nr. 595 din 19.12.2018 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. 13977/211/2018, s-a respins excepţia lipsei de interes, invocată de pârâtul Liviu Alexa.
S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Vomir Bizo Daniela, în contradictoriu cu pârâtul Liviu Alexa, având ca obiect răspundere delictuală.
S-a luat act de manifestarea de voinţă a pârâtului de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a hotărâri astfel, Tribunalul a reţinut că prin cererea dedusă judecăţii reclamanta a solicitat: constatarea încălcării demnităţii, a onoarei şi reputaţiei profesionale precum şi caracterul defăimător cu privire la integritatea memoriei tatălui său, defunctul profesor dr. Aurel Bizo, constatând caracterul ilicit al faptelor săvârşite de către pârât prin publicarea articolului în publicaţia online www.ziardecluj.ro; obligarea pârâtului la încetarea acestor acte denigratoare, interzicându-i pentru viitor săvârşirea acestor fapte, fapte care produc în continuu o gravă atingere a drepturilor nepatrimoniale aparţinând reclamantei şi care ocrotesc memoria defunctului său tată Bizo Aurel; obligarea pârâtului, autor al faptelor ilicite, la publicarea pe cheltuiala acestuia, a hotărârii ce se va pronunţa, într-un cotidian de largă răspândire naţională, precum şi într-un cotidian local şi în publicaţia online decluj.ro, timp de 3 zile în mod consecutiv, pentru restabilirea drepturilor patrimoniale ale reclamantei, precum şi restabilirea integrităţii memoriei tatălui său, defunctul Bizo Aurel.
În fapt, instanţa a constatat că, în data de 30 martie 2018, pârâtul Liviu Alexa a publicat în www.ziardecluj.ro, publicaţie online, articolul „Avocata Dana Bizo crede că ziariştii sunt nişte „gunoaie”. Când îl ardeam pe Lucan, eram minunaţi. Alt pechinez isteric, Dan Chertes, îi ţine isonul, în loc să facă şi el ceva notabil în profesia asta”. Articolul are următorul conţinut:
„Leproza morală ameninţă să cuprindă o mare parte din Baroul Cluj (musai să daţi un comunicat de 3 lei după asta, doamna Maier, că aşa făcea şi gollum, oricum nu îl citeşte nimeni). În timp ce marii avocaţi ai Clujului au treabă, sunt puşi pe cazuri mari şi pe făcut bani, chichiricii cu mult timp liber, slugi-asociaţi în case de avocatură sau fără de clienţi importanţi îşi fac grupuri pe facebook şi bloguri unde scriu tot felul, într-un exerciţiu de narcisism media care se apropie de penibil.
Un pechinez isteric dornic tare să ajungă ceva în Barou, că în profesie mai va, este Dan Cherteş, care ţine un blog unde se zborşeşte la „conducere”, una nedefinită, pe teme generale, să dea bine. Ultima găselniţă a fost acum trei săptămâni să ceară „transparenţă” Baroului în cheltuirea banilor. L-a apucat abia acum, aţi înţeles? Pechinezul nu a avut curaj sau demnitate să facă asta în ultimii 4 ani, l-a apucat hărnişagul în prag de alegeri, să vadă toţi hipsteraşii din barou cât e el de pechinez, cum latră şi muşcă cu dinţii liliputani. Vrea şi el dom ne, să ajungă şi el ceva, măcar prodecan, ca sigur peste 4 ani va candida la decan (muahaha, “dragi colegi, în ultimii ani am parcurs pas cu pas toate etapele ca să mă aflu aici”).
Cherteş e genul de dobitoc şi sfertodoct, şi cu păreri. Cum e mai rău în viaţa asta. El urăşte ziariştii la cel mai hitlerist mod.
El este într-adevăr o vomă a Baroului Cluj, nu ziariştii. Rolul presei este să critice. Cherteş nu are educaţia necesară să înţeleagă aceste nuanţe, el a mâncat mici pe Oser când era mic jurând că o să ajungă într-o zi să îi omoare pe bogaţii care au caviar.
Pentru hitleriştii din “noua generaţie”, presa ar trebui să nu existe. Însă ar trebui să existe avocatura de tip nou, făcută de Cherteş şi, veţi vedea mai jos, gheonoaia Dana Bizo, avocatură plină de lipsă de umanitate, pusă numai pe facturat, râgâind orgoliu profesional, plină de bârfe şi de jeg.
Nu aţi înţeles nimic de la maeştri voştri. De aia s-a ajuns sulfe bătrâne şi fără nume.
Să trecem acum la ordinara de Dana Bizo, avocat, zero realizări profesionale notabile, mai celebră prin faptul că este fiica tatălui ei, Aurel Bizo, medic, decedat recent. Urât fel de a duce mai departe numele unui om ce s-a sacrificat pentru copiii fără de şanse. Bine, şi Aurel Bizo era un şpăgar, nu vă faceţi griji, şi Aurel Bizo făcea ceva pe lege, „uitând” să îşi completeze declaraţia de
5
avere sau ascunzând sub preş malpraxisurile colegilor. Noi, ziariştii, am început să îl îndrăgim când cancerul l-a umanizat. Abia atunci Bizo a devenit Om, atunci şi-a dat seama de consecinţele existenţei unor oameni ca Lucan în medicină (Dana Bizo, făptură laşă ce eşti, de ce nu spui cum a murit tatăl tău, cine şi-a bătut joc de el şi cine i-a accelerat moartea? Girafă fără coloană vertebrală ce eşti, ai promis că îi dai în vileag pe cei ce ţi-au batjocorit tatăl!)
Nu există abces mai mare în caracter decât acela creat de găunoşenia morală. Dana Bizo e găunoasă, e atât de mică şi de tristă încât îşi bate joc de numele oamenilor, apanajul celor ce se hrănesc cu ură.
După cum puteţi vedea mai sus, îşi bate joc de numele lui Alin Golban, făcându-l „Ghiolbanul”.
Să faci gunoaie nişte ziarişti îndemnând la pedepsirea lor…înseamnă să fii o bisisică ipocrită. Acum câteva luni, bizoaica nu înceta să dea linkuri gunoiului de Alexa când scriam anchete despre Lucan. Ce negunoi eram atunci! Când însă trebuie să dovedească că ştie să facă tumbe şi sluj în faţa noului Decan, bizoaicei i se aburesc ochelarii de plăcere, laşitatea e starea ei de relaxare.
Bizoaica (e mişto tare să îţi baţii joc de numele cuiva, nu, Dana?) vrea „măsuri” împotriva ziariştilor, eventual să fie gazaţi şi să scape lumea de ei, nesimţiţii drecu. O atitudine plină de civilitate şi umanitate.
Bă, neterminaţilor, haideţi să vă dea Alexa un insight. Baroul Cluj este în acest moment un oenge al fel de irelevant şi inofensiv precum Colegiul Medicilor şi C.S.M. Doar numele e de aceste entităţi, în fapt, C.S.M. nu poate face mare lucru pentru magistraţi, ca dovadă de pesediştii fac ce fac în ultimii ani, iar Colegiul Medicilor Idem. Voi nu contaţi cu baroul vostru. 50 la sută dintre avocaţi fac ceva pe Barou, nici nu au participat la scrutin.
Entitate nereformată, netransparentă, Baroul Cluj ar putea într-o zi să conteze. Dar nu cu limbrici ca voi. Rămâneţi în bula voastră de facebook…lumea se schimbă şi fără voi, nici măcar nu înţelegeţi realităţile breslei voastre.
PS: Bizoaico, tu ce cauţi slugă al maestrul Mihai Neamţ, nu te înjoseşti profesional stând acolo? Doar maestrul Neamţ are valori total opuse moravurilor tale, adică are o relaţie excelentă cu ziariştii. Bine, spre deosebire de tine, mai are ceva: câştigă constant cazuri dificile”.
Articolul citat a fost publicat în publicaţia online www.ziardecluj.ro, la categoria „Răutăcisme”.
Reclamanta a arătat în motivele cererii de chemare în judecată că articolul a fost publicat de către pârât după alte articole care cuprindeau „păreri sau supoziţii” în legătură cu desemnarea noului decan al Baroului Cluj. După alegeri, pe ziardecluj.ro a fost publicat articolul „Noul decan al Baroului Cluj este o femeie ipocrită, arţăgoasă, care detestă presa şi care vrea să declare război judecătorilor, procurorilor, poliţiştilor şi funcţionarilor. Legitimitate electorală zero: doar 50 la sută din avocaţi au fost la vot”.
Reclamanta a susţinut că în urma acestui articol s-a arătat contrariată de ceea ce se postează în presa din Cluj-Napoca, comentând articolul menţionat şi solicitând sancţionarea autorului, aceste comentarii având loc în cadrul unui grup restrâns, închis de 448 membri.
Cu privire la comentariile reclamantei, pârâtul a susţinut în cuprinsul întâmpinării că reclamanta a arătat că ziariştii „sunt nişte g…e!, solicitând pedepsirea lor şi a luat în derâdere numele colegului său Alin Golban pe care l-a numit „Ghiolbanul – om fără educaţie”. Aceste susţineri ale pârâtului nu au fost contestate.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 şi următoarele, art. 252 şi următoarele din Codul civil.
În conformitate cu dispoziţiile art. 253 alin. 1 C.civ., „Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere oricând instanţei:
a) interzicerea săvârşirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă;
b) încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă;
c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o
subzistă”.
Potrivit alin. 2 „Prin excepţie de la prevederile alin. 1, în cazul încălcării drepturilor
nepatrimoniale prin excitarea dreptului la liberă exprimare, instanţa poate dispune numai măsurile prevăzute la alin. 1 lit. b) şi c)”.
6
Cu privire la cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată, se impun următoarele precizări:
Reclamanta a solicitat constatarea caracterului ilicit al faptelor săvârşite de către pârât prin publicarea articolului în publicaţia online www.ziardecluj.ro.
Instanţa a constatat că articolul nu o vizează în întregime pe reclamantă, prima şi ultima parte a acestui articol referindu-se la avocatură în general şi în particular la situaţia Baroului Cluj. Există câteva paragrafe, aşa cum a rezultat din cele ce preced, care o vizează pe reclamantă şi defunctul ei tată, situaţie în care reclamanta era îndreptăţită să solicite această constatare în privinţa afirmaţiilor jignitoare la adresa ei sau a memoriei tatălui. Este de remarcat faptul că sunt citate doar unele expresii în motivele cererii de chemare în judecată.
În condiţiile în care reclamanta nu a solicitat prin cererea dedusă judecăţii constatarea caracterului ilicit în privinţa unora dintre afirmaţii sau a unor părţi din articol, cererea nu poate fi admisă. De altfel, nu s-a solicitat instanţei să dispună nici înlăturarea vreunei părţi din articol de pe site-ul publicaţiei online.
Potrivit art. 22 alin. 6 C.pr.civ., judecătorul se trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.
În opinia instanţei, normele legale citate nu permit reformularea solicitărilor din capetele de cerere deduse judecăţii şi nici admiterea în parte a unei asemenea cereri nu este de natură să remedieze caracterul defectuos al acesteia.
În ceea ce priveşte pretinsa faptă ilicită, Tribunalul a apreciat că afirmaţiile care o vizează pe reclamantă şi pe defunctul tată al acesteia depăşesc limitele libertăţii de exprimare. Reacţia pârâtului la afirmaţiile reclamantei (care de asemenea trebuie catalogate jignitoare), nu poate intra sub protecţia libertăţii de exprimare protejate de art. 30 din Constituţia României şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pornind de la prevederile art. 72 alin. 2 din Codul civil, care definesc noţiunea de demnitate a unei persoane, aceasta vizând onorarea şi reputaţia, prin folosirea unor expresii ca „găunoasă”, „gheonoaie” etc., pârâtul a încălcat dreptul la imagine şi reputaţia profesională a reclamantei.
Afirmaţiile pârâtului nu au fost justificate prin prisma art. 75 C.civ., respectiv nu se poate reţine că atingerea este permisă de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte, iar în aparenţă libertatea de exprimare a pârâţilor s-a exercitat cu depăşirea limitelor bunei-credinţe şi ale art. 10 CEDO.
Nu sunt justificate nici afirmaţiile la adresa defunctului tată al reclamantei, Bizo Aurel, iar apărările pârâtului în sensul că aceste informaţii au fost făcute publice anterior decesului nu sunt de natură să conducă instanţa spre o altă concluzie. În sensul celor arătate art. 79 C.civ. dispune că „Memoria persoanei decedate este protejată în aceleaşi condiţii ca şi imaginea şi reputaţia persoanei în viaţă”.
Referitor la petitul 2 al cererii de chemare în judecată instanţa a constatat că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la încetarea acestor acte denigratoare (în condiţiile în care în petitul anterior s-a invocat caracterul ilicit al faptelor săvârşite de pârât prin publicarea articolului în publicaţia online www.ziardecluj.ro), interzicându-i pentru viitor săvârşirea acestor fapte, fapte care produs în continuu o gravă atingere a drepturilor nepatrimoniale aparţinând reclamantei şi care ocrotesc memoria defunctului Bizo Aurel.
Solicitarea reclamantei nu se încadrează în măsurile pe care instanţa le poate dispune faţă de prevederile art. 253 alin. 2 raportat la alin. C. civ.
Instanţa a apreciat că se urmăreşte obligarea pârâtului să nu mai publice articole cu caracter defăimător la adresa reclamantei, măsură care se circumscrie celei prevăzută la art. 253 alin. (1) lit. a) C.civ. (interzicerea săvârşirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă) şi care nu poate fi dispusă în contextul în care se invocă prejudicii aduse prin mijloacele presei scrise.
Referitor la prejudiciile suferite ca urmare a informaţiilor prezentate în presa scrisă legiuitorul a oferit mai multă importanţă interesului social de a exista o presă liberă, precum şi dreptului la informare a publicului larg, cel puţin în stadiul incipient al exprimării, până se conturează natura atingerii dreptului. În acelaşi timp, măsura solicitată are un caracter mult prea vag
7
în contextul în care atingerile aduse demnităţii, reputaţiei şi imaginii unei persoane se pot analiza numai în concret şi nu a priori, în abstract.
În altă ordine de idei, împrejurarea că instanţa nu poate pronunţa o măsură care să împiedice pârâtul să publice articole defăimătoare la adresa reclamanţilor nu înseamnă că pârâtul nu trebuie să se abţină de la asemenea fapte potenţial vătămătoare.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes în formularea acestei din urmă cereri, instanţa a apreciat că este neîntemeiată, deoarece întregul demers al reclamantei este justificat pentru apărarea drepturilor nepatrimoniale pretins încălcate, dar se impune respingerea acesteia pe fond, aşa cum rezultă din cele ce preced.
În lumina considerentelor expuse şi în baza dispoziţiilor legale examinate au fost respinse primele două capete de cerere formulate de reclamanta Vomir Bizo Daniela, în contradictoriu cu pârâtul Liviu Alexa, iar ultimul capăt a fost respins ca o consecinţă a soluţiei menţionate în privinţa celorlalte.
În baza dispoziţiilor art. 453 alin. 1 C.pr.civ. s-a luat act de manifestarea de voinţă a pârâtului de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Vomir Bizo Daniela şi apel incident pârâtul Alexa Liviu Doru Alin.
Prin apelul declarat reclamanta Vomir Bizo Daniela a solicitat admiterea apelului astfel formulat, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii în întregime a cererii introduse de ea.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că prin întâmpinarea formulată în cauză pârâtul a invocat excepţia lipsei de interes a petitului al doilea al cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat obligarea pârâtului la încetarea acestor acte denigratoare, interzicându-i pentru viitor săvârşirea acestor fapte, fapte care produc în continuu o gravă atingere a drepturilor nepatrimoniale aparţinând reclamantei şi care ocrotesc memoria defunctului său tată Bizo Aurel.
Instanţa de fond a respins excepţia lipsei de interes astfel invocate, excepţie unită în prealabil cu fondul cauzei, respingând totodată acţiunea civilă introductivă de instanţă.
Hotărârea instanţei de fond are un vădit caracter netemeinic, nelegal şi, în egală măsură, contradictoriu, în sensul celor pe care înţelege să le expună în continuare:
Instanţa a constatat că „articolul nu o vizează în întregime pe reclamantă, ci …avocatura în general şi în particular situaţia Baroului Cluj”.
Apelanta nu a afirmat nici un moment că întreg articolul publicat de către pârât în publicaţia sa on line în data de 30.03.2018, arătând în mod expres în considerentele acţiunii care din afirmaţiile defăimătoare din cuprinsul acestui articol întrunesc elementele răspunderii delictuale.
Apelanta fiind astfel nevoită a relua aspectele din considerentele acţiunii civile unde se indică în mod expres afirmaţiile calomniatoare, cu caracter ilicit în ceea ce o priveşte atât pe ea, cât şi memoria tatălui său.
„În mod absolut surprinzător, în data de 30.03.2018 a fost publicat articolul redactat de Liviu Alexa, fiind intitulat „Avocata Dana Bizo crede că ziariştii sunt nişte „gunoaie”. Când îl ardeam pe Lucan, eram minunaţi…”.
În cuprinsul articolului, acesta face aşadar o serie de afirmaţii legate de persoana unui alt coleg, avocat Dan Chertes, precum şi la adresa apelantei, formulând judecăţi de valoare proprii şi personale şi absolut defăimătoare „gheonoaia Dana Bizo, avocata plină de lipsă de umanitate, pusă numai pe facturat, râgâind orgoliu profesional plină de bârfe şi de jeg, girafă fără coloană vertebrata, bisisică ipocrită, mică şi găunoasă”.
La finele articolului apelanta este numită slugă la maestrul Neamţ continuându-se cu o comparaţie profesională cu colegul ei – avocat Mihai Neamţ, coleg care, în opinia pârâtului „are valori total opuse nonvalorilor mele”.
Un aspect deosebit de grav îl constituie însă atingerea memoriei tatălui său, decedat în urma unei lungi şi adânci suferinţe. Pârâtul înţelegând să folosească expresii şi afirmaţii ireale şi cu încălcarea demnităţii, onoarei, reputaţiei acestuia, întrecând orice limită a respectului şi a libertăţii de exprimare.
8
„ordinara de Dana Bizo, zero realizări profesionale, mai celebră prin faptul că este fiica tatălui ei, Aurel Bizo, medic, decedat”, „bine, şi Aurel Bizo erau un şpăgar, nu vă faceţi griji, „şi Aurel Bizo făcea ceva pe lege, uitând să îşi completeze declaraţia de avere sau ascunzând sub preş malpraxisurile colegilor. Noi, ziariştii, am început să îl îndrăgim când cancerul l-a umanizat. Abia atunci Bizo a devenit Om, atunci şi-a dai seama de consecinţele existenţei unor oameni ca Lucan în medicina (Dana Bizo, făptură lasă ce eşti, de ce nu spui cum a murit tatăl tău, cine şi-a bătut joc de el şi cine i-a accelerat moartea? Girafă fără coloană vertebrală ce eşti, ai promis că îi dai în vileag pe cei ce fi-au batjocorit tatăl)”.
Astfel, prin publicarea articolului care face obiectul acestei acţiuni civile se săvârşesc două fapte defăimătoare, mai exact două acte materiale, şi anume: atingerea gravă a drepturilor patrimoniale aparţinând apelantei şi atingerea gravă a drepturilor nepatrimoniale care ocrotesc memoria defunctului său tată.
Apelanta a învestit instanţa cu verificarea caracterului ilicit al acelor expresii din cadrul articolului publicat, expresii care se circumscriu faptelor defăimătoare săvârşite prin cele două acte materiale antemenţionate.
Subsecvenţial, instanţa de fond a apreciat că „nu s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată constatarea caracterului ilicit în privinţa unora dintre afirmaţii sau a unor părţi din articol”, motiv pentru care s-ar afla în situaţia depăşirii limitelor învestirii sale, în acord cu prevederile art. 22 alin. 6 C. pr. civ..
Contradictorialitatea acestei reţineri a instanţei de fond a rezultat din însuşi faptul că aceasta însăşi a reţinut indicarea de către apelantă a unor astfel de expresii în cadrul considerentelor acţiunii civile: „Este de remarcat faptul că sunt citate doar unele expresii în motivele cererii de chemare în judecată”.
Instanţa de fond a dat dovadă de o gravă neînţelegere a conceptului civil de „acţiune civilă”, limitând în mod absolut nelegal acest concept doar la petitele cererii de chemare în judecată.
Or, acţiunea civilă este instrumentul juridic procesual prin care se asigură protecţia dreptului subiectiv civil sau a unor situaţii ocrotite de lege. Noul Cod de procedură civilă a realizat o importantă reglementare. Pentru prima dată a încercat să pună capăt controversei născute în doctrina procesual civilă sub aspectul definirii acţiunii civile. Astfel, conform art. 29 Noul C. pr. civ. „acţiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv pretins de către una dintre părţi sau a unei alte situaţii juridice, precum şi pentru asigurarea apărării părţilor în proces”. Dispoziţia noului Cod de procedură civilă trebuie corelată şi cu cea a art. 21 din Constituţia României conform căreia „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”
În lumina prevederilor procedurale, noţiunea de acţiune civilă nu poate fi limitată doar la petitele sale, aceasta fiind un tot unitar, fiind necesar a fi interpretată extensiv, ca ansamblul tuturor mijloacelor recunoscute de lege de realizare a dreptului la acţiune, instrument juridic prin intermediul căruia titularul dreptului poate porni procesul, se poate apăra şi demonstra afirmaţia din cuprinsul petitului.
În acest sens, toate afirmaţiile denigratoare pe care le-a avut în vedere ca făcând parte din elementul material al faptei de răspundere delictuală, toate aceste chestiuni nu doar că au fost menţionate prin considerentele acţiunii civile, dar au fost explicitate în continuare şi prin răspunsul la întâmpinarea formulată în cauză, sens în care este în situaţia acestei noţiuni largi instituite de Codul de procedură civilă.
Solicită a se avea în vedere de către instanţa de control faptul că o atare chestiune reprezintă o pretinsă inadmisibilitate a acţiunii civile, care trebuia pusă în discuţia contradictorie a părţilor, în acord cu art. 22 alin. 2 C. pr. civ. coroborat cu art. 14 C. pr. civ.. Or, fără a pune în dezbaterea părţilor o atare chestiune de drept, este certă pronunţarea unilaterală a judecătorului fondului asupra acestei chestiuni, încălcând îndatorirea sa legală de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru prevenirea oricărei greşeli pentru aflarea adevărului în cauză.
Este cert că dezbaterea contradictorie a acestei chestiuni ar fi condus la aplicarea corectă a legii. Aplicarea alin. 6 a art. 22 C. pr. civ. este în această situaţie o măsură excesivă, aflată în afara
9
limitelor legalităţii, instanţa fiind corect învestită cu acţiunea civilă prin care s-a solicitat prin petitele sale a se constata caracterul ilicit al unor fapte explicitate prin considerente.
Prin urmare, nu este vorba despre nici un fel de caracter defectuos al acţiunii civile, care ar fi trebuit „suplinit” de instanţa fondului, ci este vorba despre învestirea instanţei cu o acţiune civilă în sensul antemenţionat reglementat de normele de drept procesual şi constituţional.
Acelaşi caracter contradictoriu care caracterizează motivarea sentinţei subzistă şi din motivarea instanţei care a constatat că nu a solicitat „constatarea caracterului ilicit în privinţa unora dintre afirmaţii sau părţi din articol prin cererea dedusă judecăţii”.
Cu privire la faptul că nu s-a solicitat înlăturarea vreunei părţi din articol de pe site-ul publicaţiei on line, apelanta a arătat că acest aspect reţinut de instanţă în înlăturarea cererii ei a fost invocat de către pârât în susţinerea excepţiei lipsei de interes.
Instanţa a omis cel de-al doilea petit al acţiunii civile, prin care s-a solicitat a se dispune obligarea pârâtului la încetarea acestor acte denigratoare, interzicându-i pentru viitor săvârşirea acestor fapte, fapte care produc în continuu o gravă atingere a drepturilor nepatrimoniale aparţinând reclamantei şi care ocrotesc memoria defunctului său tată Bizo Aurel.
Astfel, prin articolul 253 din Noul Cod Civil reglementează expres remediile efective cu caracter judiciar, printre care şi solicitarea de a dispune interzicerea pentru viitor a faptei prejudiciabile (dacă fapta a început în trecut şi durează încă) – alin. 1 şi b
b) încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă;
c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la libera exprimare, instanţa poate dispune numai măsurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c).
Or, atâta vreme cât publicaţia unde a apărut articolul are un caracter online, ne regăsim în limitele normative menţionate/fapta existând în continuare şi în egală măsură, tulburarea produsă de aceasta, articolul apărând în continuare. Este evident că solicitarea apelantei este justificată, interesul ei de a solicita interzicerea publicării având astfel un caracter perfect legitim, în sensul art. 33 C. pr. civ., aceasta fiind o solicitare remediu în sensul celor anteexpuse.
De altfel, prin apărarea formulată cu privire la o atare chestiune juridică, pârâtul însuşi a învederat implicit că intenţionează să continue publicarea de articole ce ar putea aduce în continuare atingere drepturilor patrimoniale ale apelantei sau defunctului ei tată, situaţie în care admiterea acestui petit ar putea produce, în opinia pârâtului, o „cenzură cu caracter general”.
Nu poate fi vorba despre o cenzură generală, pârâtul putând fi obligat doar la încetarea publicării articolului prezent generator de prejudicii, dar evident, la articole cu caracter viitor cu caracter denigrator.
Este aşadar certă solicitarea apelantei din cadrul celui de al 2-lea petit de a stopa încetarea actelor denigratoare ca şi remediu, în continuare, restabilirea dreptului pretins urmând a avea loc prin modalitatea expusă prin petitul al 3-lea – obligarea pârâtului – autor al faptelor ilicite, la publicarea, pe cheltuiala acestuia, a prezentei hotărâri, într-un cotidian de răspândire naţională, precum şi într-un cotidian local şi în publicaţia on line www.ziardecluj.ro, timp de 3 zile în mod consecutiv – aspect care constituie restabilirea drepturilor patrimoniale ale apelantei, precum şi restabilirea integrităţii memoriei tatălui său, defunctul Bizo Aurel.
În aceste condiţii, înlăturarea prevederilor art. 253 alin. 2 Cod civil de către instanţa fondului este vădit neîntemeiată, faptul că măsura solicitată „ar avea un caracter prea vag” nu înseamnă că nu poate fi dispusă. Într-o atare logică, instanţa nu a putut aplica o atare măsură, dar ar fi fost dispusă să aplice o măsură mai severă. Astfel, la acest moment nu se mai susţine că măsura solicitată prin al 2-lea petit nu constituie un remediu efectiv, ci doar o măsură mai puţin gravă pe care instanţa nu a apreciat a fi oportun a o aplica.
Gravitatea acestei situaţii rezidă însă din faptul că instanţa de fond a respins excepţia lipsei de interes care a conţinut aceeaşi componentă, dar, în egală măsură, cu motivarea aparţinând practic pârâtului cu privire la o atare excepţie, a respins cererea apelantei.
Contradictorialitatea efectivă a hotărârii civile rezultând din faptul că instanţa de fond a reţinut temeinicia aspectelor de fond invocate, cu privire la limitele exercitării libertăţii de
10
exprimare, prin care nu pot fi prejudiciate demnitatea, onoarea, viaţa particulară sau dreptul la propria imagine ale celorlalţi, înlăturându-se astfel apărările pârâtului.
S-a constatat astfel că pârâtul a acţionat dincolo de limitele oricărei bune credinţe, articolul astfel publicat neavând rolul de a informa publicul, ci eminamente de a proceda la defăimarea apelantei şi a memoriei tatălui său.
Cu atât mai mult prin prisma acestui aspect, al constatării caracterului temeinic al argumentelor apelantei, instanţa era obligată în stăruinţa în prevenirea oricărei greşeli privind aflarea adevărului.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 466 şi urm C.pr.civ., art. 453 C. pr. civ..
Prin întâmpinarea şi apelul incident pârâtul Alexa Liviu Doru Alin a solicitat în principal, respingerea apelului declarat de către apelanta Vomir Bizo Daniela ca fiind neîntemeiat, cu consecinţa menţinerii sentinţei apelate, ca fiind temeinică şi legală, iar în subsidiar, în ipoteza admiterii apelului principal, consideră că subzistă şi interesul lui pentru susţinerea apelului incident, fiind astfel necesară analizarea tuturor apărărilor invocate de intimatul apelant prin întâmpinarea formulată şi, în consecinţă, a solicitat schimbarea sentinţei atacate în parte, conform celor solicitate prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond şi obligarea reclamantei-apelante la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului incident s-a arătat că instanţa de fond a reţinut că cererea reclamantei se impune a fi respinsă întrucât prin cererea introductivă nu s-a solicitat instanţei de judecată să se constate caracterul ilicit al unora dintre afirmaţiile din articolul menţionat, solicitându-se acest aspect cu privire la tot articolul, în integralitatea lui. Aşadar, având în vedere că doar o parte din acesta o vizează pe reclamantă, instanţa a hotărât în sensul că prin reformularea pretenţiilor reclamantei (în sensul constatării caracterului ilicit al unora dintre expresiile din articol, şi nu a articolului în ansamblu), ar fi încălcat principiul disponibilităţii prevăzut de art. 22 alin. 6 Cod procedură Civilă.
În ceea ce priveşte apărarea intimatului apelant conform căreia petitul 2 din cererea introductivă este lipsit de interes, instanţa a respins excepţia invocată dar a respins acest petit raportat la prevederile art. 253 alin. 2 Cod Civil, cenzura presei scrise nefiind o măsură pe care instanţa de judecată o poate dispune. Aşa cum s-a arătat, prin acest petit s-a urmărit obligarea pârâtului să nu mai publice articole cu caracter defăimător pe viitor, aspect care nu poate fi primit.
Referitor la presupusa faptă juridică ilicită, tribunalul a reţinut că afirmaţiile făcute cu privire la reclamantă şi defunctul ei tata depăşesc limitele libertăţii de exprimare, aspect pe care înţelege să îl conteste.
Cu privire la constatarea caracterului ilicit al articolului în ceea ce priveşte cele constatate de către instanţa de fond în legătură cu faptul că articolul nu o vizează exclusiv pe reclamantă şi pe tatăl acesteia, este total de acord.
De astfel, acestea sunt aspecte pe care intimatul apelant a înţeles să le invoce atât cu ocazia formulării întâmpinării în faţa instanţei de fond, cât şi cu ocazia dezbaterilor fondului cauzei.
Observă că reclamanta a reproşat instanţei de fond faptul că acesta nu a fost un aspect pus în discuţia părţilor, dar o asemenea critică nu poate fi primită, atâta timp cât aceste aspecte au fost în detaliu abordate atât prin poziţiile procesuale depuse la dosar cât şi în faţa instanţei de judecată, cu ocazia dezbaterii fondului.
În acest sens, apelantul a arătat că, chiar a insistat asupra faptului că articolul publicat nu o vizează exclusiv pe reclamantă, deşi aceasta 1-a perceput în acest fel. Mai mult, prin lecturarea poziţiilor procesuale anterior depuse observându-se că apelantul a arătat în nenumărate rânduri faptul că multe dintre afirmaţiile din cadrul articolului publicat sunt informaţii publicate într-o manieră obiectivă, pe care reclamanta în mod denaturat le-a citat prin cererea introductivă, în scopul de a induce instanţa de fond în eroare.
Mai mult, reclamanta, apelantă la acest moment, persistă chiar şi în această etapă procesuală în a cita în mod eronat pasaje din articolul publicat: text citat”Dana Bizo, avocata plină de lipsă de umanitate, pusă numai pe facturat, răgind orgoliu profesional, plină de bârfe şi jeg, girafă fără coloană vertebrală, bisisică ipocrită, mică şi găunoasă”.
11
Text real: „ (….) Dana Bizo, avocatura plină de de lipsă de umanitate, pusă numai pe facturat, răgind orgoliu profesional, plină de bârfe şi jeg, girafă fără coloană vertebrală, bisisică ipocrită, mică şi găunoasă”
Se poate observa aşadar modalitatea în care reclamanta a înţeles să circumstanţieze presupusele fapte ilicite în faţa instanţei de judecată: în mod denaturat şi scos din context.
Aşadar, apelantul a reiterat punctul de vedere în ceea ce-l priveşte „lipsa punerii în discuţie” a acestui aspect, una dintre apărările principale ale apelantului fiind bazată pe faptul că marea majoritate a afirmaţiilor din articolul publicat nu o privesc pe reclamanta apelantă.
În concluzie, consideră că instanţa de fond în mod corect a apreciat faptul că acţiunea reclamantei se impune a fi respinsa pentru că, pe de o parte, articolul nu o vizează în întregime pe reclamantă, neputând fi constatat caracterul ilicit al acestuia în întregul lui, iar, pe de altă parte, pentru că nu s-a solicitat constatarea caracterului ilicit în parte al acestuia. În plus, şi incidenţa prevederilor art. 22 alin. 6 Cod procedură Civilă este în mod corect reţinut de către instanţa de fond, întrucât prin reformularea pretenţiilor reclamantei ar fi fost încălcat principiul disponibilităţii.
Referitor la excepţia lipsei de interes/inadmisibilitatea, apelantul a arătat cu privire la cel de-a doilea petit formulat de către reclamantă prin cererea introductivă, că el a solicitat instanţei să îl respingă ca fiind formulat de o persoana lipsită de interes.
Practic, prin acest capăt de cerere reclamanta tinzând la obţinerea unei hotărâri judecătoreşti prin care instanţa să-i interzică apelantului publicarea pe viitor de articole şi texte cuprinzând afirmaţii cu caracter de defăimare la adresa reclamantei sau cu privire la integritatea memoriei defunctului Aurel Bizo, aspect care a şi fost reţinut ca atare de câtre instanţa de fond.
Deşi apelantul a considerat că instanţa de fond ar fi trebuit să admită excepţia invocată, apelantul a învederat cu ocazia dezbaterilor orale ce au avut loc la data de 10 decembrie 2018, că şi în măsura în care excepţia lipsei de interes ar fi respinsă, pretenţiile reclamantei, aşa cum acestea au fost formulate, sunt inadmisibile raportat la prevederile art. 253 Cod Civil.
Apelanta a reproşat instanţei de fond faptul că a respins excepţia lipsei de interes, respingând apoi petitul pe fondul cauzei. Raportat la cele de mai sus, apelantul a arătat instanţei de fond pentru respingerea pretenţiilor apelantei a fost bazată pe faptul că legea nu permite.
În mod evident, prin solicitarea interzicerii pe viitor s-a urmărit o cenzură cu titlu general a apelantului pentru orice fapte juridice care ar fi considerate ilicite. O asemenea solicitare nu poate fi primită, pe de o parte, raportându-se la prevederile art. 253 Cod Civil, iar, pe de altă parte, întrucât s-ar afla în imposibilitate de a determina care dintre aceste fapte nu sunt ilicite, o astfel de abordare neputând fi primită.
În acest sens, instanţa de fond nu a apreciat formularea petitului ca fiind în mod eronat, aceasta fiind confirmată inclusiv de susţinerile reclamantei din apelul formulat în cauză: „Nu poate fi vorba despre o cenzură generală, pârâtul fiind obligat doar la încetarea publicării articolului prezent generator de prejudicii, dar evident, la articole cu caracter viitor cu caracter denigrator”.
În acest condiţii, chiar reclamanta a confirmat că prin petitul 2 al acţiunii introductive, aşa cum acesta a fost formulat, se urmăresc 2 aspecte: încetarea publicării articolului prezent generator de prejudicii şi încetarea publicării articolelor viitoare cu caracter denigrator.
În aceste condiţii, având în vedere că prevederile art. 253 alin. 1 lit. a) „interzicerea săvârşirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă” nu pot fi dispuse în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la liberă exprimare, soluţia instanţei de fond este una corectă, petitul reclamantei neputând fi admis în forma în care acesta a fost formulat.
Referitor la temeinicia apelului incident, apelantul a arătat că deşi instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei pentru motivele indicate mai sus, aceasta a abordat în considerentele sentinţei şi aspecte cu privire la caracterul ilicit al afirmaţiilor care o vizează pe reclamantă.
În opinia apelantului, sentinţa civilă atacată este, din acest punct de vedere, pe de o parte, nemotivată, iar, pe de altă parte, nefondată.
În ceea ce priveşte motivarea hotărârii instanţei de fond cu privire la presupusul caracter ilicit al afirmaţiilor apelantului nu constituie, în fapt, o motivare.
În acest sens, a arătat că instanţa de fond, în „motivarea” presupusei fapte ilicite referitor la afirmaţiile făcute despre reclamantă şi tatăl acesteia, s-a rezumat la a menţiona două aspecte, şi anume: că reacţia apelantului la afirmaţiile (jignitoare) a reclamantei sunt de asemenea jignitoare,
12
neintrând sub protecţia dreptului la liberă exprimare; nu sunt justificate nici afirmaţiile la adresa domnului Aurel Bizo şi că apărarea apelantului conform căreia afirmaţiile erau deja publice nu sunt de natură a conduce instanţa spre o altă concluzie.
Raportat la cele expuse mai sus, consideră că nu se poate reţine că o astfel de „motivare” reprezintă, în fapt, o motivare, în condiţiile în care instanţa de fond nici măcar nu expune motivele pentru care a considerat aceste fapte ca fiind ilicite, rezumându-se la a le cataloga ca fiind jignitoare şi a stabili lipsa de incidenţă a protecţiei oferite de dreptul la liberă exprimare, fără a preciza, nici măcar în mod minimal, „de ce?”.
Pe cale de consecinţa, în măsura în care se va admite apelul principal, a solicitat admiterea şi a apelului incident şi, în consecinţă, respingerea acţiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată.
Fără a reitera toate aspectele expuse prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond, apelantul a reamintit aspectele concrete în baza cărora consideră că fapta sa nu se circumscrie noţiunii de faptă juridică ilicită.
Expresiile reclamate ca fiind jignitoare la adresa reclamantei:
Apelantul a precizat faptul că însuşirile atribuite reclamantei în cuprinsul articolului reprezintă exclusiv judecăţi de valoare, astfel cum a arătat şi reclamanta, „proprii şi personale” ale apelantului pârât.
Or, aşa cum a statuat şi Curtea Europeană în cauza Grinberg contra Federaţia Rusă, se impune a se face distincţia dintre declaraţiile privind fapte determinate şi judecăţi de valoare, Curtea amintind, totodată, că judecăţile de valoare nu sunt susceptibile de proba verităţii, fiind imposibil de probat veridicitatea unei idei cu privire la caracterul unei persoane.
Astfel, în lumina principiilor enunţate mai sus, conturate pe baza jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, a emis judecăţi de valoare, context în care apelantul nu este ţinut să dovedească realitatea acestora.
Prin urmare, aprecierile subiective cu privire la caracterul reclamantei, chiar dacă deranjează prin conţinutul lor întrucât nu aduc laude la adresa reclamantei, nu constituie temei al răspunderii civile delictuale, întrucât nu reprezintă fapte juridice ilicite.
Afirmaţiile privind fapte determinante. Referitor la activitatea profesională a reclamantei şi relaţia conflictuală cu ziariştii.
În acest context, reclamanta a extras părţi din articol şi a scos din context anumite afirmaţii ale apelantului cărora le-a atribuit o altă semnificaţie, aspect care a persistat şi în faţa instanţei de apel.
Pe de-o parte, apelantul nu a afirmat că reclamanta este o „avocată plină de lipsă de umanitate, pusă numai pe facturat, râgâind orgoliu profesional, plină de bârfe şi de jeg”, astfel cum greşit a susţinut reclamanta. Apelantul a atribuit această descriere însăşi profesiei, avocaturii de tip nou, nicidecum reclamantei afirmaţia pe care el a făcut-o fiind „avocatura plină de lipsă de umanitate …” şi nicidecum „avocata plină de lipsa de umanitate” aşa cum s-a afirmat în acţiune la fila 3. Or, în aceste condiţii nu se poate susţine în mod valabil că aceste afirmaţii sunt de natură să aducă atingere demnităţii, onoarei sau reputaţiei profesionale a reclamantei.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte comparaţia pe care i-a permis să o facă cu privire la doi avocaţi, respectiv reclamanta şi domnul avocat Mihai Neamţ, din nou, reclamanta a extras părţi din afirmaţiile apelantului şi a încercat să inducă instanţa în eroare cu privire la contextul celor afirmate.
Comparaţia reclamată ca fiind defăimătoare a vizat exclusiv relaţia dintre avocaţi şi ziarişti.
În acest sens a afirmat că domnul avocat Mihai Neamţ are valori total opuse nonvalorilor reclamantei, adică o relaţie excelentă cu ziariştii.
Apelantul a arătat că însăşi contextul în care a decis să public articolul în discuţie dovedeşte realitatea afirmaţiile pretins a fi defăimătoare şi ireale. Titlul articolului publicat nu reprezintă altceva decât o reformulare a afirmaţiilor postate de către reclamanta pe pagina de Facebook.
Observă, aşadar, o atitudine duplicitară a reclamantei care prin demersul iniţiat a invocat existenţa unor afirmaţii defăimătoare aduse la adresa ei, cu toate că ea este cea care ofensează ziariştii, propune luarea unor măsuri „faţă de astfel de g….el”, (adică faţă de ei, ziariştii) ori a luat în derâdere numele unor colegi din mediul jurnalistic (îl numeşte Ghiolbanul – om fără educaţie – pe colegul lui Alin Golban).
13
Aceste evenimente nu sunt născocite de apelant, ci reprezintă realitatea pură, care a stat la baza redactării textul articolului în discuţie, în cuprinsul căruia a publicat inclusiv postările reclamantei la care s-a referit.
Prin urmare, multe din afirmaţiile din respectivul articol nu o vizează pe reclamantă, cum în mod greşit şi le-a atribuit, iar pe de altă parte afirmaţiile care o vizează reflectă o realitate dovedită şi anume că reclamanta are o relaţie conflictuală cu ziariştii. Aşa cum a arătat mai sus, apelantul a susţinut această afirmaţie nu doar din perspectiva calităţii de pârât pe care a dobândit-o odată cu acţiunea iniţiată de către reclamantă.
Referitor la activitatea defunctului tată al reclamantei, profesor dr. Aurel Bizo, apelantul a arătat că în cuprinsul articolului criticat de către reclamantă, a făcut anumite afirmaţii care vizează activitatea profesională a defunctului profesor dr. Aurel Bizo, tatăl reclamantei. În contextul în care referitor la acest subiect au fost publicate numeroase articole de presă, în mod cert, nici aceste afirmaţii nu sunt de natură să aducă informaţii noi în faţa cititorilor, cu atât mai puţin să „păteze” imaginea defunctului.
Aşadar, nu se poate susţine în mod valabil că informaţiile publicate de către apelant cu privire la activitatea defunctului tată al reclamantei au adus atingere memoriei persoanei decedate, întrucât informaţiile publicate în cuprinsul articolului, neavând caracter de noutate pentru public, în mod cert nu au fost în măsură să schimbe amintirea pe care cei rămaşi în viaţă o păstrează despre defunctul tată al reclamantei.
Atâta vreme cât referirile cu privire la defunct nu au fost singulare în presă, nu se poate reţine caracterul calomnios a informaţiilor publicate de către apelant. Contextul în care afirmaţiile au fost redate şi, implicit, conţinutul acestora, nu este în măsură să afecteze integritatea memoriei defunctului.
În ceea ce priveşte referirile la boala de care suferea defunctul, apelantul a arătat că, în calitate de jurnalist, are acces la diferite informaţii însă, câtă vreme sursa acestora nu acceptă să fie dezvăluită, nu pot decât să redau informaţia, fără să citez sursa. Apelantul a arătat că îşi manifestă loialitatea faţă de sursă în situaţia în care i-a promis anonimatul.
În aceste condiţii, a publicat informaţiile criticate de reclamantă, în contextul în care aceasta, imediat după moartea tatălui, a afirmat în rândul apropiaţilor că moartea defunctului a fost grăbită de diverse tratamente medicale neeficiente, care i-au fost expres prescrise.
În consecinţă, afirmaţiile cu privire la fapte determinante, atât cu referire la reclamantă, cât şi cu referire la defunctul tată al acesteia, au o bază factuală suficientă, prin urmare, nu se impune cenzurarea libertăţii de exprimare a apelantului.
Chiar şi în măsura în care instanţa va considera că apelantul a săvârşit o fapta juridică ilicita prin publicarea articolului în discuţie, admiterea în tot sau în parte a acţiunii introductive ar constitui o limitare a libertăţii sale de exprimare, limitare ce trebuie atent analizată.
O astfel de limitare însă nu va fi posibilă decât cu respectarea condiţiilor stricte prevăzute în jurisprudenţa constantă C.E.D.O., respectiv: limitarea să fi prevăzută de lege, iar legea să îndeplinească criteriile accesibilităţii; limitarea să urmărească un scop legitim; limitarea să fie necesară într-o societate democratică – noţiunea de „măsură necesară într-o societate democratică” a fost conturată în special în jurisprudenţa C.E.D.O. prin cauza Handyside contra Regatului Unit, unde se precizează că elementele caracteristice ale unei societăţi democratice sunt pluralismul, toleranţa şi spiritul de deschidere, iar o măsură poate fi considerată ca necesară într-o societate democratică numai atunci când este în acelaşi timp rezultatul unei nevoi sociale imperioase şi proporţională cu scopul legitim urmărit.
Ca atare, o primă concluzie care se desprinde din cele enunţate anterior este cea conform căreia orice ingerinţă în libertatea de exprimare, precum şi orice sancţiune aplicată pentru depăşirea limitelor în exerciţiul acestui drept trebuie să respecte exigenţa de proporţionalitate raportată la scopul urmărit prin producerea ingerinţei sau aplicarea sancţiunii.
Această exigenţă a proporţionalităţii apreciază că este una fundamentală în cadrul oricărei analize a admisibilităţii petitelor unei acţiuni în răspundere civilă delictuală fundamentată pe un prejudiciu de imagine, întrucât un număr ridicat de sancţiuni pentru jurnalist (fie şi ele prevăzute de art. 253 din Noul Cod civil), poate avea rolul de a descuraja presa să publice articole cuprinzând informaţii de interes public.
14
Aşadar, alături de motivele pertinente şi suficiente care trebuie să existe pentru a sancţiona un jurnalist care a publicat un articol în presă, instanţele trebuie să identifice un just echilibru între scopul urmărit – apărarea dreptului la imagine şi reputaţie şi sancţiunea aplicată, asigurând caracterul proporţional al măsurii dispuse.
Referitor la prejudiciul afirmat de către reclamantă, prin acţiunea introductivă, reclamanta nu a făcut în niciun fel dovada existenţei acestuia.
Condiţie esenţială, pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
În conformitate cu prevederile art. 1349 Cod civil este necesară îndeplinirea cumulativă a tuturor condiţiilor legale: existenţa faptei juridice ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre cele două şi ca fapta ilicită să fie săvârşită cu vinovăţie.
Conform prevederilor art. 249 Cod pr. civ., revine reclamantei sarcina de a face dovada îndeplinirii condiţiilor mai sus menţionate, inclusiv cu privire la producerea unui prejudiciu, atât cu privire la pretinsa atingere adusă onoare şi reputaţiei reclamantei, cât şi cu privire la pretinsa atingere adusă memoriei defunctului tată al reclamantei.
Raportat la cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta nu a îndeplinit sarcina probei, rezumându-se la a afirma că prejudiciul „constă în efectul negativ suferit.„
Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererile de apel, Curtea reţine următoarele:
În motivarea apelului declarat de reclamanta Vomir Bizo Daniela se arată că instanţa a constatat că „articolul nu o vizează în întregime pe reclamantă, ci … avocatura în general şi în particular situaţia Baroului Cluj”. Apelanta nu a afirmat nici un moment că întreg articolul publicat de către pârât în publicaţia sa on line în data de 30.03.2018, arătând în mod expres în considerentele acţiunii care din afirmaţiile defăimătoare din cuprinsul acestui articol întrunesc elementele răspunderii delictuale. Apelanta reia aspectele din considerentele acţiunii civile unde se indică în mod expres afirmaţiile calomniatoare, cu caracter ilicit în ceea ce o priveşte atât pe ea, cât şi memoria tatălui său. Pârâtul înţelegând să folosească expresii şi afirmaţii ireale şi cu încălcarea demnităţii, onoarei, reputaţiei acestuia, întrecând orice limită a respectului şi a libertăţii de exprimare. Astfel, prin publicarea articolului care face obiectul acestei acţiuni civile se săvârşesc două fapte defăimătoare, mai exact două acte materiale, şi anume: atingerea gravă a drepturilor patrimoniale aparţinând apelantei şi atingerea gravă a drepturilor nepatrimoniale care ocrotesc memoria defunctului său tată. Apelanta a învestit instanţa cu verificarea caracterului ilicit al acelor expresii din cadrul articolului publicat, expresii care se circumscriu faptelor defăimătoare săvârşite prin cele două acte materiale antemenţionate. Subsecvenţial, instanţa de fond a apreciat că „nu s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată constatarea caracterului ilicit în privinţa unora dintre afirmaţii sau a unor părţi din articol”, motiv pentru care s-ar afla în situaţia depăşirii limitelor învestirii sale, în acord cu prevederile art. 22 alin. 6 C. pr. civ.. Contradictorialitatea acestei reţineri a instanţei de fond a rezultat din însuşi faptul că aceasta însăşi a reţinut indicarea de către apelantă a unor astfel de expresii în cadrul considerentelor acţiunii civile: „Este de remarcat faptul că sunt citate doar unele expresii în motivele cererii de chemare în judecată”. Instanţa de fond a dat dovadă de o gravă neînţelegere a conceptului civil de „acţiune civilă”, limitând în mod absolut nelegal acest concept doar la petitele cererii de chemare în judecată. Apelanta dezvoltă motivele sale şi cu referire la art. 29 Noul C. pr. civ. şi art. 21 din Constituţia României.
Curtea reţine că acest motiv de apel este fondat.
Reclamanta a solicitat, prin acţiunea ce face obiectul prezentei cauze, constatarea încălcării demnităţii, a onoarei şi reputaţiei profesionale precum şi a caracterului defăimător cu privire la integritatea memoriei tatălui său, defunctul profesor dr. Aurel Bizo, constatând caracterul ilicit al faptelor săvârşite de către pârât prin publicarea articolului în publicaţia online www.ziardecluj.ro; obligarea pârâtului la încetarea acestor acte denigratoare, interzicându-i pentru viitor săvârşirea acestor fapte, fapte care produc în continuu o gravă atingere a drepturilor nepatrimoniale aparţinând reclamantei şi care ocrotesc memoria defunctului său tată Bizo Aurel; obligarea pârâtului, autor al faptelor ilicite, la publicarea pe cheltuiala acestuia, a hotărârii ce se va pronunţa, într-un cotidian de largă răspândire naţională, precum şi într-un cotidian local şi în publicaţia online decluj.ro, timp de 3 zile în mod consecutiv, pentru restabilirea drepturilor patrimoniale ale reclamantei, precum şi restabilirea integrităţii memoriei tatălui său, defunctul Bizo Aurel.
15
În motivarea acţiunii reclamanta arată starea de fapt şi descrie elementele răspunderii civile delictuale, raportat la articolul de presă publicat de pârât.
Curtea constată, ca şi instanţa de fond, că articolul publicat în data de 30 martie 2018 de către pârâtul Liviu Alexa în www.ziardecluj.ro, publicaţie on line, cu titlul „Avocata Dana Bizo crede că ziariştii sunt nişte „gunoaie”. Când îl ardeam pe Lucan, eram minunaţi. Alt pechinez isteric, Dan Chertes, îi ţine isonul, în loc să facă şi el ceva notabil în profesia asta”, nu o vizează în întregime pe reclamantă şi pe tatăl acesteia.
Acest aspect însă nu poate duce la respingerea acţiunii, cât timp, din chiar modul de formulare a petitelor şi din motivarea acţiunii, rezultă că reclamanta a solicitat constatarea caracterului ilicit al faptelor săvârşite de către pârât prin publicarea articolului doar cu privire la persoana sa şi a tatălui ei.
Prin urmare, dacă există paragrafe care o vizează pe reclamantă şi defunctul ei tată, în această situaţie reclamanta este îndreptăţită să solicite constatarea caracterului ilicit al faptei ce constă în publicarea acelor paragrafe, în privinţa afirmaţiilor jignitoare la adresa ei sau a memoriei tatălui său.
Nu este necesar să se arate de către reclamantă că solicită constatarea caracterului ilicit al faptei ce constă în publicarea acelor paragrafe, cât timp rezultă din acţiune că aceasta este finalitatea pe care o urmăreşte.
De altfel nu rezultă din acţiune că solicită explicit constatarea caracterului ilicit al faptei ce constă în publicarea întregului articol, prin urmare nici lipsa unei atari constatări nu poate să o sancţioneze pe reclamantă.
Formularea primului petit al acţiunii de maniera să se constate caracterul ilicit al faptelor săvârşite de către pârât prin publicarea articolului, nu semnifică o solicitare care să se refere la întreg articolul publicat, cât timp reclamanta solicită doar constatarea încălcării demnităţii, a onoarei şi reputaţiei profesionale cu privire la persoana sa şi constatarea caracterului defăimător cu privire la integritatea memoriei tatălui său, defunctul profesor dr. Aurel Bizo.
A admite acţiunea cu privire la acele solicitări, privind persoana reclamantei şi cu privire la integritatea memoriei tatălui său, defunctul profesor dr. Aurel Bizo, nu înseamnă o admitere în parte a acţiunii, ci admiterea în întregime a acesteia, pentru că se admit doar solicitările cu privire la persoana reclamantei şi cu privire la integritatea memoriei tatălui său, defunctul profesor dr. Aurel Bizo, aşa cum au fost solicitate cu referire la articolul publicat.
Poate o punere în discuţie, în temeiul art. 22 Cod procedură civilă, a acestor aspecte ar fi fost utilă în sensul celor de mai sus.
Aşa cum arată şi apelanta, prima instanţă reţine de altfel că „Este de remarcat faptul că sunt citate doar unele expresii în motivele cererii de chemare în judecată.“
Prin urmare, se înţelege că doar cu privire la acele aspecte a investit instanţa să se pronunţe, iar nu cu privire la întreg articolul.
Cele de mai sus se constituie în modul în care prima instanţă a înţeles să califice acţiunea şi pretenţiile reclamantei şi cum pot fi soluţionate prin prisma art. 22 alin. 6 C.pr.civ., potrivit căruia judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.
În consecinţă motivul de apel al reclamantei ce vizează o motivare contradictorie nu este fondat, cât timp această motivare a primei instanţe, că suntem în prezenţa unei fapte ilicite, dar că faţă de modul de formulare a acţiunii aceasta nu poate fi admisă nici măcar în parte, a dus la soluţia de respingere a acţiunii.
Referitor la acest aspect de procedură, al unor motive de apel care nu sunt admise, cum este cel de mai sus şi cum se va arăta în continuare, Curtea constată că în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se reţine că şi dacă unele motive de apel nu sunt admise, modul de redactare al dispozitivului nu va fi de maniera admiterii în parte a apelului ci se va referi la admiterea apelului şi doar la schimbarea în parte a hotărârii atacate.
În ceea ce priveşte pretinsa faptă ilicită, Tribunalul a apreciat că afirmaţiile care o vizează pe reclamantă şi pe defunctul tată al acesteia depăşesc limitele libertăţii de exprimare. Reacţia pârâtului la afirmaţiile reclamantei (care de asemenea trebuie catalogate jignitoare), nu poate intra sub
16
protecţia libertăţii de exprimare protejate de art. 30 din Constituţia României şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pornind de la prevederile art. 72 alin. 2 din Codul civil, care definesc noţiunea de demnitate a unei persoane, aceasta vizând onorarea şi reputaţia, prin folosirea unor expresii ca „găunoasă”, „gheonoaie” etc., pârâtul a încălcat dreptul la imagine şi reputaţia profesională a reclamantei.
Afirmaţiile pârâtului nu au fost justificate prin prisma art. 75 C.civ., respectiv nu se poate reţine că atingerea este permisă de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte, iar în aparenţă libertatea de exprimare a pârâţilor s-a exercitat cu depăşirea limitelor bunei-credinţe şi ale art. 10 CEDO.
Nu sunt justificate nici afirmaţiile la adresa defunctului tată al reclamantei, Bizo Aurel, iar apărările pârâtului în sensul că aceste informaţii au fost făcute publice anterior decesului nu sunt de natură să conducă instanţa spre o altă concluzie. În sensul celor arătate art. 79 C.civ. dispune că „Memoria persoanei decedate este protejată în aceleaşi condiţii ca şi imaginea şi reputaţia persoanei în viaţă”.
Aceste considerente ale primei instanţe sunt corecte şi vor fi păstrate ca şi temei al admiterii acţiunii, având în vedere şi caracterul devolutiv al apelului.
Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului nu permite o libertate absolută în exprimarea judecăţilor de valoare şi permite sancţionarea unor astfel de judecăţi de valoare atunci când ele sunt pur injurioase, cum este cazul în speţă, sau atunci când nu au o bază factuală suficientă.
Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice şi una din condiţiile primordiale ale progresului sau/şi a dezvoltării fiecărei persoane (Lingens c. Austriei ).
Sub rezerva celui de-al doilea paragraf al articolului 10, ea se aplica nu numai „informaţiilor” sau „ideilor” primite în mod favorabil sau considerate ca inofensive, ci şi celor care lovesc, şochează sau neliniştesc o persoana sau o parte a populaţiei, în baza pluralismului, toleranţei şi spiritului de deschidere fără de care o societate democratică nu poate exista (Handyside c. Regatului Unit; Jersild c. Danemarcei; Vogt c. Germaniei).
Aşa cum precizează articolul 10, exercitarea acestei libertăţi este supusă unor formalităţi, condiţii, restricţii şi sancţiuni care trebuie totuşi să fie interpretate strict, necesitatea lor trebuind să fie stabilită în mod convingător (Observer şi Gardian c. Regatului Unit; Jersild c. Danemarcei; Janowski c. Poloniei; Nielsen şi Johnsen c. Norvegiei).
Condiţia „necesitaţii într-o societate democratică” obligă Curtea sa determine dacă ingerinţa incriminată corespundea unei „nevoi sociale imperioase”, dacă era proporţională cu scopul legitim vizat (şi dacă motivele invocate de autorităţile naţionale erau pertinente şi suficiente). Pentru a decide asupra existenţei unei asemenea nevoi şi asupra mijloacelor de acţiune ce trebuie adoptate statele contractante se bucură de o anume marjă de apreciere, dar această marjă este însoţită de un control european ce priveşte atât legea cât şi deciziile care o aplică, chiar şi când acestea provin de la o instanţă independentă. Curtea are deci competenţa de a decide în ultima instanţă, dacă o „restricţie” încalcă sau nu libertatea de exprimare garantată de articolul 10 (Lehideux et Isorni c. Franţei, Perna c. Italiei).
Pentru a se pronunţa asupra chestiunii necesitaţii ingerinţei, Curtea va ţine seama în special de termenii utilizaţi în afirmaţiile litigioase, de contextul în care acestea au fost făcute publice şi de cauza în ansamblul său (Nilsen şi Johnsen c. Norvegiei ; Fuentes Bobo c. Spaniei, Muslum Gunduz c. Turciei Raichinov c. Bulgariei; Boldea c. României).
În evaluarea proporţionalităţii unei ingerinţe în exercitarea libertăţii de exprimare trebuie să se distingă cu grijă între fapte şi judecăţi de valoare. Dacă materialitatea primelor poate fi dovedită, ultimele nu se pretează la o demonstraţie a exactităţii lor (De Haes et Gijsels c. Belgiei).
Pentru judecăţile de valoare, obligaţia de a le dovedi este deci imposibil de îndeplinit şi aduce atingere libertăţii de opinie, element fundamental garantat de articolul 10 (Jerusalem c. Austriei; Brasilier c. Frantei ).
Curtea a statuat că, în ceea ce-i priveşte pe ziarişti, nu s-ar putea acorda acelaşi grad de protecţie unui jurnalist ca unui simplu cetăţean, primul utilizând presa pentru a-şi face cunoscute punctele de vedere şi dreptul său la replică. Curtea a considerat ca limitele criticii admisibile erau
17
mai largi faţă de un ziarist decât faţă de un simplu cetăţean, ziaristul trebuind să facă dovada unei mai mari toleranţe (Urbino Rodrigues c. Portugaliei).
Curtea a mai statuat că presa nu trebuie să depăşească anumite limite, ce ţin mai ales de „protecţia reputaţiei şi drepturilor altuia”, „securitatea naţională”, „autoritatea puterii judiciare”, chiar dacă acesteia îi incumbă, totuşi, sarcina de a comunica, cu respectarea obligaţiilor şi responsabilităţilor sale, informaţii şi idei asupra chestiunilor politice ca şi asupra altor teme de interes general (De Haes şi Gijsels c. Belgiei; Toma c. Luxemburgului, Colombani şi alţii c. Franţei).
Exercitarea libertăţii de exprimare include obligaţii şi responsabilităţi, a căror întindere depinde de situaţie şi de procedeul tehnic utilizat (Stoll c. Elveţiei), şi că garanţia oferita de articolul 10 jurnaliştilor este subordonată condiţiei ca cei interesaţi să acţioneze cu bună-credinţă, astfel încât să furnizeze informaţii exacte şi demne de încredere cu respectarea deontologiei jurnalistice (Radio France şi alţii c. Franţei; Colombani şi alţii c. Franţei ; Bladet Tromsø şi Stensaas c. Norvegiei, Cumpănă şi Mazăre c. României; Stângu şi Scutelnicu c. României).
Dacă, în virtutea rolului său, presa are datoria de a alerta publicul atunci când este informată de malversaţiuni prezumate ale aleşilor locali şi funcţionarilor publici, faptul de a indica direct persoane determinate, indicând numele şi funcţiile acestora, implică pentru reclamanţi obligaţia de a furniza o bază factuală suficientă (Cumpănă şi Mazăre c. României; Lesnik c. Slovaciei; Vides Aizsardzibas Klubs c. Letoniei).
Într-o cauză Curtea a decis că, în lipsa bunei-credinţe şi a bazei factuale, şi deşi articolul litigios se înscria într-o dezbatere mai largă şi foarte actuală pentru societate – corupţia funcţionarilor – afirmaţiile reclamanţilor nu sunt expresia unei „doze de exagerare” sau de „provocare” care este permisă în cadrul exercitării libertăţii jurnalistice (Stângu şi Scutelnicu c. României).
O bază factuală suficientă în sine nu permite emiterea unor judecăţi de valoare pur injurioase, deoarece în acest mod scopul acestora este denigrarea unei persoane iar nu informarea publicului şi crearea unei dezbateri pornind de la respectiva bază factuală, care este unul dintre rolurile presei.
În cauză nu a fost făcută proba verităţii cu privire la faptele afirmate de către pârât iar aceste afirmaţii aduc atingere demnităţii reclamantei şi memoriei tatălui ei.
Apelanta mai arată că instanţa a omis cel de-al doilea petit al acţiunii civile, prin care s-a solicitat a se dispune obligarea pârâtului la încetarea acestor acte denigratoare, interzicându-i pentru viitor săvârşirea acestor fapte, fapte care produc în continuu o gravă atingere a drepturilor nepatrimoniale aparţinând reclamantei şi care ocrotesc memoria defunctului său tată Bizo Aurel. Invocă articolul 253 din Noul Cod Civil. Or, atâta vreme cât publicaţia unde a apărut articolul are un caracter online, ne regăsim în limitele normative menţionate, fapta existând în continuare şi în egală măsură, tulburarea produsă de aceasta, articolul apărând în continuare. Este evident că solicitarea apelantei este justificată, interesul ei de a solicita interzicerea publicării având astfel un caracter perfect legitim, în sensul art. 33 C. pr. civ., aceasta fiind o solicitare remediu în sensul celor anteexpuse. De altfel, prin apărarea formulată cu privire la o atare chestiune juridică, pârâtul însuşi a învederat implicit că intenţionează să continue publicarea de articole ce ar putea aduce în continuare atingere drepturilor patrimoniale ale apelantei sau defunctului ei tată, situaţie în care admiterea acestui petit ar putea produce, în opinia pârâtului, o „cenzură cu caracter general”. Nu poate fi vorba despre o cenzură generală, pârâtul putând fi obligat doar la încetarea publicării articolului prezent generator de prejudicii, dar evident, la articole cu caracter viitor cu caracter denigrator.
Acest motiv de apel este parţial fondat.
Instanţa de fond nu a omis acest petit ci l-a analizat, dar a considerat că solicitarea reclamantei nu se încadrează în măsurile pe care instanţa le poate dispune faţă de prevederile art. 253 alin. 2 raportat la alin. C. civ.
Curtea constată că fapta ilicită constă în publicarea, cu menţiunile de mai sus, referitor la paragrafele din articol ce o privesc pe reclamantă şi defunctul său tată Bizo Aurel, prin urmare acel articol cu afirmaţiile denigratoare există şi în prezent şi poate fi accesat de orice persoană.
18
Reclamanta este îndreptăţită să solicite pârâtului să înceteze fapta ilicită, fapta ilicită care presupune, pe lângă publicarea iniţială a articolului, şi menţinerea postării sale on line şi în prezent pe site-ul www.ziardecluj.ro.
Potrivit art. 253 alin. 1 şi 2 C.civ., „(1) Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere oricând instanţei:
a) interzicerea săvârşirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă;
b) încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă;
c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o
subzistă”.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. 1, în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin
excitarea dreptului la liberă exprimare, instanţa poate dispune numai măsurile prevăzute la alin. 1 lit. b) şi c)”.
Prin urmare solicitarea reclamantei ca pârâtul să înceteze aceste acte denigratoare este întemeiată şi trebuie admisă, întemeiat pe dispoziţiile art. 253 alin. 2 lit. b C.civ., cu referire la încetarea încălcării.
În ce priveşte interzicerea pentru viitor, această solicitare este la rândul ei întemeiată şi se impune a fi admisă întemeiat pe dispoziţiile art. 253 alin. 2 lit. b C.civ., cu referire la interzicerea pentru viitor, dacă această încălcare durează încă.
Curtea reţine că acest text legal trebuie interpretat de maniera în care să se aplice şi să i se dea eficienţă pentru a proteja drepturile încălcate.
Prin apărarea formulată cu privire la o atare chestiune juridică, pârâtul însuşi a învederat implicit că intenţionează să continue publicarea de articole.
Cât timp pârâtul a înţeles să trateze de maniera reţinută mai sus aspectele ce o privesc pe reclamantă şi pe tatăl acesteia, se presupune că şi pe viitor este foarte probabil să o trateze de aceeaşi manieră pe reclamantă şi pe tatăl acesteia.
Prin urmare, nu se impune a cenzura de o manieră generală publicarea unor articole pe viitor de către pârât cu referire la persoana reclamantei şi pe tatăl acesteia, ci de a o proteja pe reclamantă şi memoria tatălui ei, cât timp referirile din trecut la adresa lor au fost denigratoare iar cum pentru articolul publicat deja pârâtul nu consideră că este denigrator, atunci şi pentru viitor acesta este foarte probabil că va înţelege să trateze aspectele ce o privesc pe reclamantă de aceeaşi manieră denigratoare.
Pârâtul nu este şi nu poate fi împiedicat să publice articole, ci solicitarea reclamantei care este admisă se referă doar la faptele ilicite prezente şi viitoare, pe cale să se producă, cum afirmă pârâtul, că va mai scrie de aceeaşi manieră în care a mai făcut-o.
Or, dacă maniera în care a scris este una defăimătoare, şi arată că va mai scrie în aceeaşi manieră, atunci se presupune că aceasta este tot una denigratoare.
A interzice pentru prezent şi pentru viitor o conduită ilicită este o solicitare legitimă a reclamantei care are astfel un interes pentru că, fiind vorba de o publicaţie on line, prejudiciul este instantaneu.
Pârâtul a afirmat că va mai scrie despre subiect, astfel că având în vedere starea de fapt deja existentă reclamanta trebuie să fie asigurată că nu va mai fi prejudiciată.
Dacă pârâtul nu va mai avea o conduită ilicită atunci obligarea sa de a nu mai avea o astfel de conduită nu îl prejudiciază.
Apărarea pârâtului că nu poate fi primită o solicitare de a i se interzice pe viitor săvârşirea de fapte ilicite urmăreşte doar să i se permită săvârşirea de astfel de fapte, dar o astfel de apărare nu poate fi primită.
Prin urmare Curtea va interzice pentru viitor doar săvârşirea acestor fapte, de natură să aducă în continuare o gravă atingere a drepturilor nepatrimoniale aparţinând reclamantei şi de natură să defăimeze memoria defunctului său tată, Bizo Aurel.
Proporţionalitatea măsurii dispuse derivă din conduita ilicită trecută şi prezentă a pârâtului şi din necesitatea protejării drepturilor reclamantei, drepturi deja vătămate şi care trebuie protejate în continuare, având în vedere efectul instantaneu şi continuu al vătămării drepturilor în cazul publicaţiilor on line.
19
Va dispune obligarea pârâtului la încetarea acestor acte denigratoare, care continuă şi în prezent prin faptul existenţei continue şi în momentul de faţă on line a articolului.
Cum se constată întemeiat primul petit, ca şi consecinţă a înlăturării consecinţelor caracterului ilicit şi continuu al faptei se impune admiterea şi a petitului privind obligarea pârâtului Alexa Liviu Doru Alin la publicarea, pe cheltuiala acestuia, a prezentei hotărâri, într-un cotidian de răspândire naţională, precum şi într-un cotidian local şi în publicaţia on-line www.ziardecluj.ro, timp de 3 zile în mod consecutiv.
Publicarea şi într-un cotidian local şi în unul naţional are în vedere necesitatea reparării prejudiciului şi rolul educativ al prezentei hotărâri care trebuie să se manifeste pentru un public cât mai larg.
În ce priveşte apelul incident formulat de către pârâtul Alexa Liviu Doru Alin acesta a arătat că deşi instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei pentru motivele indicate mai sus, aceasta a abordat în considerentele sentinţei şi aspecte cu privire la caracterul ilicit al afirmaţiilor care o vizează pe reclamantă.
În opinia apelantului, sentinţa civilă atacată este, din acest punct de vedere, pe de o parte, nemotivată, iar, pe de altă parte, nefondată. În ceea ce priveşte motivarea hotărârii instanţei de fond cu privire la presupusul caracter ilicit al afirmaţiilor apelantului nu constituie, în fapt, o motivare.
În acest sens, a arătat că instanţa de fond, în „motivarea” presupusei fapte ilicite referitor la afirmaţiile făcute despre reclamantă şi tatăl acesteia, s-a rezumat la a menţiona două aspecte, şi anume: că reacţia apelantului la afirmaţiile (jignitoare) a reclamantei sunt de asemenea jignitoare, neintrând sub protecţia dreptului la liberă exprimare; nu sunt justificate nici afirmaţiile la adresa domnului Aurel Bizo şi că apărarea apelantului conform căreia afirmaţiile erau deja publice nu sunt de natură a conduce instanţa spre o altă concluzie. Raportat la cele expuse mai sus, consideră că nu se poate reţine că o astfel de „motivare” reprezintă, în fapt, o motivare, în condiţiile în care instanţa de fond nici măcar nu expune motivele pentru care a considerat aceste fapte ca fiind ilicite, rezumându-se la a le cataloga ca fiind jignitoare şi a stabili lipsa de incidenţă a protecţiei oferite de dreptul la liberă exprimare, fără a preciza, nici măcar în mod minimal, „de ce?”.
Curtea constată că acest motiv de apel este nefondat deoarece prima instanţă motivează suficient atunci când reţine – după citarea în întregime a articolului unde sunt cuprins şi afirmaţiile citate de reclamantă -, că afirmaţiile care o vizează pe reclamantă şi pe defunctul tată al acesteia depăşesc limitele libertăţii de exprimare. Mai reţine că reacţia pârâtului la afirmaţiile reclamantei (care de asemenea trebuie catalogate jignitoare), nu poate intra sub protecţia libertăţii de exprimare protejate de art. 30 din Constituţia României şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prima instanţă mai arată că „Pornind de la prevederile art. 72 alin. 2 din Codul civil, care definesc noţiunea de demnitate a unei persoane, aceasta vizând onorarea şi reputaţia, prin folosirea unor expresii ca „găunoasă”, „gheonoaie” etc., pârâtul a încălcat dreptul la imagine şi reputaţia profesională a reclamantei.
Afirmaţiile pârâtului nu au fost justificate prin prisma art. 75 C.civ., respectiv nu se poate reţine că atingerea este permisă de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte, iar în aparenţă libertatea de exprimare a pârâţilor s-a exercitat cu depăşirea limitelor bunei-credinţe şi ale art. 10 CEDO.
Nu sunt justificate nici afirmaţiile la adresa defunctului tată al reclamantei, Bizo Aurel, iar apărările pârâtului în sensul că aceste informaţii au fost făcute publice anterior decesului nu sunt de natură să conducă instanţa spre o altă concluzie. În sensul celor arătate art. 79 C.civ. dispune că „Memoria persoanei decedate este protejată în aceleaşi condiţii ca şi imaginea şi reputaţia persoanei în viaţă”.“
Curtea constată că această motivare este una suficientă pentru a reţine caracterul ilicit, dat fiind că arată exemplificativ că prin folosirea unor expresii ca „găunoasă”, „gheonoaie” etc., pârâtul a încălcat dreptul la imagine şi reputaţia profesională a reclamantei şi că nu sunt justificate nici afirmaţiile la adresa defunctului tată al reclamantei, Bizo Aurel, iar apărările pârâtului în sensul că aceste informaţii au fost făcute publice anterior decesului nu sunt de natură să conducă instanţa spre o altă concluzie.
20
Simpla lecturare a articolului, aşa cum apare expus şi în prezenta hotărâre, atunci când este reprodusă motivarea primei instanţe, arată natura jignitoare a cuvintelor folosite la adresa reclamantei şi la adresa memoriei tatălui ei.
O argumentare mai elaborată nu se impune, fiind suficientă simpla lectură şi citarea exemplificativă pentru a se lămuri acest caracter ilicit.
Caracterul jignitor al unor cuvinte rezultă din ele însele şi din folosirea lor la adresa unei persoane, cum este situaţia din speţă, nefiind nevoie de argumente suplimentare, ci doar de constatarea folosirii lor în acest fel.
Din acest caracter jignitor rezultă şi că folosirea lor în acest fel se traduce într-o faptă ilicită.
Apelantul arată aspectele concrete în baza cărora consideră că fapta sa nu se circumscrie noţiunii de faptă juridică ilicită. Expresiile reclamate ca fiind jignitoare la adresa reclamantei: Apelantul a precizat faptul că însuşirile atribuite reclamantei în cuprinsul articolului reprezintă exclusiv judecăţi de valoare, astfel cum a arătat şi reclamanta, „proprii şi personale” ale apelantului pârât. Or, aşa cum a statuat şi Curtea Europeană în cauza Grinberg contra Federaţia Rusă, se impune a se face distincţia dintre declaraţiile privind fapte determinate şi judecăţi de valoare, Curtea amintind, totodată, că judecăţile de valoare nu sunt susceptibile de proba verităţii, fiind imposibil de probat veridicitatea unei idei cu privire la caracterul unei persoane.
Acest motiv de apel este nefondat deoarece, atunci când se analizează apelul reclamantei, se reţine că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului nu permite o libertate absolută în exprimarea judecăţilor de valoare şi permite sancţionarea unor astfel de judecăţi de valoare atunci când ele sunt pur injurioase, cum este cazul în speţă, sau atunci când nu au o bază factuală suficientă.
O bază factuală suficientă în sine nu permite emiterea unor judecăţi de valoare pur injurioase, deoarece în acest mod scopul acestora este denigrarea unei persoane, iar nu informarea publicului şi crearea unei dezbateri pornind de la respectiva bază factuală, care este unul dintre rolurile presei.
Bază factuală nu este suficientă în sine şi nu permite emiterea unor judecăţi de valoare pur injurioase, deoarece folosirea în acest fel face ca scopul lor să fie doar denigrarea unei persoane, care constituie o faptă ilicită, deoarece aduce atingere valorilor acelei persoane, demnitatea, onoarea reputaţia, memoria unei persoane, valori protejate şi de Codul civil.
În cauză nu a fost făcută proba verităţii cu privire la faptele afirmate de către pârât, iar nu cu privire la judecăţile de valoare – injurioase de altfel -, iar aceste afirmaţii aduc atingere demnităţii reclamantei şi memoriei tatălui ei.
Cu privire la motivul de apel care face referire la afirmaţiile privind fapte determinante şi referitor la activitatea profesională a reclamantei şi relaţia conflictuală cu ziariştii, apelantul arată în acest context, că reclamanta a extras părţi din articol şi a scos din context anumite afirmaţii ale apelantului cărora le-a atribuit o altă semnificaţie, aspect care a persistat şi în faţa instanţei de apel. Pe de-o parte, apelantul nu a afirmat că reclamanta este o „avocată plină de lipsă de umanitate, pusă numai pe facturat, râgâind orgoliu profesional, plină de bârfe şi de jeg”, astfel cum greşit a susţinut reclamanta. Apelantul a atribuit această descriere însăşi profesiei, avocaturii de tip nou, nicidecum reclamantei afirmaţia pe care el a făcut-o fiind „avocatura plină de lipsă de umanitate …” şi nicidecum „avocata plină de lipsa de umanitate” aşa cum s-a afirmat în acţiune la fila 3. Or, în aceste condiţii nu se poate susţine în mod valabil că aceste afirmaţii sunt de natură să aducă atingere demnităţii, onoarei sau reputaţiei profesionale a reclamantei. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte comparaţia pe care i-a permis să o facă cu privire la doi avocaţi, respectiv reclamanta şi domnul avocat Mihai Neamţ, din nou, reclamanta a extras părţi din afirmaţiile apelantului şi a încercat să inducă instanţa în eroare cu privire la contextul celor afirmate. Comparaţia reclamată ca fiind defăimătoare a vizat exclusiv relaţia dintre avocaţi şi ziarişti. În acest sens a afirmat că domnul avocat Mihai Neamţ are valori total opuse nonvalorilor reclamantei, adică o relaţie excelentă cu ziariştii.
Curtea reţine că nici acest motiv de apel nu este unul fondat cât timp în cauză se reţine că fapta ilicită constă în folosirea unor alte expresii decât cele indicate de apelant.
21
Nu este utilă repetarea acelor expresii, arătate exemplificativ mai sus, şi care rezultă cu suficienţă din lectura întregului articol. Nu referirea la avocatură, comparaţia cu alţi avocaţi sau titlul articolului au stat la baza reţinerii faptei ilicite.
Reclamanta nu extrage părţi din articol, ci face o citare exemplificativă, care este suficientă, având în vedere natura jignitoare a unei mari părţi din articol, nefiind din acest motiv utilă citarea exhaustivă de fiecare dată când este necesar a se argumenta de ce fapta este ilicită.
În ce priveşte faptele reclamantei, prima instanţă a reţinut caracterul jignitor şi al acestora, dar acestea nu justifică folosirea expresiilor sus citate de către pârât la adresa reclamantei şi a tatălui ei, ca de altfel nici tipul relaţiei reclamantei cu ziariştii, dacă o astfel de relaţie există.
Apelantul arată, referitor la activitatea defunctului tată al reclamantei, profesor dr. Aurel Bizo, că în cuprinsul articolului criticat de către reclamantă, a făcut anumite afirmaţii care vizează activitatea profesională a defunctului profesor dr. Aurel Bizo, tatăl reclamantei. În contextul în care referitor la acest subiect au fost publicate numeroase articole de presă, în mod cert, nici aceste afirmaţii nu sunt de natură să aducă informaţii noi în faţa cititorilor, cu atât mai puţin să „păteze” imaginea defunctului. Aşadar, nu se poate susţine în mod valabil că informaţiile publicate de către apelant cu privire la activitatea defunctului tată al reclamantei au adus atingere memoriei persoanei decedate, întrucât informaţiile publicate în cuprinsul articolului, neavând caracter de noutate pentru public, în mod cert nu au fost în măsură să schimbe amintirea pe care cei rămaşi în viaţă o păstrează despre defunctul tată al reclamantei. Atâta vreme cât referirile cu privire la defunct nu au fost singulare în presă, nu se poate reţine caracterul calomnios a informaţiilor publicate de către apelant. Contextul în care afirmaţiile au fost redate şi, implicit, conţinutul acestora, nu este în măsură să afecteze integritatea memoriei defunctului.
Acest motiv de apel este nefondat deoarece, atunci când se analizează apelul reclamantei, se reţine că nu sunt justificate nici afirmaţiile la adresa defunctului tată al reclamantei, Bizo Aurel, iar apărările pârâtului în sensul că aceste informaţii au fost făcute publice anterior decesului nu sunt de natură să conducă instanţa spre o altă concluzie. În sensul celor arătate art. 79 C.civ. dispune că „Memoria persoanei decedate este protejată în aceleaşi condiţii ca şi imaginea şi reputaţia persoanei în viaţă”.
Nu este utilă repetarea acelor expresii folosite şi la adresa memoriei tatălui reclamantei, expresii care rezultă cu suficienţă din lectura întregului articol.
Nu este fondată apărarea că acele pretinse fapte au fost deja făcute publice şi că nu mai prezintă un caracter de noutate.
O faptă ilicită este tot ilicită, nu îşi pierde acest caracter prin repetare de către una sau mai multe persoane, iar fapta individuală a pârâtului are acest caracter, de faptă ilicită, indiferent că înainte au mai fost făcute astfel de afirmaţii jignitoare, fără proba verităţii, iar baza factuală nu era suficientă şi nu permitea folosirea afirmaţiilor cu privire la care defunctul nu se mai poate apăra, cum ar fi săvârşirea unor fapte ilicite de către acesta, de exemplu că „uita” să îşi completeze declaraţia de avere sau ascundea sub preş malpraxisurile colegilor.
Baza factuală nu poate consta în alte afirmaţii ale unor alţi jurnalişti, care la rândul lor nu au o bază factuală care să fi fost invocată spre analiză în prezenta cauză.
Referirile apelantul la protejarea surselor de informaţii jurnalistice sunt în acest context lipsite de relevanţă, pentru că nu aceasta este fapta ilicită.
Apelantul arată că şi în măsura în care instanţa va considera că apelantul a săvârşit o fapta juridică ilicita prin publicarea articolului în discuţie, admiterea în tot sau în parte a acţiunii introductive ar constitui o limitare a libertăţii sale de exprimare, limitare ce trebuie atent analizată. O astfel de limitare însă nu va fi posibilă decât cu respectarea condiţiilor stricte prevăzute în jurisprudenţa constantă C.E.D.O., respectiv: limitarea să fi prevăzută de lege, iar legea să îndeplinească criteriile accesibilităţii; limitarea să urmărească un scop legitim; limitarea să fie necesară într-o societate democratică – noţiunea de „măsură necesară într-o societate democratică” a fost conturată în special în jurisprudenţa C.E.D.O. prin cauza Handyside contra Regatului Unit, unde se precizează că elementele caracteristice ale unei societăţi democratice sunt pluralismul, toleranţa şi spiritul de deschidere, iar o măsură poate fi considerată ca necesară într-o societate democratică numai atunci când este în acelaşi timp rezultatul unei nevoi sociale imperioase şi proporţională cu scopul legitim urmărit.
22
Acest motiv de apel nu poate fi primit pentru că apelantul încearcă să îşi invoce propria culpă şi pentru trecut şi pentru viitor, anume că sub pretextul libertăţii de exprimare poate să săvârşească fapte ilicite.
Or, o astfel de atitudine nu poate fi protejată, deoarece nu există norme legale care să permită săvârşirea unor fapte ilicite, nici pentru protejarea libertăţii de exprimare şi nici pentru protejarea unor alte drepturi şi libertăţi.
Atunci când dreptul unei persoane este afectat printr-o faptă ilicită, atunci acea faptă ilicită va fi sancţionată.
În speţă pârâtul a depăşit limitele libertăţii de exprimare şi s-a dovedit că de fapt intenţia sa a fost doar una jignitoare, care nu are nimic de a face cu activitatea jurnalistică – în ce o priveşte pe reclamantă şi pe tatăl acesteia -, cu rolul de informare şi educare a presei.
Condiţiile limitării invocate de către apelant sunt îndeplinite, astfel că acest motiv de apel este nefondat.
Astfel, limitarea este prevăzută de lege, pentru protejarea drepturilor reclamantei la demnitate, onoare şi reputaţie şi a păstrării integrităţii memoriei tatălui său, legea îndeplineşte criteriile accesibilităţii, aceste drepturi sunt reglementate de o manieră accesibilă în Codul civil, limitarea urmăreşte un scop legitim, protejarea drepturilor arătate anterior, iar limitarea este necesară într-o societate democratică, cât timp aceste drepturi se impun a fi protejate, deoarece o lipsă a protejării lor ar duce la o societate lipsită de acele valori, ceea ce nu poate fi admis.
Aşa cum arată şi apelantul, elementele caracteristice ale unei societăţi democratice sunt pluralismul, toleranţa şi spiritul de deschidere, iar lipsa valorilor precum demnitatea, onoarea şi reputaţia şi păstrarea integrităţii memoriei persoanelor ar face imposibilă o astfel de societate, prin urmare o măsură care protejează acele valori, cum este şi cea constatată în cauza de faţă, poate fi considerată ca necesară într-o societate democratică deoarece este în acelaşi timp rezultatul unei nevoi sociale imperioase şi proporţională cu scopul legitim urmărit.
Atitudinea pârâtului care reiese din întreg articolul nu este una care să poată fi încadrată la una tolerantă şi de deschidere, ci la una care denotă rea voinţă, astfel că măsura luată prin prezenta hotărâre este una proporţională cu necesitatea protejării drepturilor reclamantei.
Numărul necesar de sancţiuni faţă de jurnalişti este cel care rezultă din analiza punctuală a fiecărui caz, astfel că un număr în sine de sancţiuni nu poate reprezenta un argument pentru nesancţionarea unei fapte ilicite.
Apelantul mai arată, referitor la prejudiciul afirmat de către reclamantă, că prin acţiunea introductivă, reclamanta nu a făcut în niciun fel dovada existenţei acestuia, şi că prejudiciul este o condiţie esenţială pentru angajarea răspunderii civile delictuale. În conformitate cu prevederile art. 1349 Cod civil este necesară îndeplinirea cumulativă a tuturor condiţiilor legale: existenţa faptei juridice ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre cele două şi ca fapta ilicită să fie săvârşită cu vinovăţie. Conform prevederilor art. 249 Cod pr. civ., revine reclamantei sarcina de a face dovada îndeplinirii condiţiilor mai sus menţionate, inclusiv cu privire la producerea unui prejudiciu, atât cu privire la pretinsa atingere adusă onoare şi reputaţiei reclamantei, cât şi cu privire la pretinsa atingere adusă memoriei defunctului tată al reclamantei. Raportat la cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta nu a îndeplinit sarcina probei, rezumându-se la a afirma că prejudiciul „constă în efectul negativ suferit.„
Curtea reţine că nici acest motiv de apel nu este fondat deoarece din analiza faptei ilicite şi a valorilor care susţine reclamanta că au fost încălcate, se poate trage concluzia cu uşurinţă a temeiniciei pretenţiilor reclamantei.
Mai trebuie arătat că reclamanta a invocat în acţiune nu numai efectul negativ suferit, ci arată că acesta se referă la atingerea adusă onoarei şi reputaţiei, prin deteriorarea percepţiei imaginii sale în societate.
Reclamanta a mai arătat că potrivit practicii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este suficientă proba faptei ilicite pentru a prezuma prejudiciul şi raportul de cauzalitate, în cazul valorilor nepatrimoniale.
În prezenta cauză trebuie reţinut că s-a făcut proba faptei ilicite, astfel că se prezumă prejudiciul şi raportul de cauzalitate, în cazul atingerii aduse demnităţii, onoarei şi reputaţiei integrităţii memoriei persoanelor.
23
Cum astfel de valori dacă sunt protejate, se presupune că există în cazul fiecărei persoane, iar în speţă o dovadă contrară nu a fost făcută, cu privire la inexistenţa acelor valori protejate, rezultă că prezumţia existenţei acelor valori poate fi reţinută în cauză, iar faptele săvârşite de către pârât se poate reţine că în mod rezonabil aduc atingere oricărei persoane care are demnitate, onoare, reputaţie, respectiv memoriei persoanelor.
În temeiul prevederilor art. 480 Cod procedură civilă cât şi al art. 466 şi urm. Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită apelul declarat de reclamanta Vomir Bizo Daniela împotriva sentinţei civile nr. 595 din 19.12.2018 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. 13977/211/2018, pe care o va schimba în parte în sensul că va admite acţiunea civilă formulată de reclamanta Vomir Bizo Daniela în contradictoriu cu pârâtul Alexa Liviu Doru Alin.
Va constata caracterul ilicit al faptelor săvârşite de către pârâtul Alexa Liviu Doru Alin prin publicarea articolului în publicaţia online www.ziardecluj.ro, cu consecinţa încălcării demnităţii, onoarei şi reputaţiei profesionale a reclamantei Vomir Bizo Daniela, precum şi cu consecinţa caracterului defăimător cu privire la integritatea memoriei tatălui reclamantei, defunctul profesor dr. Aurel Bizo.
Va dispune obligarea pârâtului la încetarea acestor acte denigratoare şi va interzice pentru viitor săvârşirea acestor fapte, de natură să aducă în continuare o gravă atingere a drepturilor nepatrimoniale aparţinând reclamantei şi de natură să defăimeze memoria defunctului său tată, Bizo Aurel.
Va dispune obligarea pârâtului Alexa Liviu Doru Alin la publicarea, pe cheltuiala acestuia, a prezentei hotărâri, într-un cotidian de răspândire naţională, precum şi într-un cotidian local şi în publicaţia on-line www.ziardecluj.ro, timp de 3 zile în mod consecutiv.
Dispoziţia sentinţei cu privire la soluţia asupra excepţiei lipsei de interes va fi menţinută deoarece instanţa de fond a apreciat corect că este neîntemeiată, întrucât întregul demers al reclamantei este justificat pentru apărarea drepturilor nepatrimoniale pretins încălcate privind doar afirmaţiile din articol ce privesc persoana sa şi memoria tatălui său.
Va lua act de manifestarea de voinţă a apelantei de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apelul incident declarat de pârâtul Alexa Liviu Doru Alin împotriva sentinţei civile nr. 595 din 19.12.2018 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. 13977/211/2018 va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite apelul declarat de reclamanta Vomir Bizo Daniela împotriva sentinţei civile nr. 595 din 19.12.2018 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. 13977/211/2018, pe care o schimbă în parte în sensul că:
Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta Vomir Bizo Daniela în contradictoriu cu pârâtul Alexa Liviu Doru Alin, şi în consecinţă:
Constată caracterul ilicit al faptelor săvârşite de către pârâtul Alexa Liviu Doru Alin prin publicarea articolului în publicaţia online www.ziardecluj.ro, cu consecinţa încălcării demnităţii, onoarei şi reputaţiei profesionale a reclamantei Vomir Bizo Daniela, precum şi cu consecinţa caracterului defăimător cu privire la integritatea memoriei tatălui reclamantei, defunctul profesor dr. Aurel Bizo.
Dispune obligarea pârâtului la încetarea acestor acte denigratoare şi interzice pentru viitor săvârşirea acestor fapte, de natură să aducă în continuare o gravă atingere a drepturilor nepatrimoniale aparţinând reclamantei şi de natură să defăimeze memoria defunctului său tată, Bizo Aurel.
24
Dispune obligarea pârâtului Alexa Liviu Doru Alin la publicarea, pe cheltuiala acestuia, a prezentei hotărâri, într-un cotidian de răspândire naţională, precum şi într-un cotidian local şi în publicaţia on-line www.ziardecluj.ro, timp de 3 zile în mod consecutiv.
Menţine dispoziţia sentinţei cu privire la soluţia asupra excepţiei lipsei de interes.
Ia act de manifestarea de voinţă a apelantei de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Respinge apelul incident declarat de pârâtul Alexa Liviu Doru Alin împotriva sentinţei civile nr. 595 din 19.12.2018 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. 13977/211/2018.
Decizia este definitivă.
Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 06.06.2019.
PREŞEDINTE MARTA-CARMEN VITOS
JUDECĂTOR IOAN-DANIEL CHIŞ
I.D.C./V.R.
4 ex./01.07.2019
Jud. fond: Emese Luca – Tribunalul Cluj
GREFIER MIRELA-LOREDANA TARŢA