In vizor

Directorul DGASPC, Daniel Tămaș, a fost sancționat disciplinar de către consilierii județeni: „E o mascaradă la care politicienii își dau mâinile ca să poată prelua în liniște această mină de aur a județului!”

Consiliul Județean Cluj, întrunit în ședință extraordinară, a adoptat astăzi, 3 februarie 2017, proiectul de hotărâre privind sancționarea disciplinară a directorului general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, Claudiu Daniel Tămaș:

„Decizia forului administrativ județean vine ca urmare a cercetării administrative întreprinse în acest sens de o comisie de disciplină constituită, potrivit legii, în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judetean Cluj, comisie care a propus sancţionarea disciplinară a domnului director Claudiu Daniel Tămaș cu sancţiunea prevăzută de art. 77 alin. 3 lit. b) din Legea nr. 188/1999, respectiv diminuarea drepturilor salariale cu 20% pe o perioadă de 3 luni.

Sancțiunea vine ca urmare a unei serii de abateri disciplinare constatate în exercitarea funcției de director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, respectiv cea de neglijență repetată în rezolvarea lucrărilor și încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, conform constatărilor expuse în Raportul Comisiei de disciplină. 

Întrucât pe parcursul efectuării cercetării disciplinare a domnului director al Claudiu Daniel Tămaș s-au constatat indicii că poate fi angajată răspunderea contravențională, comisia de disciplină a sesizat Inspectoratul Județean în Construcții Cluj (adresa nr. 60/17.01.2016, urmând ca acesta să dispună măsurile care se impun. 

Totodată,  întrucât s-au constatat indicii că faptele constatate pe parcursul cercetării pot angaja răspunderea penală, Comisia de disciplină a sesizat atât Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca (Sesizarea nr. 61/17.01.2016 și adresa nr. 2001/26.01.2017)”, au precizat reprezentanții Consiliului Județean Cluj.

Reacția directorului Daniel Tămaș

Daniel Tămaș, prezent la emisiunea Urbano, la NCN, în seara de dinaintea sancționării sale, a explicat pe larg care sunt motivațiile din spatele acestui proiect de hotărâre, Alin Tișe, președintele Consiliului Județean, fiind în război cu directorul DGASPC încă din vara anului trecut. Lupta e una politică pentru că întotdeauna puterea încearcă să își impună propriii oameni în funcții.

Contactat în această dimineață, de către Ziar de Cluj, Daniel Tămaș a declarat:

„În primul rând, cel mai important lucru este că din cele 75 de puncte au fost reținute doar 3. În momentul de față, împreună cu apărătorul pe care l-am angajat în perioada cercetării disciplinare, vom depune la instanță acțiune și sperăm că instanța o să facă până la urmă dreptate.

Acest vot este o mascaradă la care politicienii își dau mâinile ca să poată prelua în liniște această mină de aur a județului Cluj, așa cum o numea și domnul Tișe, din perspectiva bugetului.

Cu privire la plângerile pe care aceștia le-au formulat la Parchet, stăm la dispoziția organelor de cercetare penală și sunt convins că ne vom da concursul pentru stabilirea gradului de vinovăție, dacă există. 

Altceva nu mai pot să comentez. M-a surprins că, după 18 ani de muncă în această instituție, mulți politicieni care în viața lor nu au vizitat un centru de recuperare sau un centru de îngrijire al vârstnicilor au votat cu ochii închiși și, în două zile, de când le-a parvenit acel stufos material de sute de pagini, au avut timp să parcurgă toate cele semnalate și să-și dea cu presupusul ca să poată vota o sancțiune de 20% pe trei luni.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version