Politica

Dîncu spune că majorarea procentajului din PIB pentru Apărare va conduce la accelerarea modernizării Armatei României

Scris de 315

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a efectuat, vineri şi sâmbătă, o vizită de informare în garnizoana Iaşi. Potrivit unui comunicat al MApN, vineri, la sediul Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”, echipa de comandă a prezentat ministrului Apărării Naţionale o informare cu privire la principalele obiective stabilite pentru anul în curs, principalele activităţi planificate pentru perioada imediat următoare, pe domenii de responsabilitate, precum şi nivelul de dotare cu echipamente şi tehnică militară.

MApN informează că ministrul Dîncu a apreciat activitatea Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”, unitate care, în acest an, a împlinit 145 de ani de la înfiinţare. Oficialul a reliefat importanţa alocării unui procentaj mai mare din produsul intern brut pentru apărare, începând cu anul viitor, ceea ce va conduce la accelerarea modernizării Armata României şi a programelor de înzestrare.

Armata României desfăşoară, în prezent, un program de modernizare profundă, care îi va asigura pentru multă vreme, de acum înainte, tehnologia şi tehnica de luptă modernă de care are nevoie, în condiţiile provocărilor de securitate care se manifestă în regiunea noastră. De anul viitor, vom avea un nivel sporit de alocare bugetară, care ne va permite să accelerăm cele mai importante dintre programele de achiziţii. Dar cea mai importantă resursă a noastră este, fără nicio îndoială, resursa umană. Fără oameni suficienţi, bine pregătiţi, bine motivaţi, care să beneficieze de condiţii decente atât la locul de muncă, precum şi acasă, alături de familii, nu putem vorbi despre o strategie de modernizare realistă şi eficientă. Reiterez ceea ce am mai spus şi în alte rânduri: performanţa profesională trebuie motivată la nivelul celorlalte armate NATO. Avem nevoie de un sistem de salarizare decent pentru personalul militar şi civil care încadrează structurile armatei noastre, de măsuri care să asigure pensii echitabile asigurate tuturor rezerviştilor, indiferent de data trecerii în rezervă. Acestea nu sunt promisiuni de nivel politic, ci priorităţi majore ale mandatului meu de ministru„, a declarat ministrul Vasile Dîncu, potrivit Agerpres.

De asemenea, ministrul Apărării le-a mulţumit militarilor ieşeni pentru activitatea depusă în cadrul HUB-ului logistic de la Suceava.

Militari din subordinea brigăzii au sprijinit, încă de la început, activitatea Centrului logistic de stocare şi distribuire a ajutoarelor pentru acordarea asistenţei umanitare către Ucraina. Demonstrăm, prin acţiunile fiecăruia dintre noi, solidaritate faţă de poporul ucrainean târât în acest război crud şi nedrept şi sunt sigur că aici, la Iaşi, atât de aproape de Ucraina, emoţia este mult mai intensă„, a spus ministrul.

Programul zilei a inclus şi o vizită în cazarma Batalionului 151 Infanterie „Războieni”, unde ministrul Apărării a discutat cu activul de comandă al „Lupilor Negri” despre activităţile planificate în domeniul instruirii şi misiunile de antrenament desfăşurate recent, precum şi despre exerciţiile la care aceştia vor lua parte.

Sâmbătă, ministrul Apărării s-a întâlnit cu echipa de conducere a Spitalului Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac”.

Vasile Dîncu a apreciat activitatea întregului colectiv al instituţiei în beneficiul cetăţenilor, militari şi civili din întreaga zonă, respectiv din judeţele Iaşi, Suceava, Botoşani, Bacău şi Neamţ şi a subliniat importanţa proiectelor de modernizare a infrastructurii şi de dotare cu aparatură medicală performantă.

Ministrul a vizitat, tot sâmbătă, ansamblul clădirilor care au aparţinut Şcolii Fiilor de Militari, prima instituţie militară de învăţământ de acest tip, complex aflat în incinta spitalului militar şi inclus în lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi.

La finalul activităţilor, ministrul Vasile Dîncu a vizitat Cercul Militar şi Muzeul Militar Iaşi, unde a fost informat cu privire la planurile dezvoltare şi extindere a acestor instituţii de cultură, printr-un proiect multianual încadrat tematic şi arhitectural în ansamblul de clădiri istorice din Copou, proiect eligibil pentru finanţare prin fonduri europene.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 3 hours PubliNews
    Prima finantare blue IFC sprijina, prin BT, folosirea sustenabila a apei
  • Acum 11 hours Din oras
    Fiindcă de peste un deceniu cablurile din Cluj-Napoca nu au fost integral îngropate, un clujean cere prin bugetarea participativă măcar înălțarea cablurilor care pot fi atinse cu mâna
  • Acum 12 hours Politica
    #ECHIPA_CÂȘTIGĂTOARE a pierdut și președinția Sectorului 3 București. Așteptăm, cu interes, ziua ejectării din fruntea Senatului
  • Acum 12 hours In vizor
    Hop și Boc să se lipească de imaginea celor 8 bacalaureați de nota 10 din acest an! Ar trebui să ne fie rușine, nu să ne felicităm!
  • Acum 13 hours Politica
    Guvernul, măciucă la buzunarele românilor: Crește impozitul pe dividende de la 5% la 8% începând de anul viitor. Cresc accizele la alcool și tutun, cresc impozitele la jocurile de noroc, TVA pentru băuturile cu zahăr crește la 19%
  • Acum 13 hours Sanatate
    În două săptămâni, numărul clujenilor internați cu COVID-19 s-a dublat. N-am scăpat de pandemie
  • Acum 13 hours Politica
    PSD declanșează alegeri în organizațiile care au câștigat alegerile locale din 2020, iar în celelalte organizații începe ”reorganizarea”. Filiala Cluj a ”înfrânt” pe linie
  • Acum 14 hours Din oras
    Încă un ”rând” de amânare de termen pentru licitația de proiectare și execuție a metroului din Cluj
  • Acum 14 hours Din oras
    Accident pe Regele Ferdinand, în față la Central: șoferul a pierdut controlul volanului și a intrat pe trotuar
  • Acum 14 hours Politica
    S-A DAT COMANDA: REPER, Dacian Cioloș, în barca noului partid, ADUNAREA! Încă trei parlamentari au părăsit azi USR
  • Acum 15 hours PubliNews
    Ferestre și uși la preț de producător, exclusiv pentru bistrițeni, de la TeraGlass
  • Acum 15 hours Din oras
    „Modernizarea locurilor de joacă” părăginite din Cluj-Napoca, solicitată prin procesul de bugetare participativă: „Unele locuri de joacă nu au mai fost modernizate de mult timp”
  • Acum 15 hours In vizor
    Sindicaliștii din Penitenciarul Gherla aduc acuze grave actualului șef al Secției Exterioare de femei Cluj-Napoca: ”Probleme cu alcoolul. Înjură subordonații. Nu a fost sancționat”
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE