Sa vinzi in piata de legume nu e lucru usor. Stai zgribulit de frig in spatele unei tarabe de doi metri, iar cumparatorii nu sunt multi nici ei. Cel mai bine o stiu Elvira si Diana, doua surori dintr-un sat din Salaj, venite la Cluj sa vanda rosiile cultivate de familia lor in gradina din spatele casei. Sunt tinere, sunt frumoase si, pe langa munca in gradina si la piata, invata din greu ca sa ajunga medici.
Ne-am trezit in aceasta dimineata cu gandul de a petrece cateva ore la taraba, in Piata Marasti. A fost o adevarata aventura cu o zi inainte sa gasim pe cineva care sa ne lase in spatele tejghelei si aveam o promisiune de ajutor din partea domnului Costica, targovet smecher din mijlocul pietei. A doua zi, era gata razgandit: ca nu se risca nimeni, ca au zilnic controale, ca amenzi si painea cea de toate zilele. Ba chiar a reusit sa mai intoarca din drum cateva tovarase de taraba.
Gata inghetate de frig si cu gandul luat de la reportajul de suflet si culoare din piata, ne-au iesit in cale doua fete complet diferite de tarabagiii acri si inspaimantati din targ. Zambitoare si deschise, ele ne-au primit dupa tejgheaua lor, burdusita cu legume proaspete din gradina familiei.
Aveam sa aflam, putin timp mai tarziu, ca Diana si Elvira sunt doua surori care isi ajuta parintii la agricultura. Din spatele tejghelei, fetele viseaza cu ochii deschisi la o viata mai buna: cea mare urmeaza Facultatea de Medicina, iar mezina se pregateste pentru Stomatologie.
Bucata de teren pe care o cultiva familia Ples in Calacea nu e mare, cam zece arii. Dupa acea parcela de pamant fetele isi duc traiul. Cea mare, Elvira, isi plateste taxa la Facultatea de Medicina, unde studiaza in anul trei. Diana, mezina familiei, pune bani deoparte pentru anul viitor, cand spera sa intre la Stomatologie. Sunt fete frumoase si nu le e rusine sa munceasca, iar taraba lor din Piata Marasti e tare cautata. Aici vinde de obicei doamna Ioana, matusa lor, o femeie cu naframa de maramureseanca pe crestet, care ii farmeca pur si simplu pe clienti cu vorbele de suflet.
Fetele sunt la taraba inca de la ora 9, insa spun ca astazi a fost o exceptie, pentru ca, de obiciei, la 8 sunt acolo. Au adus pentru clujeni mere rumene Florina, rosii Rally, gogonele, spanac de toamna si, mai tarziu, fratele lor a mai adus un stoc de ardei iuti si rosii Cherry. Parintii lor vin la piata cu bunatati din gradina si livada lor de vreo 20 de ani.
“La inceput au mers in Piata Mihai Viteazul, apoi s-au mutat aici, in Piata Marasti”, explica si Diana.
Familia Ples nu vinde in piete si pe timpul iernii. Singura marfa pe care o mai comercializeaza in lunile friguroase e spanacul, insa doar pe la magazine. O cucoana cu coc tapat intreaba cat sunt merele si trece mai departe, intepata.
“Acum mai avem si telina, sfecla, castraveti si varza. Am mai avut si gogosari, si vinete.
Parintii fetelor nu au acum un loc de munca si nici nu primesc amandoi pensie. Candva, mama lor a fost croitoreasa, iar tatal tinichigiu.
Elvira aseaza rosiile cu mainile batatorite de la atata munca. Luni pleaca la scoala, la Oradea, dar pana atunci spera sa i se mai netezeasca pielea. Dar nu i-e rusine de munca. Cot la cot cu ea sta si Diana. Fasneata din fire, fata reuseste sa adune cat ai clipi cativa clienti in fata tarabei. “Nu ne prea agreeaza pe aici oamenii”, spune ea. “Noi cand venim, vindem tot, cei din jur raman cu marfa pe mese”.
In timp ce vinde un kilogram de rosii, Elvira marturiseste ca a dat la Medicina, pentru a-si asigura un viitor.
“Daca ma duceam la alta facultate, nu aveam un loc de munca. Macar stii ca dupa ce termini, nu mai lucrezi in agricultura. Nu-i usor…Nu-i usor deloc. Acum au rosiile pret, dar pana acum le-am dat la en-gros cu doi lei, doi lei cincizeci. Ca sa nu le aruncam, sa ne scoatem banii de motorina. Sa te trezesti dimineata la trei sa mergi in piata din Dezmir…Au fost saptamani in care faceam asta si trei zile la rand”.
La Dezmir, Diana si Elvira duceau legumele bagate in saci. Targul le ajuta pe fete sa-si vanda marfa in cantitati mai mari, dar chiar si-asa era greu. “Dai cu sacu’, dar nu e de noi. E tiganie mare, lumea se-njura… Decat acolo mai bine in alta parte, da’ n-ai ce face pana la urma”, spune Elvira. Tanara e studenta in anul trei la Medicina, si abia de saptamana viitoare incepe cursurile. A mai stat cateva zile pe-acasa, sa-si ajute parintii. Totusi, nu e usor. Taxa de scolarizare e de aproape 2.000 de euro si nu si-ar permite banii acestia daca nu ar vinde in piata.
Elvira e o fata blonda, cu trasaturi fine. Se misca la taraba cu gesturi sigure si nu se lasa induplecata de privirile rugatoare ale clientilor care ar vrea mai multe rosii, dar pe bani mai putini. La fel de eficienta este si Diana, sora mai mica, satena si energica.
“Nu mi se pare obositor nici atunci cand vindem la volanta si suntem in picioare de la ora trei. Nu mi se pare chiar asa de epuizant, eu rezist, nu am probleme”, spune ea, cu zambetul pe buze.
Un domn cu bluza cenusie in dungi vine zambind direct la una din lazile cu rosii. Incepe sa aleaga, isi pune in punga. “Asta e ciupita”, le atrage el atentia fetelor. Zambetul ii revine apoi, asteapta verdictul cantarului.
“De la doamna Ioana luam noi mereu una-alta. Mai sta, mai povestim, mai trece timpul. Sambata dimineata vin iar pe aici, ca-s frumoase rosiile”, spune omul in timp ce se indeparteaza de taraba.
Elvira are 23 de ani, iar Diana, 18, dar viata tinerelor nu este nici pe departe una plina de glamour. Nu au mai petrecut o vacanta la mare de mult timp, iar de iesit nu au timp niciodata. Fetele muncesc mult si nu le e rusine sa faca asta. “Cand mi se spune sa merg sa culeg rosii e ca si cum mi-ar spune cineva sa mananc, e ceva firesc. Sa duc, sa aduc, sa ma trimita…nu mi se pare greu. Dar totusi, nu as face asta toata viata, efortul fizic nu e usor”, povesteste Diana.
Intr-un an in care majoritatea agricultorilor se plang ca ploile prea dese le-au afectat recoltele, fetele de la Calacea se arata foarte multumite de roadele pamantului.
“Satul nostru e intre dealuri, suntem destul de ocrotiti acolo, nu da grindina, nici furnunile. Anul asta le-a merg bine la toate, ca a plouat”, spune Elvira.
Pranzul: salam feliat si rosii
O zi petrecuta in piata de legume nu e niciodata la fel cu alta. Astazi, targul nu e bun, afara ploua cu clabuci, iar clientii sunt putini. Pe la pranz, surorile se gandesc ce sa imbuce, nu au mai mancat nimic de cand au plecat de-acasa. Pranzul lor e simplu:
“Mergem la Carrefour, ne luam o paine, niste salam feliat si o rosie, de multe ori asta mancam si acasa”, descrie Elvira. Tabloul e dramatic, dar sora cea mica stie sa il aduca din pensula. “Sunt obisnuita de mica sa muncesc, m-am obisnuit, dar nu as vrea sa traiesc din asta. Cand poti sa faci ceva mai bun de ce sa nu faci?”, spune ea.
Satul din care vin e mic, abia aduce 300 oameni, din care cei mai multi sunt in varsta. Desi sunt inconjurate de targoveti cu tot felul de fructe si legume, cu tarabe mai inzorzonate, ele stiu ce valoare are marfa lor.
“Rosiile astea nu-s ca celelalte. Poate alea sunt mai colorate, mai mari, dar mai bune nu”, spune ea, aratand cateva tarabe mai in fata.
In timp ce Elvira si Diana vand in piata si se pregatesc sa se imparta in doua echipe, ca sa stranga mai mult intr-o zi cu vanzare slaba, munca e in toi si acasa.
“Acum se lucreaza la rosii, se culeg, se scot si punem in loc spanac. Tati toaca mere pentru tuica si mai avem si animale: doua vaci care trebuie sa nasca, 100 de gaini si 18 porci”, descrie Diana situatia de la ei.
O doamna impunatoare cu par alb le intreaba conspirativ pe fete daca spanacul e “de-al nostru”, apoi isi indeasa un smoc bogat in punga.
“Nu prea ne agreeaza lumea, ca venim rar si rupem piata. E a treia oara cand venim in Piata Marasi anul acesta. Matusa vine zilnic, ei au sere cu incalzire, au accesat un proiect Sapard. Sambata vrem sa mergem la volanta”, incheie Elvira.
“Ce mere sunt acestea?”, intreaba o batranica care se opreste langa taraba. “Florina”, spun surorile in cor. Cumparatorii sunt, in mare parte, oameni in varsta, prea putini tineri ajung sa cumpere legume proaspete direct de la producatorii din piata.Totusi, surorile nu se plang. Una peste alta, a fost o zi bunicica, sambata la „volanta” isi vor lua revansa si vor vinde mai mult.