
Iată că ceea ce jurnalistul Liviu Alexa anunța deja de ceva vreme este pe cale să se adevereacă: Emil Boc țintește un post de judecător la CCR.
Trei posturi de jucători ai Curții Constituționale (CCR) se vacantează în această vară ca urmare a terminării mandatelor lui Marian Enache, Livia Stanciu și Attila Varga. În partidele din coaliția de guvernare au început discuțiile pentru nominalizări, iar printre favoriți se numără Robert Cazanciuc (PSD) și Emil Boc (PNL), anunță g4media.ro.
Nominalizările celor trei noi judecători trebuie făcute de președintele României (una) și Parlament (două). Algoritmul parlamentar arată că propunerile din Parlament vor veni de la PSD și UDMR.
Robert Cazanciuc, vicepreședinte al Senatului, e în pole-position pentru o nominalizare din partea PSD, potrivit informațiilor G4Media.
În PNL, Emil Boc e văzut ca favorit pentru o nominalizare din partea Cotroceniului, cu condiția ca primarul din Cluj să își dorească postul, potrivit informațiilor G4Media.
De altfel, Liviu Alexa dezvăluia că primarul Boc ar viza chiar președinția CCR.
„Emil Boc – campion mondial al supravietuirii in politica. E din 2004 primar la Cluj, inainte a fost deputat. A fost premier al Romaniei. Seful sau politic e batran si paralizat profesional, el… mai vrea. Vrea acum nu numai sa fie judecator constitutional, adica 9 ani de belfereala si de trai bun pe tone de bani, ci vrea PRESEDINTE al CCR. Motiv pentru care negociaza la sange sustinerea Ardealului liberal pentru Crin Antonescu care are o campanie electorala in impas si care, daca ar ajunge presedinte, ar fi cel care l-ar impune pe Boc la CCR, caci un loc de acolo e apanajul Presedintelui”, potrivit informațiilor publicate de Strict Secret.