In vizor

Dezastru ecologic în Cluj provocat de deversările de la Parcul Balnear Toroc. Pești morți pe Valea Seacă

Specialiștii de la Apele Române Someș-Tisa au descoperit că zeci de pești din Valea Salcă au murit. Aceștia cred că de vină ar fi deversările de la Parcul Balnear Toroc, astfel că au oprit deversările de apă sărată din lac în Valea Seacă.

În cadrul acțiunii de monitorizare a cursurilor de apă, astăzi, 21 mai, specialiștii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Cluj au observat mortalitate piscicolă pe Valea Salcă, pe tronsonul situat în amonte de confuența cu râul Someș, în municipiul Dej.

În urma investigațiilor în teren, angajații SGA Cluj au identificat probleme în funcționarea Parcului Balnear Toroc și au dispus sistarea imediată a pompării apei sărate din lac în Valea Salcă.

Totodată, specialiștii Laboratorului Regional de Calitatea Apelor din cadrul instituției noastre au prelevat probe de apă și exemplare de pești pentru analize ulterioare.

Cursul de apă este atent monitorizat în continuare.