Editorial

Despre țeapa imobiliară numită Florești: Familii întregi cu copii, tineri care trăiesc să-și plătească creditele – și care realizează încet că își dau sângele doar să polizeze, picur cu picur, țeapa în care au fost trași

Floreștiul ”imobiliar” a fost Raiul bișnițarilor anilor 90 care-și făceau veacul pe Centrul Clujului, sub nasul ”nașilor” lor, milițienii transformați ca denumire în polițiști. Nu m-aș mira ca individul despre care scrie, pe Clujul Civic, Szakat Istvan, să nu fi făcut parte din floarea bișnițarilor care și-au spălat banii din trafic de valută în ”imobliarul” din Florești… (mulți și i-au spălat în Cluj-Napoca, cu complicitatea Urbanismului de Cumetrie din Funăria lui Boc). Tot Floreștiul e ”construit” după cum se vindea valuta pe Centrul Clujului: hârtii de ziare între două bancnote bune, bancnota bună îndoita să pară două șamd. Adică țepe, că țeapa e în sângele acelor indivizi. Așa cum e și în sângele autorităților care au fost complice la aceste țepe!

”Acum vreo 12 ani când Floreștiul era deja în plin elan de construcție capitalistă, tatăl unei prietene a găsit în peretele mansardei cumpărate pentru fiică-sa un ghem de vată minerală de vreo 20 kile, umplută cu căcarea munkașilor – cărora, se pare, îi era pre’ lene să se tot ducă jos la budă 4 etaje. După alte câteva asemenea descoperiri, Ioana a încercat să schimbe apartamentul. Apoi, să-și recupereze banii pe cale legală. Atunci a descoperit că exact asta făceau încă vreo 12 cumpărători numai din blocul ăla. Din câte știu, au eșuat toți.

Dezvoltatorul e bine mersi. Îl cunosc personal, îl cheamă Marcel. Acum 32 ani ne plimbam câinii împreună în parcul Detunata. Pe al lui îl chema Tică. Era un câine lup. Tică, de la Ticălosul – mi-a zis odată, iar eu am râs.

Floreștiul e construit de o grămadă de Tați ai lui Tică, și mii și mii de floreșteni încep să-și dea seama de asta acum. Familii întregi cu copii, tineri care trăiesc să-și plătească creditele – și care realizează încet că își dau sângele doar să polizeze, picur cu picur, țeapa în care au fost trași. E vorba și de bani: banii lor, agoniseala părinților, banii de la nuntă. Dar mai ales e vorba de viață, ani și decenii, de trăit în ghetou. Plus, ani buni din viața copiilor lor. Ticăloșia pe vieți, bate aia pe bani.

Floreștiul e un caz patologic de ghetou urban în metastază. E produs de zeci de ani, zi de zi, de un amestec cârdaș de inconștiență și cinism – cu binecuvântarea administrației de la Florești, pus în operă de o cohortă de Tați ai lui Tică. Cândva studenți la TCM în blugi și pulovăr, azi ei sunt magnații Clujului care ciocnesc cu șampania la evenimentele de mare prestanță ale Cluburilor de Afaceri și ale Primăriei, unde se vorbește pe fraieri doar în termeni de „poi dacă a fost”.

Meanwhile în Florești,

„Mai jos de noi a început să se construiască un bloc acum aproximativ jumătate de an. Din cauză că se tot săpa, malul de pământ de la noi a început să se surpe. Am făcut o mulțime de sesizări la autorități, nimeni nu a rezolvat nimic, maxim niște promisiuni rămase speranță. Ni s-a promis un zid de rezistență, dar malul continuă să se surpe, cred că suntem mai mult de un metru jumătate sub nivel. S-a ajuns la a nu mai avea canalizare și a se sparge țevile de gaz. În curând am putea rămâne și fără bloc, dacă se continuă tot în ritmul acesta” – spune un locatar.

Of, dragul meu frate floreștean. Poi Floreștiul ar trebui declarat zonă sinistrată, iar voi, floreștenii, sinistrați ai Capitalismului Canibalist Clujean. Și ce vise ați avut. Și ce plini de viață v-ați dus acolo. Și ce ați pleca de acolo ca să vă salvați familia și copii, dacă ați putea. Dar nu puteți. Că și așa abia vă duceți creditele, și pentru a pleca ar trebui să faceți de două ori mai mulți bani – deci să lucrați de două ori mai mult, ceea ce nu puteți. Nimeni n-ar putea. Așa că vă târâți în fiecare seară, cu o scârbă crescândă, prin venele ambuteiajelor prin care vi se scurge viața, către cășile voastre capcană pe care ați dat tot ce ați avut. În Florești, unde blocurile au ajuns să țină umbră la blocuri, și față de care ghetoul comunist numit Mănăștur e Riviera franceză. Știți că e așa.

Nici măcar nu vă faceți buletin acolo. De ce ați și face? Ați înnebunit? În Florești?! Cu creșe zero? Dispensare zero? Parcuri zero? Instituții de cultură zero? Școli zero? Când deja și studenții de la socio fac studii despre voi cum vă aduceți copii în Parcul Mare duminica?

Meanwhile în Cluj, pe Tații lui Tică oricum nu-i mai găsiți. De stat, ei stau demult la țară (aia adevărată), la casă cu grădină mare. Își mai fac treabă pe la Cluburile de Afaceri și pe la Primărie. Răs-binecuvântată, cohorta lor e cea care ctitorește noi blocuri și noi cartiere în Marele Napoc. În Sopor. În Borhanci. În Chinteni. În Baciu. În Bună Ziua. În Palocsay. Șampanie, binecuvântare, șampanie. Next level. Nu pentru fraieri.”

PS: Dacă ar exista o urmă de bun simț printre autoritățile statului român, toate construcțiile din Florești ar trebui luate la purecat din punct de vedere penal și restabilită dreptatea prin confiscarea averilor și punerea la răcoare a acestor țepari cu plieada lor de complici din administrație. Dar bun simț nu mai există de multă vreme, iar autoritățile statului sunt, în majoritate, complice la aceste țepe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *