Aplicarea Ordonanței de corectare a salariilor din sistemul bugetar a dus la diminuarea salariilor a mii de angajați din sistemul bugetar cu sume cuprinse între 200 și 800 de lei. Se pare că cei mai afectaţi sunt directorii de şcoli care pierd 800 de lei, dacă instituţia are mai puţin de 35 de clase, situație întâlnită destul de frecvent în urma pierderilor demografice suferite de România post-decembristă (natalitate scăzută, plus emigrarea în căutarea unui trai mai sigur și mai bun).
Sindicaliştii au discutat această situați cu ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, care a afirmat la Digi24.ro că nu ştie de unde au apărut aceste probleme în modul de calcul, dar că va încerca să le rezolve.
Sindicaliştii susţin că la negocierile pe tema ordonanţei salarizării li s-a promis că niciun salariu din educaţie nu va scădea. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei spun şi ei că ordonanţa trebuie modificată. În câteva judeţe, contabilii-şefi refuză să încheie statele de plată pentru salariile lunii august până când situaţia nu se va rezolva. Ameninţări vin şi de la sindicalişti care spun că vor declanşa proteste chiar din prima zi a noului an şcolar.