Magistrații de la Curtea de Apel Cluj au amânat pronunțarea unei decizii definitive din dosarul de corupție în care au fost trimiși în judecată, în urmă cu doi ani, pentru fapte de corupție. Vorbim de Horia Șulea și Ioachim Vancea, acuzați și condamnați de prima instanță pe infracțiunea de abuz în serviciu.
“Cercetările efectuate în cauză au evidenţiat faptul că în perioada 2010-2013, inculpaţii Vancea Ioachim şi Şulea Horia, primari ai comunei Floreşti, şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu pe care le aveau în calitate de ordonatori de credite şi coordonatori/organizatori ai serviciului de salubrizare prin efectuarea unor plăţi nelegale către SC Vaserg G SRL, SC VSG Construcţii SRL şi Lukacom Invest SRL. Astfel, s-a reţinut în esenţă că plăţile au fost nelegale întrucât serviciile de curăţenie stradală efectuate în anii 2010, 2012 şi 2013 au fost plătite deşi nu existau angajamente legale (contracte de achiziţie) care să stea la baza efectuării plăţilor; plăţile efectuate pentru deszăpezirea efectuată în cursul lunii decembrie 2012 au fost efectuate în baza unui contract încheiat la finalul anului 2011 (valabil pentru întreaga perioadă a anului 2012), deşi valorea acestuia fusese depăşită încă din momentul efectuării plăţilor pentru deszăpezirea din perioada ianuarie-martie 2012; plăţile efectuate pentru servicii de deszăpezire în perioada ianuarie-februarie 2013 nu au avut la bază un angajament legal, lipsind contractele de achiziţie a acestor servicii; serviciile au fost prestate şi plătite, deşi nu au fost emise, în prealabil hotărâri ale Consiliului Local Floreşti prin care să se aprobe”. Delegarea gestiunii serviciilor către societăţile care au prestat salubrizarea sau tarifele practicate, care au fost supraestimate. Inculpatul Vancea Ioachim a beneficiat şi de sprijinul inculpatului Zanc Florin, în momentul atribuirii contractelor de deszăpezire aferente anilor 2011 şi 2012, acesta din urmă, funcţionar în cadrul Compartimentului Achiziţii, întocmind şi asumându-şi sub semnătură contractuală, deşi nu se urmase o procedură de achiziţie publică, iar menţiunile din contracte referitoare la caietele de sarcini, oferte sau documentaţii tehnice erau pur formale, în fapt nefiind făcute ca să asigure atribuirea contractelor în condiţii de legalitate”, se arată în rechizitoriu.
Contestația la decizia prin care cei doi foști primari au fost condamnați la câte 3 ani de închisoare cu suspendare a ajuns la Curtea de Apel Cluj în toamnă. După mai multe dezbateri și audieri, magistrații au amânat de două ori pronunțarea unei sentințe definitive. Următorul trermen al pronunțării este pe 4 aprilie.