”Trăim într-o lume a abundenței informațiilor, iar creierul încearcă să se apere de această cantitate extrem de mare și una dintre reacții este superficialitatea prelucrării ei: nu are rost să țin minte o informație perisabilă și care, peste câteva ore, se va perima”, a spus prof. univ. Mircea Miclea la o întâlnire cu profesori de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” din Bistrița.
Invitat să le vorbească profesorilor despre provocările profesiei într-o lume mult schimbată decât lumea în care s-au format și au trăit cei mai mulți dintre ei, prof. univ. dr. Mircea Miclea a făcut mai întâi o radiografie a generației actuale pornind de la realitățile lumii în care trăiește ea.
Când e prea multă informație, procesarea ei e superficială
”E o lume supraabundentă în informații. Noi am trăit într-o lume săracă în informații. Erau câteva cărți, la bibliotecă, profesorul la catedră care știa câte ceva, altfel spus, catedra era un monopol al cunoașterii sau un mediator esențial între cunoaștere și beneficiar. De aceea se bucura de atât de mult respect. Acum, cunoașterea e total diferită, e distribuită pe sute, zeci de mii de site-uri și s-a democratizat foarte mult accesul la educație. Dai 2-3 căutări și ajungi la cunoaștere. Sunt multe consecințe ale acestei supraabundențe de informații. Printre altele, catedra nu mai are aceeași valoare. E doar unul dintre locurile din care se poate afla cunoașterea. Se mai poate afla și la MTI pe care-l pot accesa prin internet și să asculți cursurile celor de acolo. Dar este o consecință: când e prea multă informație, procesarea ei e superficială”, a spus prof. Miclea.
El a dat ca exemplu Breaking news-urile care inundă acum televiziunile de știri: ”Sunt acum atât de frecvente, cantitatea și frecvența este foarte mare, iar atunci creierul încearcă să se apere de această cantitate extrem de mare și una dintre reacții este superficialitatea prelucrării ei: nu are rost să țin minte o informație perisabilă și care, peste câteva ore, se va perima. Nu are rost să țin minte o informație pe care o găsesc în altă parte. Efectul este că devenim superficiali.
Este o carte întreagă despre această generație. Exact așa se și numește: Superficialii. Nu e o deficiență de caracter. Ei pur și simplu au devenit așa. Noi eram virtuoși și prelucram în adâncime, însă noi aveam mult mai puțină informație care nu intra în competiție cu altă informație, aveam mult mai mult timp și puteam aprofunda lucrurile. Această generație este superficială și la școală. Nu mai prelucrează informația, iar profesorii se supără, dar acesta este doar un efect”.
Tehnologiile digitale sunt foarte seducătoare.
Îți dau o grămadă de recompense.
”De fiecare dată când noi căutăm o informație nouă și pe net sărim de la un link la alt lik, în creier apare o descărcare de dopamină. Este o tehnologie veche. De-a lungul filogenezei, ca să stimuleze căutarea de informații, creierul a creat acest mecanism de a stimula căutarea de informații. Gândiți-vă că suntem în paleolitic, suntem cu burta plină, am mâncat, am băut, ne-am replicat genele, dar ne întrebăm: ce e peste râu, ce e dincolo? Dacă nu ar fi mașinăria asta cu dopamină, am spune: ce mă interesează? Dar ai premiu printr-o descărcare de dopamină. Prin urmare, într-o lume cu penurie de informație s-a creat mecanismul acesta care premia căutarea de informații, dar lumea s-a schimbat, e abundentă de informații și mecanismul acesta ne face pe noi toți să stăm în neștire pe net, să sărim de la un link la alt link și să căutăm informații pentru că de fiecare dată apar descărcările acestea de dopamină.
Efectul este că stând foarte mult în aceste lumi seducătoare stăm mai puțin în prezent. Mintea nu mai e antrenată pentru prezent. Stăm într-o altă lume mai degrabă. Uitați-vă la noi! Adesea e mai important ce se întâmplă în Ucraina decât dacă zâmbește copilul tău, lângă tine. Asta înseamnă că se devalorizează realitatea imediată care devine un fel de apendice, o anexă la realitatea digitală. Ea ne asaltează, ne seduce, stăm mai mult în lumile alea și atunci suntem mai puțin cu mintea în prezent. Asta se reflectă și cu ce se întâmplă la clasă. Elevii, studenții nu mai sunt atât de prezenți. Stau, se uită la noi, dar mintea lor este la ce au văzut ultima dată, ce s-a întâmplat pe Youtube. Sunt mai puțin prezenți. Modul în care trăim acum ne dezvoltă mai degrabă virtualul decât realul și realitatea imediată devine o anexă la lumile posibile pe care ni le oferă realitatea virtuală pe care ne-o oferă tehnologiile. La clasă, îi vezi că fizic sunt aici, dar sunt absenți. E o caracteristică a lumii în care trăiesc. Noi aveam televizor de la 8 la 10 în care îl vedeam pe tovarășul Ceaușescu. Era puțină competiție. Ce ne rămânea de făcut? Să stăm în real, aici, în curtea blocului, să vorbim, să comunicăm. Eram antrenați să stăm în real. E mai degrabă dezvoltarea abilității de a sta mai degrabă în posibil decât în real, în alte lumi”, a explicat prof. Miclea.
Al treilea lucru este autocentrarea. Sunt mult mai centrați pe ei înșiși decât pe celălalt sau pe ce se întâmplă în afara lor.
”Sunt studii care arată că, într-o conversație firească, cam 40% vorbim despre noi, ce am făcut, unde merg, etc. Pe rețele de socializare, 80% din timp vorbim despre noi. Ele stimulează cultul propriei persoane. Selfi-urile duc la exponențial totul. Începi să primești like-uri pentru că te fotografiezi cu ce ai mâncat la micul dejul. Pac primești niște like-uri, dar ai făcut un lucru banal. Și mâine iar mai postezi nu știu ce: io la Roma, io la cutare. Faci chestii banale, dar creierul lucrează: chiar ești important din moment ce, din banalități, fără să ai o realizare majoră, fără să faci ceva, ești văzut, ai follower-eri, înseamnă că ești important și uite așa începi să crezi că ești important, există și alții undeva pe la periferie, dar nu atât de importanți. Aceasta duce la superficialitatea relațiilor, avem foarte mulți friends și foarte puțini prieteni, singurătatea a crescut. Autocentrarea te face să fii tot mai singur. Sunt studii făcute în SUA. Oamenii au fost întrebați cu cine ar discuta dacă ar avea o problemă dificilă și răspunsul cu nimeni s-a dublat. Nu mai ai cu cine, nu mai ai cantitatea aceea de interacțiune necesară pentru ca să ai încredere în oameni”, a precizat prof. Miclea.
În sinteză, el a spus: ”Iată câteva dintre caracteristicile minții pe care le vedem la această generație: sunt mai superficiali în procesarea informației, sunt mai puțin prezenți pentru că sunt seduși de alte lumi posibile și realitatea e o anexă la lumea posibilă – și noi suntem așa, dar ei au crescut cu toate tehnologiile astea, nu le-au dobândit la o anumită vârstă – și sunt mai centrați pe propria persoană și mai puțin centrați pe a dezvolta relații și pe ceilalți. Toți suntem așa, dar ei mai mult. Înainte era o lume în care dominantă era responsabilitatea. Era o lume a datoriei. Înainte de 90 ni se spunea că avem datoria să, datoria să, datoria să și aveam și câteva drepturi, în special la muncă. Treptat s-a schimbat balanța: ai dreptul să, să, să și poate că ai și câteva datorii, dar undeva la coadă. Dintr-o dominanță a eticii datoriei s-a ajuns la o dominanță a eticii drepturilor. Asta e lumea în care acești oameni trăiesc și noi trebuie să facem față. Nu are rost să avem nostalgii pentru a fi inteligenți înseamnă a ne adapta la contexte”.
El le-a dat profesorilor și câteva sfaturi legate de cum să facă față acestei situații. ”Sunt două tipuri de interacțiuni. Una este de la rol la rol. Eu sunt profesor, predau, evaluez, el e elev și învață. Sunt o grămadă de regulamente care reglează ce înseamnă să ai rolurile acestea. Rolurile sunt trecătoare, se schimbă. El este elev, dar numai o vreme. În interacțiune de la rol la rol, profesorul predă: conținut, o metodă de învățare, o emoție și o metodă de utilizare”.
sursa: timponline.ro