Majoritatea elevilor de gimnaziu și de liceu nu suportă școala; majoritatea profesorilor nu suportă școala. Acesta este un lucru paradoxal, pentru că, și elevii, și profesorii, încep școala entuziaști, bucuroși, nerăbdători. Puțini sunt elevii ce urmează să intre în clasa I, care nu așteaptă cu nerăbdare prima zi de școală. Puțini sunt profesorii ce se pregătesc ani de zile la facultate, la masterat, eventual la doctorat, iar mai apoi o vară întreagă pentru titularizare, care să nu aștepte nerăbdători să își înceapă cariera.
Și totuși, pe parcurs, și unii, și alții, devin absolut scârbiți de școală.
Elevii încep să urască școala când avântul lor creativ și dorința lor de învățare se lovesc de tonele de informații perimate ce li se toarnă de-a sila în cap, de formele fixe, rigide, de patul lui Procust didactic în care sunt așezați, pentru a fi cu toții uniformizați și transformați în ființe gregare, lipsite de individualitate și de gândire autonomă, dar cu performanțe școlare.
Profesorii încep să urască școala atunci când avântul lor creativ și dorința lor de predare se lovesc de programa infectă, de pe vremea Răscoalei de la Bobâlna, desigur, coafată periodic, de formele fixe didactice care li se cer în predare, de lipsa de respect a elevilor ce nu mai au de fapt ce să mai respecte, de lipsa de respect a statului ce le scuipă lună de lună pe card doar un salariu egal cu zero, egal de fapt cu valoarea muncii lor.
Ce nu înțelege școala anului 2015 e că în ziua de azi timpul curge mult mai repede, că un an de acum înseamnă cât 10 ani de acum 10 ani, că informația nouă devine veche într-o clipită, că școala trebuie să se adapteze rapid schimbărilor lumii în care trăim, ori va rămâne doar un mic dinozaur de maculatură, într-o mare lume digitală.
Nimeni nu îi mai respectă pe profesori, așadar, pentru că nimeni nu mai are nevoie de ei la modul real, concret. Pentru că școala de astăzi nu te mai învață nimic util, la modul efectiv și practic, pentru a trăi în ziua de azi. Școala e un fel de club al pensionarilor, ce deapănă povești din alte vremuri, bune ca fapt divers, dar pierdere de vreme.
Nimeni nu îi mai respectă pe profesori pentru că profesorii nu se mai respectă pe ei. Nu își mai respectă meseria, nu își mai respectă statutul (care statut?!), nu se mai respectă ei între ei. Într-o școală, în orice școală, e un permanent război civil. Profesorii se spionează pe la uși, se toarnă la direcțiune, la colegi, la inspectori, se bârfesc unii pe alții cu elevii, și-o trag unii altora în stil mare, din toate pozițiile, și-n culcare, și-n sculare, cu maximă tenacitate și devotament.
Dar, cu toate astea, atunci când se sparge buboiul și ajung să fie blamați de opinia publică, brusc în profesori se umflă orzul orgoliului și se simt și se dau răniți, fiindcă ei trebuie să fie respectați și adulați aprioric, deși chiar ei nu au pic de respect față de colegii, de elevii lor, față de sine.
Stimați profesori, nimeni nu o să vă respecte, până nu o să începeți să vă respectați voi. Până nu o să lăsați vrajba și invidia dintre voi la o parte, pentru a vă unii, pentru a vă ajuta, pentru a vă impune: la inspectorat, la minister, oriunde e nevoie, pentru a schimba școala din temelii.
Pentru a schimba programa, pentru a schimba stilul de predare, pentru a face o școală cu adevărat utilă societății. Iar după ce produsul muncii voastre va deveni util, și meseria voastră va redeveni respectabilă, și fiindcă va fi nevoie de voi, veți fi și plătiți pe măsură. Nimeni nu te plătește pentru un lucru de care nu are nevoie. Doar statul, desigur, în virtutea inerției, vă scuipă pe cardul de salariu de-un Pepsi, ca să frecați menta curriculară, în voie și de nevoie.
Respectul social de care beneficiezi e direct egal cu valoarea reală și pragmatică a muncii tale. Dacă produsul muncii tale nu ajută efectiv pe nimeni, la nimic, atunci și respectul acordat meseriei tale va fi zero. Nu e vina voastră, a fiecăruia în parte, că sunteți obligați să fiți o rotiță dintr-un sistem vechi și depășit. Singur, individul nu prea are șanse să învingă un întreg sistem corupt. Dar vina voastră, marea voastră vină e că, deși sunteți mulți, sunteți singuri. Sunteți fiecare pentru el. Sunteți fiecare împotriva celuilalt. Fiecare îl consideră pe colegul său un incompetent, un delăsător, un neserios, un… continuați pe linia punctată.
Dar când sunteți criticați public, atunci redeveniți brusc o breaslă, ce-și cere la modul teoretic respectul. Practic, continuați să vă dați la gioale, să vă faultați între voi, continuați să fiți dezbinați și singuri. De-asta salariile în învățământ vor fi întotdeauna salarii de gunoieri. Pentru că e prea multă mizerie, și nu vă uniți niciodată să vă faceți curat în propria ogradă. Așteptați mereu de la miniștri, de la inspectori, de la oricine, numai de la voi nu. Iar miniștrii, inspectorii, directorii sunt la fel ca voi. Singuri, fiecare pentru el, fiecare împotriva tuturor.
Respectul se câștigă prin ceea ce oferi util societății. Iar școala la momentul de față oferă prea puțin. Cam cât primiți pe card, atâta face. Sunteți mulți, sunteți dezbinați și sunteți muți. Și nimeni niciodată nu vă va ține partea, atâta timp cât veți rămâne așa. Obișnuiți-vă cu asta.