In ziua de azi, multora le e teama de daruire, de angajare deplina intr-o relatie. Cauza fundamentala e o conceptie gresita: anume ca daruirea trebuie sa aiba loc dintr-o data. Iar adevarul este altul: daruirea se produce pe nesimtite, cu pasi mici. E o scara pe care urci treapta cu treapta.
In viata reala au existat si mereu vor exista mai multe timpuri de relatii de cuplu. Unele cupluri aleg casatoria traditionala, altele prefera sa experimenteze uniunea libera. Partenerii de cuplu pot fi foarte implicati, desi sunt necasatoriti; pot fi amanti care se intalnesc cand si cand sau pot fi doar buni prieteni care joaca scrable pe dezbracatelea! Dupa cum pot trece de la o varianta la alta. Exista, asadar, o mare libertate, dar si mult loc pentru confuzii si neintelegeri.
Cea ce conteaza, totusi, este daca cei doi inteleg ce fac impreuna, atat in privinta lucrurilor simple si marunte, precum banii, splatul sau gatitul, cat si in privinta celor mai serioase, precum fidelitatea sexuala sau asumarea responsabilitatii contraceptiei. E estential sa stii ce inseamna relatia pentru partener si daca ea inseamna acelasi lucru pentru tine. Numim aceasta intelegere tacita a ambelor “parti” contract, iar el cuprinde ce anume cerem partenerului si ce ne cere el noua. Adica, e nevoie sa stim ca, in anumite puncte-cheie, putem conta unul pe celalalt.
In anii ’50 casnicia era un fel de contract standard: el muncea, ea gatea; ea crestea copii, el facea reparatii in gospodarie. Era o relatie foarte restrictiva. Intre timp lucrurile au evoluat si rolurile sau modificat. Din acest motiv au aparut contractele parteneriale, nescrise sau scrise.
Un asemenea contract se dezvolta in timp. El exista intre partenereii oricarui cuplu, fie ca vorbesc sau nu despre asta. Chiar daca nu-l discutam sau il negociem, el tot exista si se bazeaza, pur si simplu, pe diverse tipuri de presupuneri ascunse. In plus, multe dintre neintelegerile si problemele care apar in cuplu au la baza acest contract.
Partea buna privind contractele este ca, in mod paradoxal, ele ne elibereaza, caci ne arata exact cum stam si ne permit sa riscam mai mult pentru a fi noi insine. A concepe un contract care sa-ti convina este, asadar, o modalitate de a te asigura ca lucrurile vor merge bine intre tine si partener(a). Acest contract trebuie adaptat pe masura ce nevoile se schimba si dragostea voastra se adanceste.
Contractele incep sa fie concepute cam din momentul in care cei doi se cunosc. Aflam curand in ce masura isi respecta partenerul promisiunile, stabilim cine plateste, decidem cat timp vom petrece impreuna. Curand trecem in “contract” chestiuni referitoare la intalnirea cu alte persoane si comportamentul sexual. In cele din urma, va fi nevoie sa luati decizii in privinta banilor, loialitatii, afectiunii, responsabilitatii fata de copii, timpului petrecut impreuna si asa mai departe. E important sa intelegem ca nu e deloc gresit si injositor sa aceptam reguli si sa avem asteptari in privinta celuilalt.
Obligatiile fiecaruia fata de partener are doua componente:
– sa fie absolut sincer(a) in privinta nevoilor si asteptarilor sale;
– sa-si ia doar acele angajamente pe care intentioneaza si poate sa le tina.
Daca reusim sa ne intelegem in privinta lucrurilor marunte, capatam incredere si daruirea noastra va deveni mai durabila sau mai profunda.
Un contract este ceva personal, care se adapteaza nevoilor, personalitatilor, varstei si circumstantelor schimbatoare din viata unui cuplu. Daca va e teama de contracte, nici o problema: puteti face unul pe termen scurt. De exemplu, pot conveni sa stati impreuna, orice s-ar intampla, timp de sase luni. In acest fel va fi mai simplu pentru ei sa se certe si sa-si rezolve problemele fara sa se teama ca vreunul va pleca. La sfarsitul celor sase luni, cei doi pot decide daca vor prelungi sau nu contractul.
E bine sa folosim libertatea pe care o avem astazi pentru a ne stabili si respecta reciproc propriile contracte parteneriale, constiiente si sincere.