In vizor

Daniel David, despre refuzul unei părți a părinților și profesorilor de a testa elevii: Dacă autoritățile îmbracă adevărul într-o formă care să aducă sens și semnificație în mintea oamenilor, atunci ei vor asculta

De ce refuză parte dintre părinți și profesori, declarativ, să testeze copiii de coronavirus cu testele de salivă? De ce ministerele Educației și Sănătății își aruncă de la unul la altul acest cartof fierbinte și întind povestea la nesfârșit? Pentru a afla răspunsurile am stat de vorbă cu psihologul Daniel David, profesor și rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Profesorul David spune că reticența oamenilor nu se datorează atât de mult fricii în momentul de față, cât se datorează radicalizării, convingerii excesive a oamenilor că au găsit răspunsurile la problemele psihologice, emoționale cauzate de pandemie și pentru care autoritățile nu au oferit niciun fel de sprijin, niciun ghid.

„Autoritățile nu înțeleg că nu poți duce acest demers într-o logică bio-medicală, ne trebuie un model bio-psiho-social prin care să se înțeleagă mecanismele psihologice”, a spus David. Însă, nimeni de la Guvern nu a luat în serios acest aspect.

Contactat de Edupedu.ro, Daniel David, președintele Asociației Psihologilor din România, psiholog specializat în științe cognitive clinice (psihologie clinică/psihoterapie) și autor al monografiei “Psihologia poporului român”, a declarat că „mintea omului are nevoie de predictibilitate, nu de adevăr. Atunci când ajungi în faza de radicalizare, mai ales în zona teoriilor conspiraționiste, înseamnă că ai găsit niște sensuri și semnificații foarte puternice care dau sens vieții și ai o stare de mulțumire datorită acestora. A ataca acele sensuri și semnificații în orice formă înseamnă a ataca identitatea, esența și nivelul de fericire al omului și de aici apare atitudinea foarte agresivă. Oamenii nu caută adevăruri, caută sensuri și semnificații”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *