CITR Group a pus bazele unei platforme de investiții în companii românești aflate în dificultate, printre investitorii care finanțează acest proiect numărându-se Dan Șucu (fondatorul Mobexpert) și frații Paval (fondatorii Dedeman). Vorbim despre o platformă de business care își propune să salveze companiile aflate în dificultate financiară, dar cu potențial. Ele primesc o infuzie de până la 2 milioane de euro dacă afacerea este considerată viabilă de către investitori, însă proprietarii le cedează pachetul majoritar.
Capitalul inițial al platformei, denumită ROCA, este de 4,5 milioane de euro, contribuția fraților Pavăl fiind de 2 milioane de euro, a lui Dan Șucu – 0,5 milioane de euro, în timp ce CITR și Thomas Manns (antreprenor neamț, ce controlează compania Astra Holding) au pus la bătaie 2 milioane de euro. Roca a făcut deja o primă investiție de peste un milion de euro în producătorul brașovean de încălțăminte S-Karp, fondat de Radu Jitaru.
Până la finalul anului, platforma vrea să aibă în portofoliul de investiții cinci companii, iar ținta până la sfârșitul lui 2019 este de a aduce în cadrul ROCA un capital total de 20 de milioane de euro.
”Am clasificat companiile în care vom investi în trei categorii: companii în dificultate financiară, companii în dificultate de creștere și în dificultate de succesiune. Targetul este să mergem către companii care pot dezvolta o poveste, care să aibă un brand Made in Romania”, a spus Rudolf Vizental (foto), CEO al ROCA.