FOTOGRAFILA

Dacă Boc nu i-a făcut parcare, clujeanul își arogă dreptul de-a parca unde îl taie necesitatea

Ce facem noi dacă suntem în Cluj-Napoca și avem de dus copilul la grădiniță musai în Centru? Ne îmbrăcăm în mașina de serviciu de la firmă, că de aceea o avem, luăm copilul, pe care-l punem, contrar legii, pe scaunul zis și „al mortului” – doar pe mașina noastră este inscripționat vizibil PAZĂ ȘI PROTECȚIE și, fiind mașină de serviciu, nu este dotată cu scaun special pentru transport copii -, apoi, ajunși la destinație, parcăm unde ne vrea lipsa de educație, proptind dacă se poate fundul mașinii în botul mașinii parcate regulamentar.

Că dacă se zgârie mașina de serviciu, nu-i vopseaua nesimțitului de angajat, iar dacă se-ndoaie tabla celui în care și-a proptit-o, iar nu-i treaba lui de neterminat.

„Vedeți că i-ați proptit-o-n bot la ăsta din spate”. „Ce să fac? N-am ce să fac, ziceți-i lui Boc că nu există nici un loc de parcare” – bolborosește o scuză individul, apoi își scoate copilul de pe scaunul „mortului” să-l ducă către „grădi”.

„Nu v-a dat nimeni mașina cu locul de parcare inclus, iar legea nu vă lasă să parcați blocând intersecția, ca să nu mai zicem de bunul simț că v-ați proptit mașina-n botul celui parcat regulamentar? Nu mai există lege, domnul pază și protecție”?

„Ce să fac? N-am ce să fac. Tocmai ce a desființat Boc 50 de parcări în Centru. Puteți face poze, dacă trebuie să faceți. Ce să fac? N-am ce să fac” – îngaimă individul și pleacă cu copilul de mână.

Deci?

Cum ziceam, unde-l taie pe clujean nevoia de parcare, acolo-și defechează mașina. Îi atragi atența, n-are ce face, el are o necesitate care trebuie satsifăcută pe loc, nu mai contează legi și reguli – în fond, administrația locală nu respectă legi și regului și-și defechează câte-o discotecă-n aer liber, sub geamul spitalelor, în apaluzele unora pe care-i educă să nu respecte regului și legi. Că dacă-i cool, ne-am distrat și am pus „Clujul pe harta modială” a te miri ce, putem să facem ce vrem, inclusiv să-i îndemnăm pe cei care mai cred în legi să se care în alt oraș.

Poate meditezi, Emil Boc, dragă și la acest aspect al problemei, cum, pentru un pumn de voturi ai început să încurajezi anarhia.

În ce privește trista poveste cu poze de mai sus, ce să fac, n-am ce să fac, sunt obligat să o fac publică. Educați-vă, bă! Întăriți-vă educația, ca să zic așa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *