În decembrie 1989, Constantin Degeratu era locotenent colonel şi avea funcţia de Ofiţer I în cadrul Secţiei Operaţii a Armatei a IV-a Transilvania. Domnia sa nu a dat ordine de represiune şi nu a apăsat pe nici un trăgaci de armă pentru a se mânji de sângele propriilor compatrioţi în încercarea disperată de a-l proteja pe Ceauşescu şi “cuceririle revoluţionare” ale acestuia – cum au procedat mulţi alţi şefi şi colegi de-ai domniei sale
Nu, el a ucis cu pixul, a fost cel care a realizat dispozitivele de luptă din interiorul municipiului Cluj, cel care a gândit cum să fie împiedicaţi, cu foc la gura ţevii, amărâţii de români dacă ar fi avut neobrăzarea şi tupeul să vină în centru la Judeţeana de Partid să ceară o pâine în plus, un trai decent şi mai multă căldură în case.
Şi nu a făcut asta oricum, ci ca un adevărat specialist în operaţii militare, prin cercetare pe teren şi fixarea la faţa locului a acţiunilor de luptă, în aşa fel încât nici un amărăştean să nu poată să răzbată către centrul municipiului Cluj şi să deranjeze prin zbieretele sale de disperare liniştea mai marilor din PCR – a premeditat, practic, uciderea celor 26 de civili clujeni şi schilodirea cu arma de foc a alţi 86.
Este drept, Constantin Degeratu nu a acţionat din proprie iniţiativă, ci la ordinul generalului Iulian Topliceanu, fost comandant al Armatei a IV-a Transilvania şi politruc de nădejde al PCR.
Însă, după procesul de la Nurnberg, orice scuză care invocă executarea ordinului nu mai exonerează pe nimeni de vina avută.
De altfel, şi reputatul specialist în legislaţie militară Vintilă Dongoroz scria negru pe alb în cartea sa că: „un ordin vădit ilegal nu se execută”, iar „în cazul în care s-a executat un ordin vădit ilegal, persoana care execută răspunde în solidar cu cel care a dat ordinul vădit ilegal”.
Şi ce ordin mai vădit ilegal decât acela de a fixa pe teren, în interiorul orașului, dispozitive de represiune împotriva propriului popor? Sub aspectul pregătirii de luptă, în ziua de 20 decembrie 1989 ofiţeri ai Armatei a IV-a din garnizoana Cluj-Napoca au efectuat recunoaşteri în teren (în interiorul municipiului Cluj), potrivit planului stradal de luptă la întocmirea căruia a „făcut diferite propuneri” (propria declaraţie dată în faţa organului de anchetă penală) Constantin Degeratu, stabilind „locurile cele mai optime pentru a opri trecerea coloanelor de manifestanţi către pieţele centrale ale oraşului”.
Dacă generalul Degeratu nu s-ar fi simţit vinovat că a ucis cu pixul oameni nevinovaţi, nu văd pentru ce s-a zbătut, de câte ori a putut (şi complicii săi au ştiut să-l pună în poziţii din care a putut), să pună beţe în roatele Justiţiei – de fiecare dată când sărmana fată oarbă a încercat să facă lumină în ceea ce priveşte implicarea Armatei române, prin comandanţii ei, în represiunea sângeroasă dintre 17 şi 22 decembrie 1989…?
„În 21 decembrie 1989, la Cluj-Napoca, consumând cantități impresionante de muniție de război, în slujba clanului Ceaușescu, militari ai Armatei a IV-a Transilvania, urmând ordinele criminale ale generalului Iulian Topliceanu și ale ofițerilor săi, au ucis și rănit prin împușcare civili neînarmați, pentru vina acestora de a cere pâine, căldură și libertate.
În Piaţa Libertăţii, în 21 decembrie 1989, între orele 15.45-15.55 (în cel mult 10 minute), au fost ucise 12 persoane (Szabo Attila, Merca Aurel, Matiş Lucian, Jurja Sorinel Dorinel, Pedestru Horia, Marin Vergică, Tamasz Burgya Iosif, Cristurean Rodica, Egyedy Imre, Borbely Istvan, Cioară Viorel şi Ţiclete Mihai Călin) şi au fost rănite grav alte 26 de persoane (Nemeş Alexandru Călin, Nagy Eugen, Danea Mihai, Nagy Aba, Lupşa Dorel, Csudom Ştefan, Machek Mircea Eduard, Farkas Csilla Ildiko, Suciu Ladislau, Lăpuşan Dorel, Czegheni Mariana, Feher Victor, Bărdaş Livia, Mureşan Emil, Ilea Daniel, Pascu Traian, Dulca Augustin, Pastor Gheorghe, Lung Ioan Dan, Doboş Mihai Odon, Jaşcău Vasile, Nemeti Cristea Niculae, Falup Alexandrina Laurenţia, Borhidi Ioan, Durdeu Marius – care la data împuşcării avea numai 6 ani! – şi Bălan Ioan).
Ulterior, tot în Piața Libertății, în zona Anticariat, militarii au deschis focul ucigând încă un manifestant (Sabău Ioan) și rănind cu arma de foc încă 6 (Coltor Aurel, Vari Eva Melinda, Lupșa Dorel, Pripon Ioan, Machek Mircea și Ștefan Szabo). În total, Piața Libertății din Cluj și-a dat obolul prin sânge prin 13 morți și 26 de răniți.
Deschizând foc asupra civililor neînarmați în zona Astoria – cofetăria Urania (conform Rechizitoriului Procuraturii Militare Cluj din 29 mai 1998), inculpatul, cpt. Dicu Ilie, a reuşit să descurajeze manifestanţii, în tendinţa lor, de a ajunge în Piaţa Mihai Viteazul, determinându‑i să se împrăştie. Inculpatul, împreună cu subordonaţii săi, s‑a retras în cazarmă spre dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, în jurul orelor 3.00-3.30, lăsând în urmă patru morţi şi zece răniţi prin împuşcare, după cum urmează:
Morţi: Ciortea Emil, Iclezan Ioan, Pop Teodor, Țiclete Mihai Călin;
Răniţi: Albu Olimpiu, Benko Vasile, Cuţitaru Ioan, Igna Ioan, Lung Leontin, Lung Marin, Mitrea Sever, Mureşan Nicolae, Podină Marcel şi Rus Marius Vasile.”
În urma actelor de represiune din zona Calea Moţilor-Fabrica de bere, au fost ucise prin împuşcare 9 persoane şi rănite alte 13 (conform Rechizitoriului din 29 mai 1998): Borş Grigore, Szabo Ştefan, Mişan Luminiţa Corina, Vălean Ioan, Nasc Gheorghe Adrian, Pop Alexandru, Chira Ioan, Ballai Zoltan Csaba, Smical Dinu Adrian.
Răniţii de la Fabrica de bere sunt: Takacs Alexandru, Borţig Liviu, Rusu Gheorghe, Korobian Gabriel, Rusu Marcel Dan, Rus Gavrilă, Graur Andrei, Mathe Grigore, Pleş Constantin, Popa Cristina Daliana, Popa Dănuţ, Cozac Vasile şi Nitu Mircea.
Seara, în Piața Mărăști a mai fost ucis un manifestant (Rusu Ioan) și răniți alți doi (Coste Ioan și Kis Mihail).
Slavă veșnică Eroilor Martiri ai Clujului! Cinstire celor care au fost răniți! Rușine eternă criminalilor!”