Primarul Ovidiu Drăgan a anunțat că a fost semnată recepția finală a Bazinului de Înot Didactic de la Gherla.
„Este un proiect care va aduce un plus educației sportive a copiilor, tinerilor și pentru menținerea sănătății celor care iubesc înotul. Un obiectiv care asigură un spațiu modern, sigur și primitor. Acest proiect este rezultatul unei munci dedicate și a unei colaborări exemplare între autorități, proiectanți și executanți. De azi, bazinul intră într-o nouă etapă, cea a obținerii autorizației de funcționare. Vă mulțumesc pentru răbdare și înțelegere!”, a transmis primarul Ovidiu Drăgan.

