Din oras

Cu tot cu regulament nou, accesul cainilor e restrictionat in mai multe zone din oras

Chiar daca au trecut mai bine de doua saptamani de la adoptarea noului regulament pentru caini in municipiul Cluj-Napoca, reprezentantii Primariei nu s-au gandit sa indeparteze indicatoarele care interzic accesul cateilor in parcuri sau alte spatii verzi, cu toate ca in noul regulament se stipuleaza ca patrupezii au acces pe tot domeniul public, exceptand locurile de joaca.

Indicatoarele care ameninta cu sanctiuni in cazul in care intri in zona respectiva impreuna cu vreun catel au ramas bine mersi pe pozitii, chiar daca regulamentul care spune altceva a fost adoptat de doua saptamani. Neglijenta municipalitatii a dat nastere mai multor situatii neplacute, mai ales ca si campania de informare in cadrul acestui proiect se lasa asteptata.

“Nu inteleg de ce au mai ramas indicatoarele acestea. Explica tu unui pensionar manat de exces de zel ca de fapt tu ai voie acolo cu cainele daca el vede ca exista un indicator care spune ca e interzis. E asa de mare scofala sa le taie cu un flex?”, s-a intrebat o clujeanca.

“Primaria va incepe demontarea indicatoarelor in perioada urmatoare. Cainii au voie in parcuri, cu conditia sa fie tinuti in lesa”, a explicat purtatorul de cuvant al Primariei, Oana Buzatu.

In ceea ce priveste campania de informare din mijloacele de transport in comun, Buzatu a aratat ca se lucreaza, fara a putea preciza un termen concret.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *