Un individ care ne-a zis că și-a cumpărat cinci case din banii de pe meditații, are tupeul să iasă în fața dascălilor și să declare: „Nu se așteaptă nici un dascăl să se îmbogățească din această meserie!” Furați, băieți și fete, dacă vreți să vă depășiți viețile anterioare – cam acesta este mesajul transmis de președintele voiajor la intersecția dintre binemeritata sa vacanță de vară și cuvenitul concediu de odihnă. Asta ținând cont de faptul că măcar una dintre casele cumpărate din bani de meditații (fiscalizați de către cine, coane?) a fost dobândită ilegal, cu rea credință, conform unei sentințe definitive și irevocabile de care individul nu numai că s-a declarat profund nemulțumit, dar a făcut-o și din poziția de președinte al României (și nici o sluguță n-a tresărit să ne spună cât de lezată a fost Justiția în onoarea ei nereperată de această declarație).
Este o dovadă în plus a faptului că politica din România (de cadre, de partid, de promovare în funcții) este ca o pedichiură la piciorul patului – la fel de utilă. Se vede după inutilitățile politice cu care se ocupă extrem de inutilii politicieni. Mă rog, ei sunt utili ei între ei, ei pentru ei. Să confunde viața pe bani publicu cu viața lor personală. În rest, nouă ne dau tabla înmulțirii să ne punem acoperiș la case – asta e, chipurile, politică de încurajare economică. În materie de eficiență a politicilor sociale nu fac altceva decât să dea chiloți pentru fundul Mării Negre. Iar ca politică de Sănătate ne vaccinează brațele Dunării.
Educația este un exercițiu de sinucidere zilnică prin aruncare în cap de pe un bloc de desen. Produce nefericiți și analfabeți cu dor de plagiat pe bandă rulantă, viitori politicieni, gigibecali, giginețoi și alte lighioane publice prin bunăvoința protembelizoarelor.
Așa că mai bine am ara Calea Victoriei cu boii care chipurile ne guvernează.
După cum ne-am obișnuit, fiecare început de an școlar ne arată revărsarea de lipsă de bun simț a policicianului român – cel care trăiește în lumea lui imaginară în care ți se face și greață de cât lapte și miere se revarsă prin grija lui nețărmurită față de copiii de la orașe și sate (plus mămicuțele lor). În mesajul transmis la început de an școlar, politicianul român se laudă cu investițiile făcute în mandatul său, de Guvernul său (că al României nu are cum să fie), pe banii noștri, în sistemul educațional. Se laudă că-i duduie economia (poate economiile famigliei), că are încasări la buget din toate pozițiile pe care le suportă contribuabilii din partea inspectorilor ANAF și, cu toate acestea, singura investiție palpabilă din învățământ sunt miile de școli fără autorizație de funcționare și sanitară. Palpabili sunt cei 250.000 de copii care se duc zilnic flămânzi la culcare.
De prea mulți ani se tot fac experimente nereușite În învățământ, dar școala românească este pe ultimul loc din UE. Indivizii aceștia poate se responsabilizează și ne zic cum au ajuns să submineze chiar viitorul României? Căci lipsa unei educații și formări profesionale de calitate conduc la o piață a muncii neatractivă și, implicit, la o economie necompetitivă care nu poate genera un nivel de trai decent. Nu toată România vrea să se facă politician. Unii mai vor să și muncească cinstit.
PS: Să lămurim ceva cu privire la “ai noștri”, “ai lor” (să nu-i mai aud pe cei care mi se plâng pe la colțuri că „ce prieteni buni am fost odată”): nu există decât rău, nu gradații ale răului. După cum Binele este Bine și atât. Nu există nuanțe, nu există gradații. Dar cum diavolul se ascunde în detalii, iar marea sa victorie asupra Omului a fost momentul în care a demonstrat că nu există, așa am fost prăjiți și noi (alegătorii) când am acceptat să ni se livreze ticăloasa teorie a “răului mai mic”. Teoria lui “ai noștri”, cărora le-am suportat toate mizeriile convinși fiind că sunt mai buni decât “ai lor”. Nu ne-a ajuns Ion Iliescu care i-a mobilizat pe aproape toți cei care și-au lăsat dinții în bâtele minerilor prin Piața Universității să-l voteze împotriva răului de Corneliu Vadim Tudor. Ce țeapă: Ion Iliescu a fost răul cel mic! “Răul cel mai mic, soluția imorală, compromisul necesar”, toate acestea sunt scăderi de la normă, acceptate în numele însănătoșirii României. Dar cum să însănătoșești ceva prin compromis și minciună – sunt acestea “medicamente” care în doze mici, așa ca și otrăvurile, ar putea să însănătoșească națiunea, sau au folosit doar pentru a o îmbolnăvi mai tare, doar pentru ca o altă camarilă politică să ia locul celeilalte? Căci de peste 25 de ani aștept însănătoșirea României și simplul fapt că unii sau alții fac pârnaie deoarece ne-au nenorocit nu mi se pare semn de însănătoșire – ci, mai degrabă, înlocuirea unei generații de borfași cu alta. Așa cum, odată cu moartea lui Vadim Tudor, s-a încheiat un ciclu isteric (în nici un caz istoric). În nici un an, i-au luat locul alții.