Din oras

Cu mizeria de la Pata Rât, Cluj-Napoca, care o arde pe motorină și consumă decibeli UNTOLD, vrea să ajungă la neutralitate climatică. Neutralitatea climatică se obține și prin betonarea și dalarea parcurilor? Sau cu blocuri printre case?

Ministerul Cercetării anunță înființarea unui hub național pentru facilitarea dialogului între autorităţile publice, universităţi, societatea civilă şi cetăţeni. Și ce să vezi, moț pe hub s-a cocoțat și Cluj-Napoca, care ”OSĂ” fie oraș inteligent și neutru climatic până în 2030. Așa ne promit administratorii Emil Boc și Ecoul său, Dan Tarcea. Că despre ”sitimeneijărul” Șurubaru încă nu am aflat dacă a fost găsit, dacă există de banii mulți pe care-i primește s-o frece la Primărie.

Ia de citiți bla-bla-bla în limbaj prețios care sună bine din coadă dar nu transmite nimic, declarația ministrului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja:

”Acest hub naţional va funcţiona ca un facilitator, un grup de oglindă a misiunii, cu scopul de a conecta autorităţile şi programele naţionale şi regionale care furnizează fonduri pentru tranziţia către obiectivele de neutralitate climatică. În cadrul reţelei europene CapaCITIES, hub-ul naţional românesc va facilita schimburile dintre autorităţile române şi alte autorităţi publice din Europa pentru planificarea şi stabilirea de măsuri de sprijinire a oraşelor româneşti selectate în Misiune, aducând împreună şi oraşele candidate, cu ambiţia de a ajunge la toate oraşele din România care luptă pentru atingerea ţintelor de neutralitate climatică până în 2030 şi 2050. Această iniţiativă va avea efect nu numai asupra celor trei administraţii implicate, ci şi asupra altor oraşe, unele chiar mai mici, pentru că unul dintre principiile după care ne ghidăm este de a nu lăsa pe nimeni în urmă”.

Ați priceput cum e cu oglinda facilitator care va conecta autoritățile cu ambiția de a ajunge la lupta pentru atingerea țintelor climatice?

Ne bucurăm. Am mai bifat pe agendă un dat din gură și o consemnare în mass media de chitanțier. Sunt niște bani de stricat pe sucuri, fursecuri și bășini, așa că se vor strica. Hub-ul se constituie la nivelul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi va fi găzduit de către Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării. Băiete, încă un rând de sinecuri!