În 23 octombrie – știu, asta cade într-o sfântă zi de luni, când nici iarba nu crește -, de la orele 19:00, o să vă invit să veniți la Insomnia Café (Str. Universității, nr. 2), la o lansare mai altfel de carte. La o altfel de carte, oricum. Este cartea actriţei şi scriitoarei Lorena Lupu, despre “întâmplări de-a drepturi cretine cu oameni și mai cretini, povestiri de amor ratat, memorii care te poartă cu autostopul de la Sfântu Gheorghe la București și viceversa, din crâșme dubioase pe străzi de negăsit nici cu GPS-ul sau pe scene importante unde au loc lucruri total neimportante. Împreună cu Alina Dragoș (doamna cu idei “hoha”) vom vorbi despre cum Lorena surprinde prostia și ipocrizia umană în formele ei pure. Poate vom râde de, poate vom empatiza cu subiecte şi persoane din carte. Habar nu am. Pe mine să nu contați, nu sunt critic literar, în schimb, după cum veți vedea dacă veți binevoi să participați la eveniment, nu am putut refuza nimic din ceea ce se va întâmpla.
Până atunci, haideți să stă nițel de vorbă cu autoarea. Poate aflăm de ce îi zice noii cărți “Trollywood”, aka Pădurea “provocatorilor fără cauză”?
Trollywood vine de la Hollywood, cetatea viselor, locul unde visează orice actoraş cu caş la gură să ajungă ş să facă poze pe red carpeturi, îmbrăcat în perdelele bunică-sii pe post de rochie. Dar, pentru că autoarea îşi dă seama de ridicolul acestor vise, a corupt Hollywood cu trolling. Trollywood.
(Io-te cum face doamna autor pe prințesa cu noi!) Deci nu vine de la armata de trolli care binevoiește să te hăituiască printre cuvinte? Este doar propria-ți pedeapsă cu executare la locul de muncă că ai îndrăznit să visezi?
Niciodată nu-mi voi considera trollii atât de importanţi încât să le dedic harfa (şi arta) mea. Ura mi se pare monotonă şi plictisitoare. Iubirea însă, afecţiunea, tatonarea, au mii de feţe şi faţete. Material mult mai bun de studiu.
Este interesant să ne vorbești despre dragoste într-o pădure cu trollli. Haide să vorbim despre cum vezi tu empatia, sensibilitatea, cele „50 de nuanțe/umbre” ale afecțiunii. Apoi să-mi zici dacă a aduce o astfel de carte în în lume este un fel de misionariat.
Eu am fost întotdeauna un apostol al sensibilităţii, chiar dacă am făcut-o într-un mod mai puţin evident. În Trollywood, am nenumărate personaje stupide, rele, cinice, verdictoloage, pisăloage, agasante. Sunt tot atâtea pledoarii împotriva otrăvii cu care ne nimicim între noi, unii pe alţii, zi de zi, şi a infernului care, cum zice Sartre, e în ceilalţi.
Dar pentru că, povestit aşa, sună plicticos, am găsit modalitatea perfectă de a sublima asta într-un mod digerabil: prin comedie.
Comedia e un strigăt de ajutor cu filtru Instagram.
Noi avem la Cluj Festivalul Internațional de Carte Transilvania – cu motto-ul: “De carte nu scapi”. Tot un fel de misionariat într-o lume care nu mai știe să țină cartea în mână. Cu ce mesaj vii tu pentru a reînvăța omul să fie cititor de carte? De ce ar vrea cineva să-ți țină cartea în mână, să creeze puntea aceea de intimitate dintre mintea ta și înțelegerea lui? Ce crezi că va primi cititorul de la tine?
Vin cu următorul mesaj: omule, profesorii tăi au greşit. Te-au supus la lecturi obligatorii, majoritatea detestabile. Ţi-au dat cu rigla peste mâini când scriai urât,în clasa I. Ţi-au indus ideea că lectura trebuie să fie efort cumplit, muncă grea, epuizantă.
Dar nu-i adevărat. Lectura, când ajungi s-o practici de drag, poate să devină odihna de după o zi grea, refugiul într-o lume imaginară, râsul eliberator într-un haz de necaz cu care fraternizezi.
Lectura e o formă de mântuire pentru care n-ai nevoie de popă.
Iar eu, cu Trollywood, colecţia schiţelor şi nuvelelor mele de pe blog, caut să-ţi ofer exact lucrurile astea. Citeşte-mă. Vei vedea că nu eşti singur.
Deci eliberarea de educația impusă în școală (așa-zisa școală) prin citit? Dat cu tifla clișeelor? Dar nu deschizi Cutia Pandorei, cea în care vor veni profesorii și-ți vor cere ție să le lași copiii în pace?
De unde ştii că nu mi s-a întâmplat deja?
Am deschis de multe ori Cutia Pandorei, cu voie sau fără de voie. Şi mi-am asumat de fiecare dată consecinţele.
De ce ar renunța cineva la 18 – 24 de ani de educație cu polonicul și pâlnia? De ce ar vrea să iasă din tocător?
Pentru a deveni el însuşi.
În fond de acolo au primit o foaie de hârtie (într-un mod mai mult sau mai puțin cinstit) – într-o țară a conveniențelor, hârtia aceea contează. Cu o carte nu se face primăvară… Sau?
Poate că nu se face primăvară, dar măcar câteva zile luminoase tot se fac.
Zi-mi despre conceptul acesta de prezentare al cărții prin turneu. Pare că ești ca și băieții și fetele acelea din Vestul Sălbatic care plimbau cu căruța cu coviltir șipul magic cu licoarea bunicii.
Cam aşa ceva. Eu aveam în minte copiii care pleacă în sat cu sorcova. Pur şi simplu, cred că e important ca un autor, mic sau mare, să-i cunoască pe oamenii care-l citesc, să le întindă o mână, să schimbe o vorbă cu ei şi să le citească un fragment din carte. E un schimb de energii de care un artist interpret are parte mereu. E păcat ca un artist creator să nu facă acelaşi lucru.
Sunt rea în primul rând cu mine, apoi cu ceilalţi.
Mai zi-mi ceva despre turneu. De unde conceptul. Și care este efortul. Și de ce merită
Conceptul vine din discuţiile de acum mulţi ani pe care le aveam cu Andrei Ruse, deţinătorul editurii Hyperliteratura, cea care scoate cartea. Pe atunci ne întrebam: De ce să nu promovezi o carte cu un turneu, aşa cum ai promova un album rock? Chiar aşa, de ce nu? Acum că există mijloace logistice şi ne-au dat cititorii bani în campania de crowdfunding, chiar se întâmplă.
Efortul e uriaş, exact cum îţi imaginezi, pentru că în fiecare zi vom fi în alt oraş, cu alt eveniment, dar măcar îmi realizez un vis. Mi-l transpun în realitate. Câţi putem zice asta despre visele noastre?
Interesant. Cititorii te sprijină să te întâlnești cu ei… Zi-mi de ce ai ales Insomnia ca loc de întâlnire în Cluj-Napoca?
Pentru că mi se pare că, dacă deschizi dicţionarul la expresia „cafenea boemă”, găseşti o poză cu Insomnia.
Insomnia e locul unde aş bea cafea şi aş scrie de dimineaţa până seara, dacă m-aş îmbogăţi brusc.
Insomnia e locul unde bei o cafea după ce ieşi de la muncă în drum spre facultate, pentru că alor tăi nu le-a păsat niciodată să-ţi asigure un viitor. Empatizez cu asta.
Deci, cum ne îmbogățim să putem rămâne la Insomnia?
Habar n-am. Ne înscriem în PSD… (râde)
Mai bine golan!
Mai. De-aia nu vom fi noi bogaţi niciodată. Şi trecem pe la Insomnia doar să lansăm o carte. În paranteză, doamna Tunde de acolo e atâââât de frumoasă. Atââât de interesantă. Îmi aminteşte de perioada interbelică.
Lorena Lupu s-a născut în Sfântu Gheorghe. A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, Secţia Actorie, în clasa lui Florin Zamfirescu. În 2006, debutează atât în teatru, cu rolul principal din „Război cu Troia nu se face”, de Jean Giraudoux (Teatrul Mic, Bucureşti), cât şi în literatură, cu romanul autoficţional „Rondo Capriccioso”, care, la vremea respectivă, se bucură de recenzii pozitive atât în presă, cât şi în blogosferă. Urmează romanul „Bătăuşu’ de Câmpi” (2007), experimentul literar-fotografic „Hyde Park” (2009), în colaborare cu Dinu Lazăr, iar în 2012, revine în atenţia cititorilor cu romanul erotic „Dona Juana”. Debutează ca dramaturg în 2011, contribuind cu texte pentru spectacolul „Requiem. Nu ştii nimic despre mine”, al coregrafului Răzvan Mazilu. Recidivează în 2013, cu „Povestiri din Miserupia”, piesă cu care e selectată în festivaluri din Sibiu, Târgovişte sau Sfântu Gheorghe, şi cu care bate ţara în lung şi mai ales în lat. Este, de asemenea, co-autor al spectacolului „Vorbeşte cu mine”, de Ion Ardeal-Ieremia, pentru Teatrul Naţional din Timişoara, în 2016. Joacă în filmele „Return of the Living Dead 4”, „Je vous trouve tres beau, Diaz” şi în serialele „Las Fierbinţi” şi „Lecţii de viaţă”, și are o celebră apariţie la emisiunea „iUmor”, pentru care postul Antena 1 a fost și amendat de CNA. Obţine Premiul de Interpretare „Timică” la Gala Tânărului Actor, ediţia 2008, împreună cu actorul Dorin-Eugen Ionescu, pentru spectacolul „Apa de Havel”, după Matei Vişniec. În 2011, ia Premiul I la categoria „Experiment” a Galei Superscrieri, organizată de Fundaţia FFFF. Separat, are și o carieră intensă ca jurnalist, scriind de-a lungul timpului pentru reviste ca Maxim, Playboy, VICE, Tabu, Reader’s Digest ș.a. Din 2014 însă abandonează presa și se „retrage” pe blogul ei, „Trollywood”, devenind în scurt timp una dintre cele mai citite și controversate (prin subiectele abordate și stilul ei acid) bloggerițe din țară. Cartea de față, care păstrează titlul blogului, este un „worst of” al textelor publicate de ea online în ultimii zece ani.
FOTOGRAFIILE sunt furgăsite de pe blogul autoarei (sunt realizate de către Dragoș Cristescu)