16 iunie. Ultima ședință a vechiului Consiliu Local Cluj-Napoca. Înainte cu câteva minute de venirea aleșilor locali în sală, scaunele goale își așteaptă șezătorii. Consilierii vin, unul câte unul. Apare și primarul. Toată lumea se ridică în picioare. Cântă imnul. Singurul moment solemn al ședinței a fost cântarea imnului.
Încep discuțiile. Proiectele trec ca prin brânză. Unanimitate totală. Nu există câini care să latre, caravana trece. Un avocat contestă achiziția unui imobil prin folosirea dreptului de preempțiune al Primăriei. Primarul se rățoiește puțin în sprijinul punctului de vedere al Primăriei pe care o păstorește. Se enervează la argumentele avocatului. Refuză să dea un răspuns la o întrebare pertinentă a acestuia: „Eu nu sunt obligat, dumneavoastră să vă răspund!”
Primarul vrea ca municipalitatea să cumpere un apartament într-un imobil „în care se locuiește, se face supă, se cresc copii”, după cum îi spune un consilier local, bineînțeles, anonim, la fel ca majoritatea. „Putem să găsim o utilitate pentru acel spațiu”, explică Boc, „pe care împreună o vom decide” – adică nu este cunoscută în momentul prezent. „Chiar suntem caraghioși!”, le dă Boc o replică consilierilor locali. Îl ironizează fin și pe avocat. Apartamentul de 135 000 de euro se vinde, proiectul trece cu 22 de voturi pentru și 3 abțineri. Nimeni nu îndrăznește să voteze contrar voinței primarului. Un alt avocat semnalează un caz de nelegalitate privind proiectul tocmai votat. „Dreptul de preempțiune a expirat de mult”, spune avocatul.
Și crucea stă strâmb pe peretele din spatele lui Emil Boc. Primarul acceptă argumentele celui de-al doilea avocat: „Hai să ne uităm pe datele respective, nu văd aicea ce scrie, ajutați-ne! Evident, trebuie respectate condițiile legale de exercitare ale acestui drept de preempțiune!” Discuția continuă. Ajutat de o colegă, Boc „descoperă” că au fost îndeplinite totuși procedurile legale. Avocata îi dă replica: „Ceea ce spuneți este nerelevant din punct de vedere juridic…” Argumentează. Boc o întrerupe: „Aicea dumneavoastră întrebați… iar noi vă dăm răspunsul…”, pe un stil neaoș, ca la Consiliul Local Răchițele.
Moisin intervine. Avocații se contrează. Boc râde triumfal. Avocata: „În regulă, eu am sesizat o chestiune de nelegalitate…” Intervine o consilieră locală, țărănește, dezorientată. O întreabă pe avocată ceva, total nedocumentat. Mai vine un cetățean turmentat să ia cuvântul. „Noi cu dumneavoastră nu avem ce discuta!”, intervine primarul.
Se trece la alte proiecte. Iarăși trec ca prin brânză, cu 25 de voturi pentru. Ridicătorii automați de mâini își fac destoinic treaba. Oniga intervine și spune că ar vota cu două mâini proiectul de construire a parkingului suprateran de pe strada Primăverii. Urmează un moment cu adevărat emoționant: „Eu nu voi mai fi consilier, dar o să vă ajut cum o să pot…”, recită tânărul consilier PSD.
Lângă Boc, locatarul unui scaun înșurubează o mustață. Se uită inteligent, cu ochelarii atent așezați pe vârful nasului; mustăcește, cu ochii rotindu-se în spațiul gol dintre sprâncene și rama superioară a ochelarilor, la fel de superiori.
Un alt mustăcios, aflat la finalul mandatului de consilier local, propune ca Primăria să renunțe la acționariatul unei echipe sportive. Ședința continuă ca și cum nu ar fi spus nimic. Sportul ridicării de mânuțe se desfășoară conform planului. Boc se zâmbărește discutând în surdină cu Moisin.
Presa, lângă mine, discută rezultatul meciului de fotbal care tocmai se încheiase. Consilierii privesc plictisiți, străduindu-se să pară interesați. Fără succes. Ridică mâna pentru. E suficient. S-a terminat, nu sunt diverse.
O cetățeancă ia cuvântul: „Am o proprietate pe strada…” Își explică problema. Este solicitat un punct de vedere Serviciului de Urbanism. „Cel mai bine ar fi să mergeți într-o întrevedere la Serviciul de Urbanism”, o sfătuiește Boc pe cetățeancă. A fost deja. Nu i s-a rezolvat problema. Doamna este nemulțumită că nu poate să își realizeze investiția propusă. Boc e evident agasat de această „pierdere de vreme”. Problemele cetățenilor îi deranjează pe aleșii lor. Îi bâzâie ca o muscă ce se încăpățânează să se așeze pe un rahat la care doar cei aleși au acces. Femeia e repezită: „Mergeți în instanță! Etc.”
După ce în prealabil i se dă răspunsul că nu i se poate răspunde, doamna, nemulțumită de nerezolvarea problemei ei, îi ironizează pe consilieri: „Sunteți atâtea capete luminate aici, eu pe cine să întreb?” „Nu este în atributul Primăriei să vi se răspundă la situația asta. Apelați la un avocat!” Un consilier local îl acuză pe primar că îi tratează pe cetățeni cu dublă măsură: pentru unii mumă, pentru alții ciumă – în aceeași situație se operează diferit, de la om la om.
Ia cuvântul liderul unei asociații de proprietari, cu o altă problemă. Vor să obțină o autorizație de construcție în zona Făgetului, după cum li s-a promis. Au tot ce trebuie: avize, acte, însă se află în fața unui nou PUG și nu știu ce să facă pentru a putea continua conform planului depus inițial. Vor să respecte planul urbanistic zonal, au investit timp și bani și nu știu ce se va întâmpla în momentul în care se va emite noul PUG.
Primarul nu cunoaște problema, se răstește: „Noul PUG intră în vigoare!” Tonul crește, devine dur și ridicat. Boc zice că nu își dă seama „în concret” despre speța în cauză: „Intră în vigoare noul PUG!” Mai are puțin și urlă. Oamenii au cheltuit bani, Boc le urlă că ăsta e cadrul legal, asta e! Dă din mâini ca Ceaușescu, vorbește repede, răstit, nervos: „Aveți termenele legale, vă rugăm să vă încadrați în ele!” Oamenilor li se dă cu flit: „Ne pare rău, ce spuneți nu este problema municipalității!”
Primarul e evident agasat de cetățeni. Se încheie discuția. Emil Boc ia (continuă) cuvântul, pe un ton mieros: „Dragi colegi… bla, bla… au fost 4 ani extrem de eficienți… bla, bla… Clujul este un oraș de referință în Europa…. bla, bla… un oraș invidiat de alții, cu care cu toții ne mândrim… bla, bla…” Asta după ce, cu 3 secunde în urmă, urla la cetățenii care au avut neobrăzarea de a i se adresa cu o problemă concretă în Consiliul Local. „Dacă noi dezbatem aici, cetatea este mai liniștită, aici trebuie discutate toate argumentele și soluțiile… bla, bla…”, continuă primarul. Le înmânează în mod simbolic câte o medalie de recunoaștere consilierilor locali pentru eforturile depuse (de ridicare a mâinii) în mandatul care tocmai li s-a încheiat.
Boc își pune tricolorul pe umăr și decorează. Continuă cu mulțumirile și vorbele mieroase. Zice că în ultimii 4 ani nu a fost o muncă ușoară, ci una cu un efort suplimentar… bla, bla… Oniga intervine, „ca opozant în Consiliul Local”, și spune că nu îi poate împărtăși primarului entuziasmul. Se înclină în fața populației din Cluj-Napoca, care i-a încredințat un nou mandat lui Boc (cacofonie scuzabilă de context). Oniga cere dinamism din partea primarului în următorii ani, continuă cu fraze nerelevante. Boc înmânează plachete. Aplaudacii… scuze, consilierii locali aplaudă.
Vine șampania. Vin fursecurile. Unul după altul, consilierii se prezintă la plachetat. Primește plachetă și Sabin Sărmaș pentru întreaga sa activitate, de mai puțin de două luni, el ajungând consilier local doar pe ultima sută de metri, în locul Claudiei Anastase, care a renunțat la mandat, în urma deciziei sale de a demisiona din PSD, cu toate că ar fi meritat să rămână în Consiliu, ea fiind o persoană cu adevărat competentă și potrivită pentru acea funcție publică.
Boc le mai mulțumește încă o dată tuturor pentru efortul depus timp de 4 ani și îi invită la un pahar de șampanie: „Declar ședința închisă!”