În acest weekend se va desfăşura, la Cluj-Napoca, a 48-a ediţie a Trofeului Carpaţi la handbal feminin, competiţie la care, cel mai probabil, Cristina Neagu nu va juca.
Cea mai bună handbalistă a lumii a făcut entorsă la un antrenament din această săptămână şi are nevoie de câteva zile de pauză, astfel că prezenţa ei măcar la meciul de duminică este pusă sub semnul întrebării.
„A fost o perioadă grea pentru mine, care a început încă dinaintea Jocurilor Olimpice. Din păcate a continuat cu problemele fizice, mai întâi la umăr, acum la gleznă şi fac tot ce ţine de mine ca să mă pot recupera. Va fi greu pentru că nu am antrenamente în picioare, dar sper să fie ok în perioada următoare. Nu ştiu dacă pot juca în weekend”, a declarat Neagu, cu două zile înaintea meciului dintre România A şi România B, care va avea loc sâmbătă, de la ora 20:00.
Primul meci al zilei va începe la ora 17:00, între Olanda şi Ungaria, învingătoarele din cele două zile urmând să joace finala competiţiei, duminică, de la ora 20:00.
„Este ultimul turneu înainte de Campionatul European. Pentru mine a venit totul prea devreme, pentru că sunt aici de scurt timp, dar sunt mulţumit de cum au reacţionat jucătoarele. Sunt încântat de primele zile la naţionala României şi nu prea pot să dorm nopţile din cauza asta, dar sper să încep cu dreptul acest mandat”, a spus şi noul antrenor al „tricolorelor”, Martin Ambros.
Biletele pentru Trofeul Carpaţi pot fi cumpărate de pe site-ul eventim.ro, iar de vineri şi de la Sala Polivalentă.
“Nu cred că rezultatul e cel mai important la Trofeul Carpaţi. Sunt multe jucătoare noi, avem un antrenor nou şi vrem să ne pregătim cât mai bine pentru Campionatul European“, Cristina Neagu, România