Tribunalul Cluj l-a condamnat in iunie a.c. la 2 ani și 6 luni de închisoare pe Tudor Cîrje, clujeanul care a condus Mercedesul în ianuarie 2019 sub influența unor substanțe comitand un accident la o viteza excesiva, accident in urma caruia a murit nevinovata studenta Gabriela Ripan, cea care era proprietara mașinii.
Cirje a avut la dispozitie o vara intreaga sa se distreze la soare, la mare, cu amicii sai, Gabriela Ripan a petrecut aceasta vara in intunericul mormantului asteptand de doi ani si jumatate ca Justitia sa ii faca dreptate, chiar si postum. La fel, parintii Gabrielei au asteptat febrili ca lunile de vara sa se scurga si sa poata initia apelul la sentinta ultrausoara, primita in mod suspect la Tribunal.
Ziar de Cluj v-a explicat la inceputul verii cate eforturi s-au facut din partea „sistemului” de pile si relatii din Politie si o anumita parte a Justitiei pentru ca bombardierul de Cirje sa scapa cu o pedeapsa cat de mica.
Am stat departe de acest caz important pentru opinia publica, lasand-o pe talentata mea colega Mihaela Trif, sefa investigatiilor de la Ziar de Cluj, sa urmareasca acest caz. Pana intr-o zi, cand Mihaela mi-a trimis o poza cu mama fetei ucise, tinand in brate o jucarie de plus si plangand pe holurile meschine ale Palatului de Justitie clujean. Atunci am luat decizia sa intru si eu, alaturi de Mihaela, in subteranele acestui dosar.
Si am descoperit ca…
S-au facut erori enorme in cercetarea penala, procurorului de caz i s-a rupt in cot de investigarea temeinica a tuturor pistelor, mai ales a surprinzatoarei schimbari a sangelui prelevat in noaptea accidentului si care arata pe moment ca acesta a consumat droguri, ca mai apoi, odata „ajuns” la IML, sangele sa fie declarat curat. Nu au fost singurele „minuni” din dosar: si oameni din politia clujeana au facut tot ce au putut ca sa altereze probele sau concluziile din dosar. In fine, socul a venit la Tribunalul Cluj, cand doamna judecator Mornaila, nevasta fostului sef DIICOT Cluj, a schimbat incadrarea juridica a faptei comise, oferind in mod suspect unui criminal precum Tudor Cirje calea spre o sentinta usurica, de calibrul jefuirii unui chiosc cu placinte.
Osardia cu care parintii decedatei, Liliana si Vasile Ripan, s-au tinut scai de obiectivul lor, rezistand unsurosului sistem judiciar clujean, a fost piedica principala in calea unei pedepse cu suspendare pentru Cirje, caci si la asta ne asteptam, la cat de pupat in fund de juzi a fost cocalarul Cirje, amicul proxenetilor din Dej, care urmeaza si ei la parnaie.
Toamna a venit si, pe 20 septembrie, incepe asaltul parintilor nemangaiati la Curtea de Apel Cluj, care vor sa ceara desfiintarea sentintei, schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul Tudor Ştefan Cîrje în infracţiunea de omor si condamnarea inculpatului potrivit acestei încadrări juridice, ce prevede pedepse semnificativ mai mari.
Instanta superioara ar trebui sa fie cel putin rationala, daca nu nemiloasa, cu un aspect, pana acum ignorat, dar care e esential: viteza excesiva cu care Cirje a condus pe acel segment de drum si care denota nu numai un comportament hazardat, ci un miserupism total fata de prevederile legii. Cirje nu a avut o simpla viteza marita in localitate, ci a depasit viteza prevazuta de art. 123 din Regulamentul Rutier de 6 ORI, incalcand si litera f) din acelasi regulament care spune ca precautia si limitarea vitezei se impune mai ales „cand partea carosabila este acoperita cu polei, gheata, zapada, mazga sau piatra cubica umeda”.
Dar, ce ma bag eu, un simplu ziarist?! Sa lasam mai bine specialistii sa se pronunte. In acest caz, avocatii Radu Chirita si Alexandru Rasnita, care au pregatit in cel mai simplu si fara fasoane mod argumentatia pentru admiterea apelului.
Daca veti avea putintica rabdare sa cititi documentul cu argumentele celor doi avocati ai familiei Ripan, veti intelege „crystal clear” nu numai despre ce e vorba in dosarul uciderii lui Ripan, nu numai felul pervers in care lucrurile s-au desfasurat pana acum, dar si motivul pentru care Curtea de Apel Cluj e chemata sa analizeze necesitatea unei reparatii necesare fata de pedeapsa super blanda de care a beneficiat in vara infractorul Cirje:
„S-a reţinut că în 21.01.2019, în jurul orei 2:59, în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes-Benz cu nr. de înmatriculare B-298-GBR, pe DN1-E60, pe raza comunei Floreşti (în afara localităţii), având direcţia de deplasare Gilău către Cluj- Napoca, ajuns la km 490 + 630m, inculpatul Tudor Ştefan Cîrje a provocat un accident de circulaţie (a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare prin neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, prin depăşirea vitezei legale şi prin depăşirea neregulamentară pe marcajul continuu, a intrat în coliziune cu un stâlp metalic al unui panou de informare situat pe spaţiul verde, iar apoi s-a oprit în şanţul de colectare al apelor pluviale aferent sensului său de mers), accident soldat cu decesul victimei Gabriela Rîpan, pasager în autoturism.
După parcurgerea procedurii de cameră preliminară şi începerea judecăţii la Judecătoria Cluj-Napoca, la termenul de judecată din 20.11.2019, părţile civile au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei de care era acuzat inculpatul din ucidere din culpă în infracţiunea de omor. La acelaşi termen de judecată, instanţa a încuviinţat cererea inculpatului de judecare a cauzei în procedura recunoaşterii vinovăţiei.
La termenul din 22.01.2020, Judecătoria Cluj-Napoca a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice din ucidere din culpă în infracţiunea de omor. Subsecvent schimbării încadrării juridice, faţă de dispoziţiile art. 36 alin. (1) C. proc. pen., prin Sentinţa penală nr. 40 din 20.01.2020, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepţia de necompetenţă materială şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Cluj.
După înregistrarea cauzei la Tribunalul Cluj, inculpatul Tudor Ştefan Cîrje a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., cerere care a fost admisă prin Încheierea din 10.03.2021. Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei imputate inculpatului în infracţiunea de ucidere din culpă, încadrare juridică în raport de care a şi dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare.
Instanţa a reţinut că având în vedere procedurile derulate în cauză, precum şi schimbările succesive de încadrare juridică, inculpatul este în prezent acuzat de comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, în raport de care acesta a manifestat o poziţie procesuală de recunoaştere a învinuirii în faţa Judecătoriei Cluj-Napoca, unde a şi solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată. În aceste condiţii, Tribunalul Cluj a apreciat că se impune aplicarea art. 396 alin. (10) C. pen.
Netemeinicia Sentinţei penale nr. 184/2021 a Tribunalului Cluj şi a Încheierii din 10.03.2021. Greşita încadrare juridică a faptei săvârşite de inculpatul Tudor Ştefan Cîrje.
a) Aspecte preliminare.
În pofida faptului că schimbarea încadrării juridice a faptei a fost dispusă de instanţele de judecată de două ori, condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de ucidere din culpă este profund netemeinică, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor. Încadrarea juridică depinde de forma de vinovăţie incidentă – intenţie eventuală sau culpă cu prevedere. În mod greşit a apreciat Tribunalul Cluj că fapta săvârşită de Tudor Ştefan Cîrje ar fi fost comisă cu forma de vinovăţie a culpei cu prevedere. Fără a prezenta din nou întreaga stare de fapt, care a fost prezentată în repetate rânduri, este oportună conturarea elementelor definitorii ale cauzei, din care rezultă fără urmă de îndoială că încadrarea juridică judicioasă a faptei cercetate este de omor – art. 188 alin. (1) C. pen.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei – capturi de ecran din conversaţiile purtate de Gabriela Rîpan cu Tudor Ştefan Cîrje, în seara zilei de 21.01.2019, în urma insistenţelor exercitate, inculpatul a convins-o pe Gabriela Rîpan să meargă la o plimbare cu maşina acesteia. Din conţinutul conversaţiilor rezultă că iniţial Gabriela Rîpan nu a fost de acord cu propunerea, arătând în mod expres faptul că nu lasă alte persoane să îi conducă maşina, decât eventual foarte rar. Aceste menţiuni şi contextul în care s-au purtat discuţiile cel puţin sugerează faptul că Tudor Ştefan Cîrje nu a mai condus anterior maşina Gabrielei Rîpan.
Deşi iniţial părea a fi de acord să meargă cu maşina lui, ulterior inculpatul a insistat ca deplasarea să fie făcută cu maşina Gabrielei Rîpan, argumentând că maşina ei ar fi mai potrivită pentru că ar avea tracţiune integrală, iar deplasarea cu maşina lui ar fi dificilă în contextul vremii de afară. Din aceste menţiuni se desprinde concluzia că starea vremii îi era cunoscută inculpatului şi o aprecia deja ca fiind un factor de risc în cazul circulaţiei pe drumurile publice.
În timpul deplasării, inculpatul Tudor Ştefan Cîrje a produs accidentul de circulaţie ca urmare a vitezei excesive şi a efectuării unei manevre neregulamentare şi bruşte de depăşire, a intrat în coliziune cu un stâlp metalic iar apoi s-a oprit în şanţul de colectare a apelor pluviale. În urma accidentului, Gabriela Rîpan a decedat, maşina fiind distrusă în totalitate.
b) Întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de omor.
Cu privire la culpa cu prevedere, în literatura de specialitate s-a arătat că o faptă este comisă cu această formă de vinovăţie atunci când autorul, realizând conduita contrară obligaţiei de diligenţă, prevede ca o posibilă consecinţă a faptei sale producerea unei urmări vătămătoare pentru valoarea socială ocrotită, dar consideră că această urmare nu se va produce în mod concret (F. Streteanu, D. Niţu, Drept penal. Partea generală. Vol. I, ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 334).
Pentru a delimita culpa cu prevedere de intenţia eventuală, literatura juridică a stabilit că se are în vedere faptul că, în timp ce în cazul intenţiei eventuale autorul acceptă rezultatul, fiindu-i indiferent dacă acesta se va produce, în ipoteza culpei cu prevedere nu se acceptă posibilitatea producerii în concret a rezultatului prevăzut. În plus, în cazul culpei cu prevedere, convingerea autorului că rezultatul nu se va produce se bazează pe anumite împrejurări obiective, pe care însă în concret le evaluează în mod eronat. Dacă însă neproducerea rezultatului nu este o convingere bazată pe astfel de împrejurări de factură obiectivă, ci o simplă speranţă, dependentă de hazard, vom fi în prezenţa unei intenţii eventuale. (F. Streteanu, D. Niţu, Drept penal. Partea generală. Vol. I, ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 334)
În sprijinul reţinerii culpei cu prevedere, apărarea inculpatului şi instanţa de fond s- au sprijinit, neîntemeiat, pe pretinsele elemente obiective pe care inculpatul Tudor Ştefan Cîrje s-ar fi bazat în momentul producerii accidentului:
Experienţa în conducerea pe drumurile publice;
Calităţile tehnice ale vehiculului pe care îl conducea;
Nu a acceptat producerea accidentului – rezultat cu moartea decesului victimei Gabriela Rîpan;
Un incepator la volan, cu contraventii cat pentru o viata de sofer
Nu se poate afirma că în momentul producerii accidentului inculpatul avea experienţă în conducerea pe drumurile publice şi nici că ar fi putut considera despre el că ar fi un conducător auto experimentat. Tudor Ştefan Cîrje avea 19 ani, iar permisul de conducere îl dobândise în cursul verii anului 2017. Deţinerea dreptului de a conduce de doar un an şi jumătate şi experienţa dobândită într-o perioadă atât de scurtă nu poate reprezenta un factor obiectiv care să poată insufla vreunei persoane impresia că poate stăpâni un autovehicul la viteze exagerat de mari şi în condiţii meteo dificile. Mai mult, era doar al doilea sezon de iarnă în care inculpatul deţinea dreptul de a conduce, fiind cunoscut (din conversaţii rezultă că inclusiv de către inculpat) faptul că circulaţia pe timp de iarna este mai dificilă şi mai periculoasă.
În sensul celor de mai sus, al văditei lipse de experienţă şi al riscurilor pe care le generează un conducător auto lipsit de experienţă stă chiar şi modul de calculare a tarifelor pentru asigurările de răspundere civilă auto – RCA (o altă împrejurare care nu îi era străină inculpatului). Întrucât conducătorii auto cu vârsta cuprinsă între 18-30 de ani sunt consideraţi începători şi fără experienţă, suma datorată pentru încheierea asigurării este considerabil mai mare deoarece sunt mai predispuşi la a provoca accidente rutiere şi cu daune mai severe. În acelaşi sens, suma datorată pentru asigurare este considerabil mai mare în cazul autovehiculelor deţinute de persoane care au dobândit dreptul de a conduce de puţin timp.
Pretinsa experienţă în conducerea autovehiculelor trebuia analizată atât prin raportare la vârsta inculpatului, cât şi la perioada scurtă de când deţinea dreptul de a conduce, fiind cunoscut faptul că o persoană cu caracteristicile lui Tudor Ştefan Cîrje este mai predispusă la un comportament teribilist şi indiferent când se implică în traficul rutier.
În contextul unui cazier rutier bogat al inculpatului, în care figurează 10 sancţiuni contravenţionale (care au condus inclusiv la suspendarea dreptului de a conduce), pentru fapte deosebit de eterogene, de la nefolosirea centurii de siguranţă, până la tamponări, viteză peste limitele legale sau încălcarea normelor privind depăşirea, pretinsa experienţă în conducerea autovehiculelor nu poate fi susţinută. Numărul mare de contravenţii într-un timp scurt sugerează fie că lui Tudor Ştefan Cîrje îi erau total indiferente normele de conduită rutieră şi consecinţele la care poate conduce încălcarea lor, fie faptul că era complet lipsit de experienţă în conducerea pe drumurile publice. Însă ambele concluzii conduc spre ideea de intenţie eventuală, iar nu la cea de culpă cu prevedere. De altfel, se remarcă şi gravitatea în continuă creştere a încălcărilor normelor rutiere depistate în privinţa lui Tudor Ştefan Cîrje, care au culminat cu producerea accidentului de circulaţie care a condus la existenţa prezentei cauze.
În privinţa pretinsului element obiectiv al caracteristicilor tehnice superioare ale autovehiculului implicat în accident, nici acesta nu este relevant prin raportare la starea de fapt din prezenta cauză. Nu s-ar putea bănui că inculpatul ar fi considerat acel autovehicul ca fiind infailibil sau că ar fi considerat că acel autovehicul poate înfrânge legile fizicii. Deşi era vorba un autovehicul cu caracteristici tehnice superioare, aceste caracteristicile tehnice îl pot face mai rapid în condiţii ideale, însă nu pot îl pot face să ruleze în condiţii de siguranţă la orice viteze, aspect pe care inculpatul îl cunoştea. Condiţiile de iarnă, materializate în gheaţă şi polei pe carosabil nu pot fi combătute nici de cea mai performantă maşină, iar inculpatul ştia că orice autovehicul are limite tehnice – fizice.
Martorii audiaţi în cauză, participanţi la trafic în noaptea accidentului, au declarat faptul că din cauza condiţiilor meteo, a şoselei care prezenta urme de gheaţă şi polei, în condiţii de siguranţă, viteza de deplasare nu putea depăşi 40-50 km/h întrucât maşina derapa foarte uşor fără a mai putea fi controlată. Acceptând faptul că maşina condusă de inculpat avea caracteristici tehnice superioare, totuşi nu am putea crede de inculpatul s-a bazat pe vreun element obiectiv că rezultatul nu se va produce atunci când a ales să circule cu o viteză de 3, poate chiar 4 ori mai mare decât a celorlalţi participanţi la trafic.
Este de natura evidenţei şi ţine de cunoştinţele generale (pe care în mod cert le are o persoană care frecventa studii superioare precum inculpatul) faptul că cea mai bună maşină, cu cele mai bune specificaţii tehnice, cu tracţiunea potrivită, este expusă unui risc major de accident grav în cazul rulajului cu vitează deosebit de mare în condiţii de gheaţă pe carosabil.
De altfel, argumentul caracteristicilor superioare ale autovehiculului a fost în mod excesiv valorificat. Caracteristicile tehnice superioare nu sunt neapărat un indicator al siguranţei unui autovehicul sau al capacităţii de evitare a accidentelor de circulaţie. Făcând din nou trimitere la modul de calculare a tarifelor RCA, care este un indicator destul de obiectiv al riscurilor generate, tariful pentru asigurarea autovehiculelor cu capacitate cilindrică mare, cum avea şi autovehiculul condus de inculpat, creşte aproape exponenţial în comparaţie cu tariful perceput autovehiculelor cu capacitate cilindrică sub 2000cmc. Acest mod de calcul a tarifului pleacă de la nişte constatări obiective: autovehiculele cu caracteristici tehnice superioare nu sunt neapărat mai sigure decât autovehiculele cu caracteristici tehnice inferioare, din contră, sunt susceptibile să provoace accidente de circulaţie mai des şi cu daune mai importante.
Pe acelaşi palier, pretinsul element obiectiv pe care s-ar fi bazat inculpatul, constând în caracteristicile tehnice superioare ale autovehiculului, devine irelevant în condiţiile în care Tudor Ştefan Cîrje nu era familiarizat cu acel autovehicul. Aşa cum arătam deja, conţinutul conversaţiilor dintre Tudor Ştefan Cîrje şi Gabriela Rîpan sugerează că inculpatul nu a mai condus anterior acel autovehicul. Însă chiar dacă l-ar mai fi condus, aşa cum a încercat să dovedească apărarea, această împrejurare nu echivalează cu faptul că inculpatul ar fi cunoscut comportamentul rutier al maşinii. Efectuarea unor manevre de parcare, conducerea în mediul urban, în trafic aglomerat şi pe distanţe scurte, nu constituie împrejurări din care o persoană să poată decela comportamentul rutier al unui autovehicul, cu atât mai puţin comportamentul la viteze exagerate şi în condiţii de carosabil alunecos.
În fine, chiar dacă s-ar aprecia că inculpatul s-ar fi bazat pe caracteristicile tehnice superioare ale autovehiculului, Tudor Ştefan Cîrje nu s-ar fi putut baza şi pe eventuale caracteristici tehnice superioare ale corpului uman. Ţine de cunoştinţele generale ale oricărei persoane faptul că structura corpului uman nu rezistă unei decelerări violente, de la o viteză exagerat de mare (precum cea din cauza de faţă, de la 160 km/h la 0 km/h în câteva secunde), moment în care intervine ruperea organelor interne, a arterelor, dislocarea oaselor etc. Faptul că Tudor Ştefan Cîrje a scăpat cu viaţă dintr-un asemenea accident este o chestiune exclusiv de şansă şi se datorează faptului că trupul său nu a suferit o decelerare la fel de violentă precum cea a Gabrielei Rîpan.
Un alt argument pentru care apărarea şi instanţa de fond au pledat, în mod neîntemeiat din perspectiva mea, a constat în faptul că Tudor Ştefan Cîrje nu ar fi acceptat producerea accidentului şi implicit decesul Gabrielei Rîpan, iar din această perspectivă ar fi exclus ca infracţiunea tipică să fie omorul comis cu intenţie eventuală.
Judicioasa opinie juridică a dlui prof. dr. Florin Streteanu din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca, depusă la dosarul cauzei, detaliază aspectele relevante cu privire la delimitarea infracţiunii comise cu intenţie eventuală faţă de infracţiunea comisă din culpă cu prevedere. Astfel, s-a arătat că:
intenţia eventuală se reţine nu doar atunci când autorul admite expres sau tacit posibilitatea producerii rezultatului tipic, ci şi în ipotezele în care el consideră că acest rezultat nu se va produce, însă această credinţă este bazată doar pe hazard, pe un joc al întâmplării.
Indiferent si hazardat
A doua categorie de ipoteze subsumate intenţiei eventuale o formează cele în care autorul nu consimte la producerea urmării, ci dimpotrivă, speră ca acestea să nu se producă, dar speranţa sa se bazează numai pe hazard. (…)
În situaţii de această natură, poziţia subiectivă a autorului rămâne subsumată noţiunii de acceptare, în sensul art. 16 C. pen., dar prezintă o altă nuantă, el refuzând să admită că urmarea se va produce. Astfel, în psihicul său nu vom regăsi un raţionament de tipul – eu arunc obiectele de pe terasa/montez gardul electric, şi, dacă va fi să moară cineva, asta e -, ci, dimpotrivă, el speră că acest rezultat nu se va produce. (…)
În astfel de cazuri inculpaţii prevăd nu doar posibilitatea uciderii unor terţi, ci şi posibilitatea survenirii decesului lor, în trafic putând întâlni, în locul autoturismului sau atelajului victimelor, un vehicul greu situaţie în care urmarea probabilă era vătămarea sau decesul inculpaţilor. Cu toate acestea, reţinerea intenţiei eventuale nu presupune că ei au acceptat cu resemnare eventualitatea propriului deces, în realitate convingerea lor – bazată pe hazard – fiind aceea că vor avea noroc şi nicio coliziune nu se va produce.
Tot astfel, alegerea inculpatului de a circula cu viteză foarte mare în condiţii meteo vădit nefavorabile (de exemplu, carosabil acoperit cu polei, ceaţă densă, alternarea unor porţiuni de carosabil uscat cu cele de carosabil acoperit cu gheaţă etc.) creează o stare de pericol atât de intensă încât eventualele circumstanţe care în mod normal ar putea fundamenta convingerea sa că rezultatul nu se va produce (calităţile maşinii, experienţa ca şofer etc.) îşi pierd această semnificaţie, cu consecinţa fundamentării respectivei convingeri doar pe hazard.
În privinţa inculpatului Tudor Ştefan Cîrje, acceptarea urmării tipice se subsumează indiferenţei crase faţă de normele de conduită rutieră şi implicit faţă de producerea accidentului şi decesului Gabrielei Rîpan. Această indiferenţă rezultă din împrejurările concrete ale cauzei şi din conduita lui Tudor Ştefan Cîrje. Practic, acestuia i-au fost indiferente toate elementele care în mod firesc justificau cumpătare în trafic, inclusiv faptul că în autovehicul se afla un pasager şi a rulat autoturismul în condiţiile arătate, acceptând posibilitatea producerii rezultatului.
Din practica judiciară, prezintă relevanţă Decizia penală nr. 178/2018 din 14.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi. În respectiva cauză s-a reţinut că inculpatul a condus un autoturism în centrul oraşului Iaşi, pe contrasens, a încălcat mai multe reguli de circulaţie, a ignorat culoarea roşie a semaforului şi a pătruns cu viteză foarte mare (aproximativ 96 km/h) într-o intersecţie, intrând astfel în coliziune cu un alt autoturism, împrejurare ce a condus la decesul a două persoane şi vătămarea corporală a altor două.
Consumase Cirje substante interzise? Nimeni nu vrea sa lamureasca episodul sangelui!
Instanţa a reţinut că deşi rezultatul infracţional s-a produs la ora 13:09, inculpatul a condus haotic începând cu ora 11:30, moment în care evitarea unor coliziuni cu alţi participanţi în trafic s-a datorat exclusiv hazardului, martorii audiaţi declarând că a fost nevoie de efectuarea unor manevre de evitare a autoturismului inculpatului inclusiv prin trecerea pe trotuar.
Astfel, o persoană a sesizat în două rânduri serviciul 112 spunând că „un nemernic merge cu viteză în oraş, trece pe roşu, era să acosteze un pieton şi a fugit, (…), trece pe toate semafoarele pe roşu, a şicanat pe toată lumea în trafic, era să acosteze şi copii pe trecerea de pietoni, merge cu foarte mare viteză, este foarte periculos, chiar m-am speriat”. Suplimentar, s-a reţinut că începând cu ora 13:02 şi până în momentul accidentului, inculpatul a pătruns cu viteză excesivă în mai multe intersecţii intens circulate pe culoarea roşie a semaforului, depăşind coloanele de autoturisme care staţionau regulamentar aşteptând culoarea verde a semaforului.
Cu privire la forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită fapta instanţa a precizat că:
inculpatul circulând cu o viteză peste limita legal admisă în localităţi, viteza medie cu care inculpatul s-a deplasat de la ultima intersecţie până la momentul impactului fiind de 88 km/h, a declanşat o stare de pericol potenţial, care putea fi stinsă prin reducerea vitezei. În momentul în care acesta a depăşit axul drumului, cu cel puţin 55 m înainte de impact, intrând pe contrasens, a declanşat o nouă stare de pericol care s-a suprapus peste starea de pericol iniţială. Imediat, cu aproximativ 55 m de intrarea în intersecţie, fiind pe contrasens inculpatul constată că vizibilitatea asupra părţii drepte a intersecţiei este blocată de tramvaiul şi autoturismele care între timp au oprit la semaforul care arăta culoarea roşie. În acest context factual, respectiv inculpatul conducea cu o viteză în jur de 88 km/h, se deplasa pe contrasens şi cu vizibilitatea blocată asupra părţii drepte a intersecţiei de un tramvai care oprise la culoare roşie a semaforului, la aproximativ 55 m de intersecţie, inculpatul ia hotărârea, ori îşi menţine hotărârea deja luată, de a nu opri la culoarea roşie a semaforului şi se deplasează spre intersecţie cu viteză, care ajunge în momentul premergător impactului la cca 96km/h, declanşând, astfel, o stare de pericol iminent.
Raportându-se la momentul imediat premergător declanşării stării de pericol iminent, Curtea constată că inculpatul a acţionat în astfel de împrejurări în care erau posibile cel puţin două urmări, o urmare pe care acesta a urmărit-o respectiv punerea în pericol a desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, urmare ce ar fi atras o răspundere contravenţională, şi o urmare, prevăzută de legea penală, incertă şi subordonată celei dintâi, care constă în uciderea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public. Avem în vedere cele mai grave urmări întrucât viteza autoturismului condus de inculpat era de aproximativ 96 km/h în momentul premergător impactului. În ceea ce priveşte ceea de a doua urmare, Curtea constată că inculpatul deşi nu a dorit-o şi nu a urmărit- o în mod special, a fost acceptată în mod conştient de către acesta, forma de vinovăţie cu care a acţionat fiind cea a intenţiei indirecte.
Astfel, este evidentă atitudinea pasivă, indiferentă faţă de această urmare mai gravă, pe care a adoptat-o inculpatul înainte de declanşarea stării de pericol iminent, şi care îi apărea ca fiind posibilă în condiţiile în care acesta a luat hotărârea de a trece pe culoarea roşie a semaforului, într-o intersecţie aglomerată din mun. Iaşi, aflându-se pe contrasens, cu o viteză de peste 88 km/h şi cu vizibilitatea blocată asupra părţii drepte a intersecţiei de un tramvai. Este evident şi faptul că, faţă de contextul factual anterior precizat, că speranţa inculpatului de a nu produce un rezultat vătămător s-a întemeiat doar pe hazard, pe întâmplare, acceptând riscul producerii acestui rezultat, aflându- ne, astfel, în prezenţa unei intenţii eventuale. Pe de altă parte, datele cauzei nu relevă nici o probă care să dovedească că inculpatul a avut o minimă atitudine de preîntâmpinare activă a producerii rezultatului vătămător şi că ar fi fost posibil ca acesta să evalueze în mod uşuratic posibilităţile de evitare a rezultatului. Astfel, inculpatul când a luat hotărârea, sau şi-a menţinut hotărârea deja luată, de a trece pe culoarea roşie a semaforului a păstrat şi chiar a mărit viteza cu care se deplasa , ajungând în momentul premergător impactului la o viteză de aproximativ 96km/h. Aşa fiind, se constată că acesta nu şi-a luat o minimă precauţie înainte de a trece pe culoarea roşie a semaforului care să-i permită, sau cel puţin să încerce, să oprească în cazul intervenirii în faţa sa a unui alt autovehicul sau pieton care s-ar fi deplasat regulamentar pe culoarea verde a semaforului. Nu se poate aprecia că a evaluat greşit acest factor obiectiv, respectiv viteza, în condiţiile în care un autovehicul ce circulă cu o viteză de aproximativ 96km/h, nu poate fi oprit, în nici o circumstanţă, în distanţa pe care acesta o mai avea de parcurs până în intrarea în intersecţie.
Procedând la o comparaţie a acestei situaţii cu cea a inculpatului Tudor Ştefan Cîrje se constată că acestea sunt similare, iar elementele care diferă sunt insignifiante raportat la starea de pericol declanşată de conducătorii auto.
Inculpatul Tudor Ştefan Cîrje a declanşat o stare de pericol potenţial prin rularea cu o viteză mai mare de 150 km/h (actele dosarului relevând chiar o viteză de peste 160 km/h) pe un sector de drum unde viteza limită, în condiţii favorabile, este de 100km/h. Comparativ cu decizia mai sus indicată, starea de pericol generată de Tudor Ştefan Cîrje este substanţial mai mare, având în vedere că nu doar a depăşit sever limita de viteză instituită, ci a făcut-o în condiţii meteo nefavorabile, carosabilul fiind acoperit de gheaţă şi polei.
De altfel, limita de viteză de 100 km/h este stabilită pentru condiţii favorabile de drum, când carosabilul se prezintă în condiţii normale, iar traficul este unul normal. Însă acea limita de viteză nu este garantul circulaţiei în condiţii de siguranţă. Aşadar, tot legiuitorul a instituit regula potrivit căreia viteza de deplasare trebuie adaptată la condiţiile concrete de drum. În condiţiile prezente la momentul accidentului, nici măcar circulaţia cu o viteză de 100 km/h nu putea fi considerată ca fiind de siguranţă în condiţiile descrise de martorii participanţi la trafic şi în procesul-verbal de cercetare la faţa locului. Ca atare, analiza nu poate pleca de la premisa că starea de pericol s-ar fi declanşat pentru că Tudor Ştefan Cîrje rula cu o viteză cu 50-60 km/h mai mare decât limita legală, ci starea de pericol a intervenit anterior, când acesta a ales să ruleze cu o viteză mai mare decât cea pe care alţi participanţi la trafic au considerat-o ca fiind sigură. Concluzionând, inculpatul nu doar că a depăşit limita de viteza cu 50 – 60 km/h, dar a circulat cu o viteză de 3 – 4 ori mai mare decât ceilalţi participanţi la trafic, ceea ce potenţează starea de pericol creată de inculpat.
Starea de pericol putea fi diminuată sau înlăturată prin simpla reducere substanţială a vitezei de deplasare, mai ales că privită izolat, condiţiile de iarnă nu generau o stare semnificativă de pericol. În acelaşi interval de timp, drumul era circulat de mult mai multe autovehicule, însă nu s-a produs vreun alt accident rutier.
Prin depăşirea neregulamentară, peste marcajul longitudinal continuu, inculpatul a declanşat o nouă stare de pericol care s-a suprapus peste starea iniţială de pericol. Acest element relevă şi întăreşte indiferenţa inculpatului faţă de normele de conduită rutieră şi consecinţele încălcării lor. Practic este reliefată atitudinea pasivă a inculpatului Tudor Ştefan Cîrje faţă de urmarea mai gravă la care se expunea el şi pe Gabriela Rîpan. În condiţiile în care rula deja într-o manieră periculoasă, a ales să declanşeze o nouă manevră nelegală şi periculoasă – depăşirea neregulamentară.
Deşi concluzia instanţei de fond că inculpatul Tudor Ştefan Cîrje nu a urmărit producerea accidentului este corectă şi ancorată în realităţile cauzei, nu aceasta este esenţa şi nu acesta este elementul determinant în raport de care trebuie analizată forma de vinovăţie cu care a acţionat. Lui Tudor Ştefan Cîrje nu i s-a imputat şi nu s-ar putea susţine că a fi acţionat cu intenţia directă de a suprima viaţa Gabrielei Rîpan. Ceea ce îi poate fi reproşat însă este că i-a fost indiferentă producerea rezultatului, că atunci când a adoptat conduita rutieră descrisă nu s-a bazat pe niciun element obiectiv care să indice că accidentul de circulaţie nu se va produce. Or în circumstanţele arătate, raportat la atitudinea inculpatului, forma de vinovăţie cu care a acţionat este intenţia eventuală.
Din perspectivă abstractă, cu cât starea de pericol devine tot mai intensă cu atât posibilitatea producerii urmării periculoase creşte şi ea. Or în acest context, pretinsele împrejurări obiective încep să-şi diminueze importanţa şi nu mai pot fundamenta pretinsa convingere a autorului că urmarea nu se va produce. Prin raportare la datele cauzei, starea de pericol generată de inculpatul Tudor Ştefan Cîrje a ajuns să fie atât de severă, iar riscul de producere a unui accident de circulaţie grav atât de ridicat încât relevanţa pretinselor împrejurări obiective pe care s-ar fi bazat inculpatul a scăzut dramatic.
Datele concrete ale cauzei fac accidentul de circulaţie produs de Tudor Ştefan Cîrje să nu poată fi comparat cu un banal accident de circulaţie, în care de regula autorul este tras la răspundere penală pentru o infracţiune comisă din culpă.
Este cunoscut faptul că România este statul european cu cel mai mare număr de decese survenite ca urmare a accidentelor de trafic rutier. Popular, o mare parte din aceste accidente de circulaţie sunt puse pe seama infrastructurii precare. Însă această concluzie omite împrejurări esenţiale. Într-un număr extrem de mic de cazuri starea infrastructurii joacă un rol direct şi important în producerea accidentelor. Nu pun la îndoială că starea infrastructurii rutiere este un factor generator de frustrări, generează timpi de deplasare nerezonabili etc. În situaţiile clasice, în care starea infrastructurii a jucat un rol chiar şi indirect, se poate discuta despre o infracţiune comisă din culpă. Însă raportat la cauza de faţă, starea infrastructurii nu a jucat niciun rol, fie el direct sau indirect. Nici accidentul de circulaţie şi nici consecinţele deosebit de grave ale acestuia nu s-au produs ca urmare a faptului că drumul ar fi fost prost construit, prost marcat, denivelat, îngust etc., deci nu a reprezentat un factor direct. În egală măsură, nu a jucat un rol indirect din moment ce inculpatul nu avea niciun motiv rezonabil pentru care să ruleze cu o viteză exagerată şi să efectueze o manevră de depăşire nelegală. La ora la care s-a produs accidentul de circulaţie traficul nu era aglomerat şi se desfăşura în condiţii normale pentru sezonul de iarnă. Accidentul de circulaţie şi consecinţele sale deosebit de grave au intervenit exclusiv ca urmare a modalităţii în care inculpatul a înţeles să circule pe drumurile publice, cu ignorarea tuturor normelor de conduită preventivă, ceea ce relevă indiferenţa acestuia faţă de posibilitatea producerii accidentului de circulaţie şi intenţia eventuală cu care a acţionat.
Deşi nu i-a dat valenţele judicioase, instanţa de fond a reţinut în mod corect următoarea împrejurare:
De menţionat, de asemenea, că potrivit foilor de parcurs f. 28-30 vol 1 dos. UP, întocmite urmare a sistemului de localizate GPS montat pe autoturism, viteza medie de deplasare de la Cluj-Napoca la Turda, de la Turda la Cluj-Napoca respectiv de la Cluj-Napoca – comuna Floreşti, a fost de circa 50 km/h, fiind atinse valori maxime de viteză pe cele trei porţiuni de 119 km/h, 93 km/h şi 119 km/h.
Acest element indică o dată în plus indiferenţa cu care Tudor Ştefan Cîrje a acţionat în momentul producerii accidentului de circulaţie. Trebuie precizat că probaţiunea administrată în cauză a relevat că pe sectorul de drum Cluj Napoca – Turda a condus Gabriela Rîpan, în timp ce pe celelalte sectoare ar fi condus Tudor Gabriel Cîrje. Vitezele medii şi vitezele maxime cu care s-a rulat la ore la care se presupune că temperatura exterioară era mai ridicată decât în momentul producerii accidentului relevă faptul că participanţii la trafic (inclusiv inculpatul), au conştientizat că circulaţia în siguranţă implică viteze mai reduse. Cu toate acestea, la o oră mai înaintată, când starea vremii afecta mai sever condiţiile de drum, inculpatul a ales să ruleze cu o viteza semnificativ mai mare, de aproximativ 160 km/h, aspect care indică indiferenţa lui faţă de producerea rezultatului.
Nu mai puţin relevant este locul în care inculpatul, rulând cu viteză excesivă, a ales să implice într-o manevră bruscă de depăşire. Acest loc se situează în apropierea unei staţii de alimentare cu carburanţi. Prin definiţie, aceste locuri sunt considerate de administratorii drumurilor şi de organele poliţiei rutiere ca fiind mai periculoase, atât din perspectiva riscului de producere a accidentelor de circulaţie, cât şi a potenţialei gravităţi mai sporite a consecinţelor accidentelor de circulaţie. În aceste locuri, deseori administratorii drumurilor stabilesc limite de viteză mai reduse decât cele specifice categoriei drumului, dar întotdeauna este instituită regula depăşirii interzise. În ciuda faptului că zona respectivă era prin definiţie una periculoasă şi în ciuda faptului că inculpatul cunoştea acest lucru, tocmai în acel loc a crescut semnificativ viteza de deplasare a autoturismului şi a efectuat manevră de depăşire neregulamentară.
Nu s-ar putea presupune că inculpatul a crescut viteza de deplasare doar pentru a efectua manevra nelegală de depăşire sau pentru a scruta distanta în care manevra era efectuată. În condiţiile în care ceilalţi participanţi la trafic rulau cu viteze de 40- 50 km/h, inculpatul avea posibilitatea de a efectua manevra de depăşire, chiar nelegală, în condiţii de relativă siguranţa, la o viteză mult mai mică decât cea cu care a rulat, probabil chiar mai puţin de jumătate dacă primul impact al maşinii s-a petrecut la o viteză de 160 km/h.
Faţă de cele prezentate, respectiv starea excesivă de pericol creată de inculpat, care relevă indiferenţa lui cu privire la producerea rezultatului, şi în lipsa unor împrejurări obiective potrivit cărora accidentul nu s-ar produce, trebuie concluzionat că Tudor Ştefan Cîrje s-a bazat exclusiv pe hazard, situaţie în care a acţionat cu intenţie eventuală, iar corecta încadrare juridică a faptei imputate este de omor, prevăzut de art. 188 alin. (1) C. pen.
Netemeinicia Sentinţei penale nr. 184/2021 a Tribunalului Cluj şi a Încheierii din 10.03.2021. Greşita individualizare judiciară a pedepsei.
Deşi consideram că în mod judicios instanţa de fond a dispus modul de executare a pedepsei în regim de detenţie în privinţa inculpatului Tudor Ştefan Cîrje, consider netemeinic cuantumul pedepsei aplicat acestuia. Astfel, solicit aplicarea unei pedepse care să fie îndreptată spre maximul special, cel puţin în ipoteza în care instanţa de apel înlătură argumentele prezentate anterior şi apreciază că încadrarea juridică a faptei ar fi cea a uciderii din culpă.
Este lesne de observat gravitatea deosebită a faptei cercetate care a avut ca rezultat decesul violent al Gabrielei Rîpan, în vârstă de doar 20 de ani. Faţă de împrejurările în care a fost comisă fapta, a valorii sociale lezate – viaţa – cea mai importantă valoare socială protejată de legea penală, a modului în care inculpatul a acţionat, aplicarea unei pedepse relativ apropiate de minimul special al infracţiunii reţinute este complet nejustificată.
Faptul că inculpatul deţinea permis de conducere doar de un an şi jumătate este un element care trebuie să agraveze răspunderea penală, tocmai într-un asemenea context fiind firesc ca acesta să manifeste mai multă prudenţă.
Deplasarea cu o viteză excesivă prin raportare la: (1) limita legală de viteză; (2) limita de viteză justificată de starea vremii şi implicit a carosabilului; (3) vitezele de deplasare ale celorlalţi participanţi la trafic; corelativ cu efectuarea manevrei de depăşire neregulamentară şi bruscă, imprimă faptei un caracter deosebit de grav.
Cazierul rutier extrem de bogat pentru perioada scurtă în care inculpatul a deţinut dreptul de a conduce, urmat de producerea tragicului accident de circulaţie relevă faptul că aplicarea unor sancţiuni mai puţin severe nu au şi nu pot avea un caracter disuasiv în situaţia lui Tudor Ştefan Cîrje, acesta fiind pasibil, oricând după executarea unei pedepse injust şi prea blând individualizate, să încalce noi reguli de conduită în societate, chiar dintre cele protejate prin intermediul legii penale.
În contextul stabilirii pedepsei, nu ar trebui omis contextul în care a ajuns să se producă tragicul eveniment şi anume insistenţele inculpatului de a conduce maşina victimei. Insistenţele, coroborate cu modul în care a ales să circule de drumurile publice, relevă că intenţia inculpatului a fost aceea de a testa un autoturism pe care îl aprecia ca fiind mult mai interesant decât cel pe care el îl deţinea. Doar că locul ales pentru efectuarea testului nu a fost unul potrivit pentru un asemenea demers. Inculpatul a ignorat cu desăvârşire faptul că scopul drumului public este acela de a facilita deplasarea persoanelor în siguranţă, în timp ce testele se execută în afara drumului public sau pe drumuri închise temporar circulaţiei publice, în medii în care riscurile sunt controlate într-o anumită măsură, iar testele se pot desfăşura în relativă siguranţă. Sau cel puţin participanţii se află în cunoştinţă de cauză asupra riscurilor la care se expun, pe care şi le asumă, ceea ce nu se poate susţine despre situaţia Gabrielei Rîpan.
Revenind la împrejurările care relevă că intenţia inculpatului Tudor Ştefan Cîrje a fost aceea de a testa autoturismul, în cadrul conversaţiei, după ce a fost refuzat, acesta a jucat chiar cartea siguranţei, probabil tocmai asul cu care putea să îşi convingă victima. În acea împrejurare, i-a cerut Gabrielei Rîpan să se deplaseze cu maşina implicată în accident pentru că maşina inculpatului ar avea tracţiune pe puntea spate. Dacă inculpatul nu ar fi avut intenţia de a testa maşina Gabrielei Rîpan şi de a conduce cu viteză exagerată, nu exista niciun motiv nu ar fi adus acest argument în cadrul conversaţiei. Este de necontestat că iarna, şi chiar în noaptea accidentului, circulă în condiţii de deplină siguranţă şi maşini cu tracţiune puntea spate, la fel cum circulă şi maşini cu tracţiune pe puntea faţă ori integrală. Argumentul punţii de tracţiune era irelevant dacă intenţia inculpatului ar fi fost aceea de a conduce în conformitate cu normele de siguranţă rutieră.
Un alt aspect relevant din perspectiva individualizării judiciare a pedepsei este reprezentat de potenţialul consum al unor substanţe halucinogene de către inculpat premergător producerii accidentului. Chiar dacă acest aspect nu a putut fi dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă şi în ciuda susţinerii instanţei de fond că simpla aducere în discuţie a consumului de substanţe halucinogene ar fi un fapt grav, consider că este mult mai gravă ignorarea unor elemente de probatoriu care indica acest consum şi care nu pot primi nicio altă explicaţie logică. Astfel:
• în procesul verbal de investigaţii din 21.01.2019 s-a precizat că în urma unor teste preliminare, în organismul inculpatului a fost depistată prezenţa unei substanţe psihoactive THC (tetrahidrocanabinol) respectiv a unei substanţe APAP;
• Potrivit Buletinului de analiză toxicologică nr. 551/IX/a/88 din data de 23.01.2019 emis de IML Cluj, examenul toxicologic ar fi fost negativ pentru amfetamine, THC, morfină şi derivaţi opiacei; iar examenul toxicologic al mostrei de urină a fost negativ pentru amfetamină, metamfetamină, MDMA, tramadol, ketamină, fentanyl, metadonă, cocaină, fencicldină, tetrahidrocannabinoili, morfină şi derivaţi opiacei; De precizat că aceste teste ar fi fost efectuate asupra probelor biologice recoltate de la inculpat după ce acesta a fost predat la unitatea de primiri urgenţe;
• Potrivit Buletinului de analiză toxicologică nr.419/70/A12 emis de IML Tg. Mureş, examenul toxicologic a fost pozitiv la fentanyl, tramadol şi paracetamol, toate administrate ulterior producerii accidentului de către echipajul de urgenţă. Acelaşi buletin a relevat rezultate negative pentru: benzondiazepine, opiacee, ecstasy, marijuana (THC), K2-spice, morfină, amfetamine, metamfetamine, cocaină, metadonă, fenciclidină, buprenorphine;
S-a apreciat faptul că testarea efectuată la IML Tg. Mureş ar fi avut rezultate pozitive la mai multe substanţe, printre care şi la fentanyl, întrucât inculpatului i s-au administrat aceste substanţe de către echipajul medical de urgenţă. Totuşi, nu există nicio explicaţie logică (şi legală!) pentru care testele nu au fost pozitive pentru aceleaşi substanţe şi în cadrul testării efectuate la IML Cluj, având în vedere că medicamentele conţinând aceste substanţe active au fost administrate imediat după prezentarea echipajului medical de urgenţă la locul accidentului.
Explicaţiile logice sunt relativ uşor de identificat… Însă ceea ce întăresc aceste discrepanţe dintre rezultatele testelor toxicologice este faptul că testarea preliminară a inculpatului, care a relevat un consum anterior de THC, dar şi prezenţa în organism a altor substanţe (probabil cele administrate de echipajul medical de urgenţă), prezenta în mod corect situaţia toxicologică a inculpatului.
Faptul că şi inculpatul Tudor Ştefan Cîrje a suferit vătămări extrem de severe ca urmare a accidentului de circulaţie nu ar trebui să joace un rol decisiv în favoarea lui în procesul de individualizare a pedepsei. Deşi nu pot pune la îndoială gravele vătămări şi suferinţele îndurate de acesta, ele sunt consecinţele propriilor sale acţiuni, ale conduitei sale vădit indiferente, iresponsabile. Or, un principiu de drept apărut încă din perioada dreptului roman, dar care îşi menţine pe deplin actualitatea şi în zilele noastre (într-adevăr, cu aplicaţii practice preponderent în materia dreptului privat), stabileşte faptul că nimeni nu se poate prevala de propria culpă în susţinerea intereselor sale.
Din aceeaşi perspectivă, politica penală de prevenire a criminalităţii nu poate fi realizată prin aplicarea unor pedepse injust individualizate. Este unanim recunoscut faptul că sancţiunile de drept penal nu-şi pot îndeplini scopul de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni, atât din partea făptuitorului cât şi din partea altor persoane, şi nu pot influenţa conştiinţa infractorului decât dacă sunt perfect adaptate cazului individual, particularităţilor făptuitorului, nevoilor acestuia de îndreptare şi reeducare sau cerinţelor de înlăturare a stării de pericol. Or din cele prezentate anterior deducem că toate aceste criterii joacă în defavoarea inculpatului Tudor Ştefan Cîrje. Sancţionarea lui cu o pedeapsă atât de blândă precum a dispus instanţa de fond, pentru o conduită ilegală prin ea însăşi, care a condus şi la lezarea valorii sociale supreme, constituie o sancţiune injust individualizată. O astfel de sancţiune nu este aptă să realizeze funcţiile dreptului penal nici din perspectiva prevenţiei generale – a misiunii de prevenire a infracţiunilor – şi nici din perspectiva prevenţiei speciale – a misiunii de înlăturare a riscului de recidivă. În acest context, analiza coroborată a celor patru funcţii pe care trebuie să îndeplinească pedeapsa – constrângere, reeducare, exemplaritate şi eliminare, justifică pe deplin sporirea semnificativă a pedepsei principale aplicate inculpatului.
De altfel, existenţa unui risc real de recidivă pare să fi fost remarcată chiar de către instanţa de fond, care pe lângă pedeapsa principală, a interzis dreptul inculpatului de a conduce autovehicule pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. Având în vedere că scopul pedepselor complementare este unul mai degrabă preventiv, se poate conchide că această sancţiune a fost aplicată tocmai în considerarea unui risc semnificativ de reluare a unor conduite nelegale, cel puţin prin raportare la normele de conduită rutieră. Aşadar, simpla existenţă a acestui risc de recidivă trebuia valorificată în mod diferit în plan sancţionator, în principal prin sporirea semnificativă a pedepsei principale, iar nu doar prin instituirea unei pedepse complementare”.