Eveniment

Crimă în Florești. Un bărbat a fost ucis într-o locuință din comună. Criminalul a fost arestat – VIDEO

În data de 4 ianuarie a.c., în jurul orei 23.55, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au fost sesizați despre faptul că, într-o locuință din aceeași localitate, a fost găsit cadavrul unui bărbat, de 48 de ani, în condiții necunoscute.

În urma sesizării, s-a deplasat un echipaj de ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Cluj, care a constatat decesul bărbatului.

La fața locului s-a deplasat o echipă complexă, formată din procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, lucrători ai Serviciului de Investigații Criminale, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești și medicul legist, pentru efectuarea cercetării la fața locului, fiind efectuate cercetări in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor.

Astfel, au fost efectuate investigații și cercetări, context în care a fost identificat un bărbat de 46 de ani, cu privire la care sunt efectuate verificări în legătură cu decesul persoanei.

Din primele probe administrate, în data de 5 ianuarie a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus, față de bărbatul de 46 de ani, măsura reținerii pentru 24 de ore.

Astăzi, 6 ianuarie a.c., acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, în vederea administrării întregului probatoriu și stabilirii tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul.

Facem precizarea că, pe parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Activitatea a fost sprijinită de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.