Din oras

Coșuri de gunoi rupte plus alte urme ale trecerii muncitorilor de la Gaz pe strada Iuliu Maniu – FOTO

Pe strada Iuliu Maniu, au avut loc lucrări ale companiei de gaz, dar în urma lor a rămas un adevărat dezastru. Intervenția muncitorilor a durat câteva zile, au spart trotuarele și carosabilul pe câțiva zeci de metri, dar imediat după ce au încheiat șantierul, au “uitat” să lase totul curat și fără urme ale trecerii lor prin zonă. Un coș de gunoi a picat de pe suport, dar nu s-a sinchisit nimeni să îl pună la loc, o pasarelă care initial a fost montată peste un șanț a rămas tot acolo, ca să nu mai vorbim despre nisip și pietriș.

Cu toate că în urmă cu trei ani s-a desfășurat programul de modernizare Orașul Comoară, strada Iuliu Maniu nu a fost inclusă. Au fost reparate Memorandului, Calea Moților, I.C. Brătianu și Avram Iancu. 

strada iuliu maniu

Lucrările de modernizare au fost realizate de firma SC Viarom Construct SA care a fost desemnată câştigătoarea licitaţiei pentru „Refacerea infrastructurii Oraşului Comoară, modernizare căi de acces spre centrul istoric” (oferta financiară a fost de 16.953.107,12 lei). În 2014, în urma desemnării câştigătorului licitaţiei, au apărut contestaţii. Kiat-Diferit şi ARL au contestat rezultatul licitaţiei, iar Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a admis cererea Kiat-Diferit şi a cerut autorităţilor locale să anuleze licitaţia. Primăria a atacat în instanţă decizia CNSC şi a câştigat, în toamna anului trecut.

strada iuliu maniu

strada iuliu maniu

Nu este prima data când compania de gaz sparge străzi pe care s-au făcut lucrări de reparații. Și de aproape de fiecare dată, muncitorii au lăsat în urma lor un adevărat dezastru. 

strada iuliu maniu

strada iuliu maniu

Până la ample lucrări de modernizare, Iuliu Maniu rămâne cu denivelări și fisuri în asfalt. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *