Eveniment

Copilul de 9 ani din Dej, mancat de viermi, a incetat din viata

Baiatul de 9 ani din Dej, care in urma cu doua saptamani a fost gasit in casa, plin de rani si mancat de viermi, a incetat din viata. Medicii Spitalului de Pediatrie din Cluj au incercat tot posibilul sa il salveze, dar din nefericire, in cele din urma s-au declarat infranti – ieri, copilul a incetat din viata.

Medicii nu ii dadeau prea multe sanse de supravietuire inca de la inceput, fiind conectat la aparate. Cateva sperante au fost insa zilele trecute, atunci cand baiatul avea respiratii spontane, dar nu suficiente cat sa nu fie dependent de aparatele de la terapie intensiva. La inceputul saptamanii, timp de o zi, medicii au renuntat la medicamentele care il sedau pentru a-i face mai multe investigatii, iar verdictul lor a fost unul deloc imbucurator: avea leziuni neurologice grave, iar in cazul in care supravietuia, existau toate sansele sa ramana o “leguma”, scrie dejeanul.ro.

Mama lui Valentin, Fuleki Erszebet, a fost retinuta de politisti inca din ziua in care s-a descoperit oribila fapta, iar mai apoi, judecatorii clujeni au arestat-o preventiv pentru 30 de zile. Saptamana trecuta, femeia a cerut sa fie cercetata in stare de libertate, dar magistratii Curtii de Apel Cluj au respins cererea acesteia. Femeia este cercetata pentru tentativa de omor, dar cel mai probabil, judecatorii vor schimba acum fapta in omor.

Urmeaza ca procurorii sa stabileasca daca si bunica baiatului si chiar concubinul mamei pot fi trasi la raspundere, pentru ca Valentin a ajuns in starea in care a ajuns traind cu trei adulti in apartament.

sursa foto: dejeanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *