In vizor

Consumatorii au datorii de aproape două milioane de euro către Compania de Apă Someș

Compania de Apă Someș S.A. facturează în medie, în fiecare lună, consumuri în valoare de 16 546 412 lei, pe o arie care cuprinde 221 de localități urbane și rurale din județele Cluj și Sălaj. Consumatorii clujeni și sălăjeni par a nu fi foarte buni platnici, ținând cont de faptul că, în prezent, ei înregistrează datorii față de companie în valoare de 8 394 617 lei, aproape două milioane de euro.

Pentru neplata datoriilor, în ultimii doi ani au fost debranșați 1 427 consumatori, rebranșarea realizându-se după plata restanțelor sau după încheierea unor eșalonări de plată. În ultimii doi ani, Compania de Apă Someș a aprobat și încheiat 568 de eșalonări la plată, iar pe rolul instanțelor de judecată au fost înregistrate 283 dosare în vederea recuperării debitelor restante.

Brambureala din instituțiile statului: uite datoria, nu e datoria! 

Conform unei decizii ANAF, Companiei de Apă Someș SA i-au fost anulate în anul 2016 obligații de plată accesorii în valoare totală de 10 112 753 lei, adică peste două milioane de euro, sumă reprezentând penalități de întârziere (o cotă de 54,2% din dobânzi și o cotă de 77,1% din majorările de întârziere, aferente obligațiilor de plată principale restante la 30 septembrie 2015).

Dacă penalitățile de întârziere se ridică la cifra de 10 milioane de lei, întrebarea firească e care sunt datoriile totale ale Companiei de Apă Someș SA către ANAF. Ziar de Cluj le-a solicitat reprezentanților Companiei de Apă Someș să ne comunice care este motivul pentru care Compania a înregistrat întârzieri de plată către ANAF, dacă există în continuare obligații de plată restante, în ce cuantum sunt acestea și care este cauza acestor datorii, dacă ele sunt o consecință a neplății obligațiilor de către consumatori sau dacă există alte rațiuni.

Răspunsul reprezentanților companiei a fost că Apă Someș S.A. nu a înregistrat niciodată întârzieri la plata obligaţiilor bugetare:

„Inspecţia fiscală, la data stabilirii penalităţilor de întârziere şi majorărilor de întârziere care au fost anulate în 2016, a considerat un mod diferit de calcul a TVA suplimentar de plată pentru o perioada de 5 ani.  Compania de Apă Someş S.A. nu figurează cu obligaţii de plată restante faţă de ANAF. Aceste obligaţii de plată calculate suplimentar de către organele de inspecţie fiscală nu sunt o consecinţă a neplăţii obligaţiilor de către consumatori.”

Așadar, consumatorii nu plătesc apă de milioane de euro, compania își plătește totuși obligațiile către ANAF, iar ANAF-ul scutește Apă Someș S.A. de penalități pentru datorii inexistente. Încurcat este circuitul de plată a apei, atunci când intervine natura umană!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *