ObservatorPolitica

Consiliul Politic Naţional al PSD se întruneşte marţi. Demisia lui Marcel Ciolacu de la şefia partidului, pe ordinea de zi

Consiliul Politic Naţional al PSD se reuneşte marţi, şedinţa având pe ordinea de zi demisia lui Marcel Ciolacu de la şefia partidului şi decizia privind intrarea la guvernare sau trecerea în opoziţie. Şedinţa are loc în contextul în care voci din partid vorbesc despre reformă şi despre regândirea modului de a face politică.

În pregătirea Consiliului, liderii PSD au discutat luni, la Vila Lac, într-o întâlnire informală, la care Marcel Ciolacu şi-a anunţat colegii din partid că îşi depune mandatul de preşedinte al formaţiunii. Este pentru a doua oară când Ciolacu face un astfel de anunţ, prima dată fiind după primul tur al alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2024, când a ratat calificarea în finala cursei prezidenţiale.

Pentru şefia partidului au fost vehiculate nume precum Sorin Grindeanu, Daniel Băluţă, Bogdan Ivan, Victor Negrescu, dar şi varianta unei conduceri colective, potrivit news.ro.

În ceea ce priveşte intrarea la guvernare. europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu afirma luni dimineaţă că PSD va „creiona” o echipă care va discuta cu preşedintele nou ales, în contextul în care Nicuşor Dan a declarat că îşi doreşte o coaliţie cu formaţiunile pro-occidentale PSD, PNL, UDMR, USR şi minorităţile naţionale, fiind convins că România va avea „rapid un guvern pro-european”.

În privinţa PSD, Negrescu crede că este prioritară o regândire a modului în care partidul face politică, aşa încât să fie „credibil” şi să poată „influenţa decizia publică în interesul cetăţenilor”.

Despre varianta ca Partidul Social-Democrat să insiste să dea premier, preşedintele ales Nicuşor Dan, care a declarat cu mai multe ocazii că ar dori un Guvern condus de Ilie Bolojan, a afirmat că deocamdată nu este clară direcţia.

”Pentru moment nu e clară direcţia în care vrea să meargă PSD-ul. Sunt nişte clarificări interne pe care ei trebuie să şi le facă”, a explicat preşedintele ales.

De asemenea, preşedintele ales a arătat că în PSD nu au ieşit să sprijine pe nimeni, iar anumiţi lideri au ieşit şi au anunţat sprijinul pentru unul sau altul dintre candidaţi, în special pentru el, cei mai mulţi dintre ei.

”Au fost organizaţii care au tras într-o direcţie, organizaţii care au tras în altă direcţie. În opinia mea, e nevoie de o clarificare internă la PSD ca să vadă care este direcţia pe care vor să o ia. Eu mi-aş dori foarte tare ca ei să vină într-un guvern pro-occidental solid, cu sprijin solid parlamentar. O să vedem. Este şi varianta ca ei să rămână în opoziţie, dar să sprijine totuşi un guvern minoritar pro-occidental”, a subliniat Nicuşor Dan .

Despre discuţia cu Bolojan, Nicuşor Dan a arătat că şi acesta, ca şi el, ar prefera un guvern cu toate cele patru partide, plus minorităţile naţionale. ”Acum aşteptăm clarificarea internă de la PSD” a mai spus el.