Rautacisme

Consiliul Județean Cluj l-a bătut pe Emil Boc la programul “Funcționarul virtual”

Zic gurile rele care mușcă mâna stăpânului care-i hrănește în Consiliul Județean Cluj, că atât de acrit de slujba sa în slujba poporenilor este Alin Tișe încât nu mai dă cu zilele pe la scârbiciu.

Ca să nu se prindă presa haină că acesta își confundă munca pe bani publici cu viața personală, o mână de frecători de mentă loiali, dintre cei care fără de el ar cam rămâne pe drumuri, au pus mână de la mână și au cumpărat un funcționar din acela virtual cu inteligență electronică. Din păcate, pe banii puțini, de la buget aceștia n-au reușit să achiziționeze decât un program de recuzită cinematografică de la Hollyvood, pe celebrul HAL 9000 folosit în filmul “Odiseea Spațială 2001”.

L-au rebotezat PĂUNEL 2018, i-au lipit o poză cu fața lui Tișe pe bord, i-au implementat programul cu rutinele de bază ale personajului și l-au lăsat să se dezvolte inteligent-artificial.

Faza proastă este că, de cum i s-a aprins ledul de control, PĂUNEL 2018 i-a zis programatorului în față: “demisionează, slugoiule!” și a preluat în forță conducerea CJ Cluj.

De fapt, Garda de Mediu l-a prins pe PĂUNEL 2018 exact când săpa șanțul dintre Marele Lac de Levigat de la Pata Rât și Pârâul Zăpodie, dar pe acesta l-a durut fix în dioda PLM și a săpat mai departe, chit că ăia de la Mediu îi fluturau chitanțierul pe sub beculețe.

Însuși șeful Gărzii de Mediu Ioan Burj a pus mâna pe telefon și a sunat la CJ Cluj crezând că stă de vorbă cu Alin Tișe:

– Alo, domnul, ce credeți că face…

Dar i-a răspuns PĂUNEL 2018:

– Demisionează, slugoiule!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *