Concret, în ședința de Consiliu județean de mâine, 31 august, consilierii vor trebui să aprobe (sau nu) o rectificare bugetară care va ușura buzunarele contribuabilului clujean cu 8 milioane lei, în “contul” “decontului pentru lucrări neconforme” de la investiția numită Centru de Management Integrat al Deșeurilor. Vorbim despre un “fleac” (doar e din bani publici, deci ai nimănui, sau ai cui e mai deștept și-i furgăsește) în valoare de vreo 18 milioane de lei, pe care Comisia Europeană nu îi va deconta din cauză că au fost dați pentru lucrări neconforme proiectului (neeligibile, după cum se exprimă oficial Comisia), fapt confirmat și de un raport al Curții de Conturi pe care Alin Tișe, actualul președinte al CJ Cluj îl contestă în instanță.
Reamintesc faptul că proiectul CMID a fost conceput și pus în manoperă pe vremea când destinele județului erau pe mâna cuplului Tișe – Bica (ultimul, între timp și-a executat pedeapsa privativă de libertate pentru actele de corupție de care a fost acuzat). Conform unui modus operandi, din păcate extrem de răspândit la Cluj în relația cu banul public al firmelor care câștigă lesne astfel de lucrări, firma care și-a adjudecat prima lucrarea a dat colțul falimentului, dar nu înainte de a încasa din bani. Din asocierea dintre compania timişoreană Confort (controlată de omul de afaceri Georgică Cornu), Atzwanger SpA, Ladurner Impianti şi Vel Service, firma lui Georgică a intrat în insolvență, iar patronul în arest la domiciliu pentru fapte de corupție.
După care a intervenit voința lăcomiei lui Horea Uioreanu, președinte liberal al CJ Cluj, impus la conducerea instituției de valul votului dat de populație în contul Uniunii Social Liberale. Uioreanu a încasat deja, în primă instanță, 6 ani și restul luni și zile pentru faptele de corupție de care a fost acuzat de către procurori. Potrivit acestora, Uioreanu, de mânuță cu vicepreședintele pesedist Ioan Oleleu, au impus ca subcontractor al lucrării la CMID, fără licitație, un alt constructor – Napoca Construcții. În cârdășia aceasta a intrat și Gheorghe Boier, patronul firmei de proiectare Romair Consulting. Suntem în situația în care toți protagoniștii acestei afaceri au fost arestați pentru fapte de corupție, unii dintre aceștia fiind condamnați cu ani grei în primă instanță.
Pe această lucrare și modul în care s-a abuzat de banii publici și de decizia politică pentru a se impune și încasa șpăgi, există nenumărate denunțuri penale – interesant este faptul că aceste denunțuri aparent adună praf prin sertare.
Deci, la ora la care consilierii județeni sunt chemați să acopere prin vot niște hoții și multă incompetență politică, majoritatea contractorilor și contractanților sunt sub lupa Justiției, o parte și-au primit (și chiar și-au executat) sentințele, iar lucrările la CMID sunt în faza de prelungiri și relicitare.
CMID este un eșec răsunător al politicilor partidelor de a promova în funcții de conducere indivizi puși doar să mulgă bugetele locale (direct sau prin intermediul patronilor lăsați să căpușeze aceste bugete) pentru a aduce bani la partid. Așa că sunt slabe speranțe ca cei puși mâine să voteze rectificare bugetară, puși pe listă în funcție de obediența față de partid și solicitudinea de a vota conform voinței politice impuse de la centru, să nu-și facă datoria față de ceea ce le cere partidul și nu față de cetățenii care le-au votat partidul.
Acest vot vine și pe fondul presiunii publice în urma incendiului provocat la rampa de depozitare a Salprest. Pe fondul amenințării că nu se vor mai putea depozita deșeurile județului pe această rampă și cu promisiunea că numai așa se vor putea urgenta lucrările la CMID, votul coaliției majoritare din CJ Cluj, PNL-UDMR, este ca și asigurat. Posibil ca PSD Cluj să profite de situație și să încerce să facă opoziție – asta dacă nu va cântări greu pentru consilierii acestui partid faptul că Ioan Oleleu este artizanul unora dintre plățile neconforme pe care sunt chemați să le acopere prin vot.