In vizor

Conducerea Clinicii de Pediatrie II despre cazul Așchilian: ”Toți medicii relatează că părinții pacientei au avut o atitudine arogantă față de personal, fără a exista vreun motiv concret de nemulțumire”

Conducerea Clinicii de Pediatrie II ne-a trimis în final, a treia zi după Scripturi, și răspunsul oficial în legătură cu neregulile sesizate de chirurgul Mihai Aschilian, pe facebook. Cadrele medicale se dezbracă complet de responsabilitate și dau vina pe pacient. 

Precizăm că nu am intervenit cu nimic în comunicatul primit de la șeful Clinicii de Pediatrie II și îl redăm integral.

”Am analizat in cadrul colectivului clinicii managementul cazului Aschilian Maria, internata in data de vineri 10.11.2017 ora 21.25 cu FO 25631, Pacienta s-a internat de urgenta, fiind trimisa de la UPU cu simptomatologia unei gastroenterocolite acute cu sindrom de deshidratare medie, pe fond de malnutritie usoara. A fost examinata de Dr. Mircea Margescu, medic primar pediatru cu o vasta experienta, Examinarile de laborator de urgenta (PH sanguine, hemoleucograma, probe hepatice, explorarea functiei renale si testele inflamatorii) au fost efectuate in laboratorul de urgenta al Spitalului Clinic de Urgenta Pentru Copii. Pacienta a primit tratament de urgenta, conform protocoalelor si a fost internata impreuna cu mama intr-un salon cu baie, WC, in conditii igienice foarte bune.

Bolnava a fost urmarita pe parcursul noptii si diminetii urmatoare de Dr. Margescu iar sambata a fost predata doamnei Dr. Cristina Blag, medic primar pediatru care a vizitat pacienta de 2 ori in cursul garzii, Duminica, pacienta a fost urmarita de Dr. Bogdan Bulata iar luni 13.11.2017 a fost preluata de medical curant, Dr Rodica Corneanu, medic primar pediatru. Dansa a recomandat examinari suplimentare si pacienta s-a externat vindecata in data de 15.11.2017.

Toti medicii relateaza ca parintii pacientei au avut o atitudine aroganta fata de personal, fara a exista vreun motiv concret de nemultumire.

ln ceea ce priveste perna cu capse, ea era imbracata intr-o fata de perna curate si intacta. Nu am reusit sa aflam cine a facut aceasta improvizatie neinspirata.

In concluzia anchetei noastre, am constatat o dificultate de comunicare cu familia fetitei Maria Aschilian, fapt regretabil dar si inexplicabil, avand in vedere pregatirea medicala a tatalui fetitei. Din pacate, de aici a rezultat o reactie injusta de denigrare a intregului colectiv al Clinicii Pediatrie II pe un site de socializare, preluat de presa locala ca stire. Consider ca modul in care domnul Astilian si-a manifestat frustrarile si limbajul suburban folosit il descalifica atat ca intelectual cat si ca medic si nu merita atentia noastra.

Ca masuri, asistenta sefa a efectuat un control riguros privind conditiile de igiena din saloane si starea lenjerie de pat. Conf Dr Gheorghe Popa, Seful Clificii Pediatrie II”, se precizează în răspunsul trimis. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *