In vizor

Compania de Apă Someș amenință consumatorii cu amenzi: Rețelele nu sunt vechi sau subdimensionate, lipsa apei, cauzată de cei care o folosesc la grădinărit, ferme sau piscine.

Compania de Apă Someș susține că lipsa constantă a apei în localitățile rurale din Cluj și Sălaj este cauzată în special de secetă, dar și de faptul că cetățenii nu o folosesc în mod responsabil și utilizează apa potabilă la grădinărit, la ferme sau pentru piscine.

„Reamintim tuturor utilizatorilor deserviți de Compania de Apă Someș S.A, că legislația în vigoare descurajează utilizarea apei potabile distribuită prin rețelele publice în alte scopuri decât pentru satisfacerea nevoilor strict casnice.  ATENȚIE! Nerespectarea de către utilizatorii de apă a obligațiilor legale care le revin privind gospodărirea rațională a apei constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 75.000 de lei și 80.000 de lei pentru persoanele juridice, respectiv între 25.000 de lei și 30.000 de lei pentru persoane fizice. În cazul utilizării apei pentru grădinărit, udat curți etc. este posibil ca operatorul să fie nevoit să furnizeze apa după program pentru toți utilizatorii, au mai precizat reprezentanții Companiei de Apă Someș”, a transmis Compania de Apă.

Cetățenii sunt extrem de nemulțumiți că furnizarea apei potabile este întreruptă atât de des și acuză infrastructura deficitară, însă Compania a transmis că rețele deservite nu sunt nici învechite și nici subdimensionate, însă sunt menite doar pentru uzul casnic, nu și pentru alte activități. Compania de Apă Someș reamintește că a derulat investiții de zeci de milioane de euro, însă nici conductele noi nu pot face față solicitărilor în perioadă de secetă și în situația în care apa potabilă este folosită și pentru alte activități decât cele casnice.

„Rețelele de alimentare cu apă fiind dimensionate strict pentru uzul casnic al clienților, utilizarea apei în scopuri de mică agricultură sau zootehnie, poate duce la suprasolicitarea sistemului de alimentare cu apă și deci la incapacitatea acestuia de a face față acestui consum suplimentar semnificativ, respectiv la lipsa de debit pentru nevoile elementare de consum și igienă pentru mulți alți utilizatori”, potrivit Companiei de Apă.

Cetățenii nu sunt deloc mulțumiți de explicațiile oferite de reprezentanții Companiei de Apă Someș pe care îi acuză de incompetență.

„Rolul lor este sa gaseasca solutii la probleme nu doar scuze, mai ales ca sunt probleme care apar an de an. Am dori sa publicati si o situatie cu sanctiunile aplicate celor care folosesc apa in scop de gradinarit, zootehnie, etc. daca tot spuneti ca ei sunt vinovati.

Incompetentii trebuie sa gaseasca explicatii pt proasta gestiune a apei.

Bravo! V-ați găsit momentul perfect ca sa va lăudați și sa ne amenințati. Și totuși când vom avea apa? O da, nu știți pt ca nu e vina voastră. E a noastră… ca o consumam și o plătim.

Pana saptamana trecuta a fost vreme ploioasa 4-5 saptamani la rand , despre ce seceta vorbiti.Nici de 1 saptamana nu a inceput canicula.

De ce nu vă amendați pe voi că nu respectați contractul de furnizare a apei? Incompetența voastră în gestionarea furnizării apei o puneți în cârca oamenilor. Sunteți penibili! Ce consum rațional dacă nu este apă deloc?”, au transmis cetățenii nemulțumiți.

Între timp, Compania de Apă vine cu recomandări pentru utilizarea mai eficientă a apei:

Reparați instalațiile sanitare care picură.

Faceți dușuri scurte de 5 minute.

Utilizați toalete cu dispozitive de economisire a apei.

Nu lăsați apa să curgă cât timp vă bărbieriți sau spălați pe dinți.

Folosiți sisteme de irigat inteligente, nu folosiți furtunul.

Nu udați peluza, curtea sau grădina cu apă de la robinet. Folosiți apa din puțuri sau fântâni.

Nu spălați mașina în curte. Duceți-o la spălătorie.

Spălați haine și vase doar când se umple cuva.