Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a anunţat în plenul ultimei şedinţe de Consiliu Local zonele din oraş unde municipalitatea va demara de anul viitor noi şantiere. Astfel, după Abecedarul lui Boc: Asfalt, Bec, Canalizare, şi în anul ce urmează clujenii vor avea parte, aşa cum ne-am obişnuit în ultimul deceniu, de praf, gălăgie şi blocaje în trafic. Viitoarele şantiere vor afecta artere importante de circulaţie, iar lucrările se fac și pe drumuri care se află în perioada de garanţie.
Şantierele care vor fi deschise începând de anul viitor au ca scop declarat rezolvarea celei mai stringente probleme a oraşului: decongestionarea traficului. În toate cartierele municipiului, potrivit afirmaţiilor primarului Boc, vor fi executate lucrări de lărgire a drumurilor, prin îngustarea trotuarelor, pentru o mai bună circulaţie a maşinilor, precum şi construirea unor pasaje, poduri şi legături cu viitoarea Centură Metropolitană.
„Vă prezentăm câteva soluţii pe care le avem în vedere pentru problema parcărilor, traficului şi a decongestionării acestuia în municipiul Cluj-Napoca. De departe două proiecte din toate strategiile oraşului sunt considerate prioritate zero. Cluj-Floreşti este mai aglomerat decât Bucureşti-Otopeni, de a ceea primul proiect este Centura Metropolitană a Clujului de 38 de kilometri în valoare de 150 de milioane de euro. Începe de la nodul de autostradă A3 pe malul Someşului până la sensul giratoriu de la Cora, pasaj suprateran până în Mănăştur pe Bucium, se continuă cu Centura de sud a Clujului până la intersecţia Apahida-Vâlcele, cu menţiunea că sunt intrări şi ieşiri spre oraş pe toată această porţiune de centură. De la anul, după reorganizarea Guvernului, se va trece imediat la treabă pentru că toată finanţarea s-a reuşit a fi obţinută pentru intervalul 2016-2020. Am primit toate aprobările că lucrarea aceasta va începe şi va fi continaută iar noi ne vom ocupa evident de tot ce înseamnă ramificaţii de la centură cu municipiul Cluj-Napoca,”a afirmat Emil Boc.
„Al doilea proiect este unul pe care îl va porni primăria pe resursele financiare pe care le va avea multianuale: Pasaj denivelat Tăietura Turcului-Tudor Vladimirescu. Un pasaj absolut necesar pentru a decongestiona traficul din zonă. Este prins şi acest proiect în toate strategiile de dezvoltare a municipiului în priorităţile zero, zero, zero”
„Al treilea proiect în municipiu şi care va fi început anul viitor sub faza studiilor de specialitate în vederea implementării este realizarea unui tunel-pasaj Bulevardul 21 Decembrie 1989 în zona pieţei Mărăşti. Un pasaj subteran probabil sau suprateran vom vedea ce ne vor spune specialiştii pentru că în mod obligatoriu vor trebui să vină cu două soluţii. Pasajul ar putea începe de la biserica Sf Petru până la pasajul denivelat Aurtel Vlaicu. Bugetul pentru 2017 va include acest obiectiv important pentru a merge mai departe”, a declarat primarul Emil Boc.
„În vederea îmbunătăţirii circulaţiei vizăm realizarea unor poduri noi sau reabilitarea unor poduri existente peste râul Someş. Unul este podul nou pe strada Porţelanului cu două benzi carosabile, pistă de biciclete şi trotuare ce se va adăuga la situaţia existentă în momentul de faţă. Va intra în luna decembrie cu indicatorii tehnico-economici pentru că suntem în faza cea mai avansată. Al doilea proiect este podul Garibaldi, nu este un pod nou ci este lărgirea la 4 benzi carosabile, pistă de biciclete şi trotuare după un desing modern pe care îl vom aproba şi noi în CL dar lucrarea va fi inclusă pe proeictul de buget pe 2017„, a susținut Emil Boc.
Pod nou pe strada Oaşului cu Răsăritului care va scurta foarte mult circulaţia şi va veni în beneficiul celor care locuiesc în zonă. Aceste proeicte se încadrează în ceea ce am numi noi cu durată medie de execuţie şi care pot fi începute anul viitor.
Câteva soluţii pe care angajaţii primăriei le-au identificat de scurtă şi medie durată unele mai uşor de realizat în sensul rapidităţii, altele pe teremen mediu. Emil Boc a mai anunţat lărgirea străzii Buna Ziua la patru benzi de circulaţie şi două trotuare. Reabilitarea străzii a fost începută în pragul alegerilor locale din 2012 şi a însemnat amenajarea de rigole şi de trotuare iar ulterior asfaltare. Deci lucrarea aflată încă în garanţie va fi refăcută.
Realizarea unui sens giratoriu la intersecţia străzii Măceşului, Trifoiului Fagului lucru care presupune unele probleme de proprietate dar ele sunt în lucru şi vor intra în bugetul pe 2017. Realizarea unor artere de legătură între strada Bună Ziua şi Mihai Românul precum şi un sens giratoriu la intersecția dintre Calea Turzii și Mihai Românul.
Lucrările de modernizare a Căii Turzii au fost realizate de asocierea Diferit-Kiat. Durata lucrărilor, prevăzută în contract a fost de şase luni cu termen de finalizare 1 octombrie 2014. Proiectul de reabilitare a străzii Calea Turzii a avut un buget de aproximativ 4 milioane de euro şi, la la nici doi ani de la finalizarea lucrărilor, strada fiind încă în garanţie, primăria are intenţa de a o sparge din nou pentru a realiza un sens giratoriu.
Realizarea unor benzi carosabile pentru virajul la dreapta care vor fi mai uşor de implementat. Intrarea de pe Aurel Vlaicu pe Fabricii se propune realizarea unei bretele carosabile care să evite sensul giratoriu.
„De asemenea, să nu intri în sensul giratoriu se vor realiza benzi carosabile dinspre strada Fabricii. Pe Calea Dorobanţilor reorganizarea carosabile existente pentru pe tronsonul cuprins pe Aleea Bibliotecii şi strada Teodor Mihali. Se propune alocarea de trei benzi din cele patru de circulaţie spre Tudor Mihali astfel încât să se decongestioneze intersecţia Calea Dorobanţilor Aleea Bibliotecii.
Se propune lărgirea carosabilului Calea Turzii-Piaţa Cipariu la trei benzi a bretelei cuprinse între Calea Turzii şi strada Milton Leher de venire spre Piaţa Cipariu pentru creşterea capacităţii de circulaţie. Lărgirea cu încă o bandă carosabilă dedicată transportului în comun la venirea dinspre Titulescu, de la intersecţia cu Brâncuş până la staţia de transport în comun înainte de strada Traian Moşoiu.
Concluzia la cele afirmate de Emil Boc în plenul şedinţei de consiliu ar fi că municipalitatea va investi pentru lărgirea părţii carosabile luând din trotuare în Piața Cipariu și Piaţa Mărăşti. Va băga bani în aceste mici bretele de legătura cazul Piaţa Mărăşti unde ulterior va construi un pasaj. Pe două străzi aflate încă în garanţie: Calea Turzii şi Bună Ziua, se va trece din la spargeri.
De aceea este Clujul un oraş frumos.