Din oras

Clujul in patru filmulete. Doi tineri au strans in imagini obiective turistice si evenimente pentru promovarea orasului

Un student la cinematografie si o bloggerita de fashion au pus la cale un proiect prin care sa atraga publicul la festivalul Untold, sa le arate clujenilor frumuseti pe care poate nu le-au vazut si, in general, sa promoveze Clujul. 

“Eroina” filmuletelor din seria Untold Tales este Madalina Merca, autoarea unuia dintre cele mai populare bloguri de fashion din Cluj, The Indie Chase. Frumoasa este ghidul care ii initiaza pe privitori in tainele frumusetilor Clujului. In spatele camerei se afla prietenul ei, Alexandru Don, student la cinematografie.

“Sunt video-uri cu propuneri de activitati pe care le poti face in timpul festivalului Untold in Cluj si sa descoperi frumusetea orasului. Se regasesc in imagini galeria Our Body, lacul Tarnita, motelul Gilau, poligonul de tragere, gradina botanica, filmari de la aventuri cu paramotorul, cu bicicleta pe munte, catarari printre copaci la inaltime, catarari pe stanca, ture cu caiacul sau plimbari cu animalele la Ciurila”, a dezvaluit Madalina, pentru Ziar de Cluj.

In total, sunt patru filmulete din seria Untold Tales, structurate dupa obiective, din Cluj-Napoca si din experior. De pilda, urmatorul clip va contine cadre de la Tarnita. 

Despre  filmarile la Parcul de agrement “Moara de Vant”, tanara a scris ca “nu se compara cu niciun alt parc de animale sau gradina zoologica, iar asta pentru ca acolo ai posibilitatea sa interactionezi direct cu animalutele”. 

“Chiar de la intrarea principala in parc, primeste o galetuta cu mancare cu care sa hranesti animalele pe care le intalnesti plimbandu-te pe toate aleele parcului. Cel mai mult mi-a placut sa ma joc cu caprioarele, dar mi-a fost imposibil sa ignor si celalalte animale. M-am jucat cu magarusul, cu poneii, am hranit cerbii si iepurasii si m-am amuzat copios de comportamentul ratonilor. Am petrecut o zi interesanta, dupa cum am mai spus si mai sus si pe care am incheiat-o pe masura, luand cina intr-un loc la fel de interesant din Cluj, la Joben, unde ma intorc de fiecare dată pentru burgerii megadeliciosi. Si pentru frumusetea localului, desigur”, a relatat Madalina in postarea despre  primul episod al seriei. 

Proiectul li se adreseaza atat celor care vin la Untold din afara Clujului, dar, in acelasi timp, si “clujenilor care, chiar daca locuiesc in Cluj, au neglijat unele obiective”.

Filmarile au durat in total cinci zile. 

“Imaginile cu concerte le-am facut noi la party-uri din oras, la Rooftop, Alandala Day, pe cetatuie. Chiar si muzica am cumparat-o sa fie totul safe si corect. Totul a fost filmat de noi, cu drona, cu aparatul, cu gopro”, a subliniat Madalina.

Clipurile sunt postate pe Vimeo, pe Facebook si pe blogul clujencei, cei doi propunandu-si sa promoveze Clujul si dupa festival. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *