Harta pieţei muncii din România arată o economie împărţită între două realităţi. În timp ce judeţele Cluj şi Timiş au reuşit să integreze peste 40% din populaţia rezidentă în munca salariată, alte zone ale ţării, precum Botoşani şi Teleorman, rămân sub pragul de 20%, arată datele de la INS analizate de ZF.
Ponderea salariaţilor în totalul populaţiei este unul dintre cei mai relevanţi indicatori ai sănătăţii economice reale a unui judeţ, pentru că arată câţi oameni contribuie constant la economie, generează venituri şi susţin bugetele publice.
„În cazul inegalităţilor geografice, constatăm chiar o agravare a situaţiei: unele judeţe cu o pondere scăzută a salariaţilor în totalul populaţiei au înregistrat în ultima perioadă evoluţii mai modeste decât media naţională şi decât unele judeţe cu pondere mare a salariaţilor“, susţine Ştefan Guga, director la Syndex România, în studiul Evoluţii şi perspective în relaţiile de muncă 2025-2026.
Bucureştiul se detaşează net de restul ţării, cu peste 65% din populaţie salariată. Capitala concentrează un volum foarte mare de locuri de muncă, inclusiv pentru navetiştii din zonele limitrofe, de aceea nu a fost luată în considerare în top cinci judeţe cu cele mai mari ponderi ale salariaţilor în totalul populaţiei.
În topul judeţelor cu cele mai mari ponderi ale salariaţilor se află Cluj, Timiş, Sibiu, Braşov şi Ilfov.
Clujul conduce clasamentul, cu 41,4% din populaţie salariată, respectiv peste 288.000 de angajaţi la aproape 697.000 de locuitori. Urmează Timiş, cu o pondere foarte apropiată, de 40,6%, ceea ce înseamnă aproape 271.000 de salariaţi la o populaţie de circa 667.000 de persoane.
La polul opus, judeţele cu cele mai mici ponderi ale salariaţilor sunt Botoşani, Vaslui, Giurgiu, Teleorman şi Călăraşi. În Botoşani, doar 16% din populaţie este salariată.
„Aceste date sunt extrem de relevante pentru a înţelege sănătatea economică reală a unui judeţ. Ponderea salariaţilor în totalul populaţiei este unul dintre cei mai buni indicatori ai capacităţii unei economii locale de a genera valoare, venituri stabile şi sustenabilitate pe termen lung”, a spus pentru ZF Sorina Faier, managing partner al companiei de recrutare Elite Searchers.
