Strada a comertului inca din vremurile uitate ale urbei, strada Ferdinand are curti vii. Curti spectaculoase, cu verdeata si aranjamente cochete, dar si curti rapanoase, crapate si inecate in colb. Casele mari, negustoresti au fost in mare parte castigate in instanta, iar cei care nu sunt proprietari nu mai au chef de renovari. Fiecare curte e un spectacol inecat in falfait de porumbei.
Pe strada Ferdinand treci ca sa cumperi, sa platesti, sa scoti o hartie de la notar, sa rezolvi ceva. Felurite magazine si servicii se etaleaza pe cateva sute de metri, adunand laolalta toate clasele sociale ale Clujului. Strabatuta in goana, pare o strada ingrijita, dintre cele care ii fac pe cei din alte parti sa se mire ce oras civilizat e Clujul. La pas marunt, imaginea se deformeaza, peretii expun crapaturi grozave, balcoanele au fisuri de ti-e frica sa te mai uiti in sus si culorile se amesteca in cel mai balcanic mod.
Biserica Evanghelica, mareata din departare, are ziduri umile si scorojite, mancate rau pe la colturi.
Un pas mai incolo te duce direct intr-o baltoaca.
Si spatiile abandonate isi au rostul lor.
O usa mare, de lemn, ascunde o curte spatioasa, frumoasa candva. Un taxi troneaza in mijloc si, in fata lui, o alta masina, galbena, isi petrece vara in balarii.
Apartamentele de la parter au ghivece cu flori la usi si miros de mancare razbate in curte din dosul usilor deschise.
Indaratul capacelor de scandura se ghicesc pivnite fabuloase si iti vine sa o iei la goana pe scari in jos, sa scotocesti intunericul dupa statui si cufere cu comori. Sus, la balcon, doua tinere in trening isi povestesc necazurile cu obida. „Baaa, nu v-ati uita un pic pe unde mereti, fereasca Dumnezo!”, se aude de pe strada un trecator. Iesi din curte si nimeresti o agentie loto din vremea bunicilor, cu firma crapata. Pe usa, reportul de la 6 din 49 de saptamana trecuta, chit ca vuieste Romania ca s-a castigat duminica la Galati. Urmeaza Libraria Universul, inchisa si cu gratii. Deasupra, un splendid blazon.
Galeriile Ferdinand au in vitrina portelanuri. Figurine albe, farfurii, salatiere si altele asemenea. Inauntru, reducere la haine pentru doamne de varsta a treia, 30%. „Nu aveti mai mare?”, spune o clienta inalta si solida, proband o camasa. „Nu avem doamna, asta e cea mai mare”, raspunde vanzatoarea, resemnata. In stanga poti cumpara portelanurile promise, insirate abundent pe cateva mese.
Santierul din vecinatate are o masina captiva in plase.
Frumoasa placuta pe care scrie „Ferdinand cel Loial, intregitorul de neam si tara, primul maresal al Romaniei” este chiar deasupra unui magazin chinezesc.
Maruntisuri colorate, articole gospodaresti din plastic, imbracaminte si incaltari sclipicioase si nu tocmai ieftine sunt supravegheate de doua tinere, la randul lor controlate tanarul asiatic de dupa tejghea. Apropiindu-se langa umerasele cu rochii mai scumpe ca- Tabitha, fetele il barfesc. „Astia fac copii pe banda rulanta”, zice una. „Pai ce, ca o clienta de aici are copii chineji!”, replica cealalta.
Desi ponosite, unele porti au farmecul lor.
Arhitectii din vremurile vechi stiau sa deseneze frumos chiar si intrarea intr-o scara.
Tabloul curtii.
El e stapanul casei.
Curtea e vie, tavanul sta sa cada. Gainatul de porumbel e omniprezent, acopera generos toate suprafetele. Totul pare mumificat, usile apartamentelor sunt parca de cripte. Si totusi, cladirea nu e folosita.
„Stau oameni acolo, chiriasi. Nu e nimic de inchiriat la etaj, doar un spatiu la parter e liber, il inchiriaza doamna Fabiola, ea are toata cladirea”, explica o doamna de la croitorie. „Nu, nu are baie camera aia!”, iti taie apoi avantul.
Stafeta barfelor despre vecini e preuata de alta doamna, in capot mov, care spune ca nici spatiul din fata, cu usa termopan nu e „de dat”.
„Nu mai vrea proprietarul, s-a parlit. 40 de milioane are de dat la gaz dupa ce i-au fugit chiriasii, intr-o noapte”, dezvaluie ea. Sta in casa ei, dar nu are planuri de renovare. „Am mai stat in casa veche, eu am platit refatadizare, altii nu. Eu una nu mai vreau. Dupa atatia ani de plati, procese, retrocedari, sa faca altii!”, conchide femeia.
Cosmelia din curte.
Si balconul fioros.
Curte negustoreasca.
Numele adresantilor nu sunt ale unor oameni vii.
O curte frumoasa, cu restaurant, terasa si muscate.
Cei trei ursuleti au supravietuit capitalismului.
Magazinul central si-a pastrat aerul vetust, in ciuda rebrandingului. E ca o intoarcere in timpul comunismului. Manechinele din vitrina sunt aceleasi si nici hainele lor nu sunt prea moderne. Din fata poti cumpara miere, margele si bilete la bingo. Doi taximetrisi se cearta porcos pe un loc de parcare.
Mai incolo, la Tabitha nu prea sunt clienti la orele diminetii. Din boxe se revarsa eterna melodie religioasa: „El e salvarea oricui/ Vino, vino, vino la el!”.
Magazinul cu articole de menaj de pe Ferdinand nu e cel mai spatios din lume.
Cladirea centrala a Postei Romane la Cluj e rapciugoasa.
Daca esti in varsta si ai treaba la posta, te descurci cum poti.
Inscriptii de ieri si de azi.
Curte partial amenajata, nu e sigur sa treci prin ea.
In alt gang poti sa iti pui coronita de mireasa.
Curte cu atmosfera de film italian.
Desi au scari splendide cu balustrade frumos mestesugite, porti si tavane ca niste bijuterii, curtile de pe Ferdinand mai au si trepte tocite, cu mucuri de tigara si tavane innegrite de fum si praf.
Traditionalele inscriptii pe ziduri.
Unele au localnici amabili, chiar si gabori care le zambesc celor ce intra in curtea lor, altele au stapani ostili, care striga sa nu faca nimeni poza curtii plina de mizerie pe care o au in centrul Clujului.
Sunt si curti care iti taie respiratia.
Fotoliul din ograda.
O curte din filme de groaza.
Tura de explorare a strazii Ferdinand se poate incheia in gagul „cu ghinion” din fata Muzeului Farmaciei, institutiei aflata si ea sub semnul nesigurantei, amenintata de retrocedare, ca mai toate din zona.