Din oras

Clujul, cea mai mare rată a promovabilității la BAC – 89,45%

Județul Cluj se situează pe prima poziție în topul județelor după rata de promovabilitate la Bacalaureat, cu 89,45%.

Cele mai bune rezultate la BAC 2025 au fost înregistrate în județele Cluj (89,4%), Bacău (86,4%), Galați (86,2%), Brăila (86,2%) și Brașov (85,3%).

Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar Județean Cluj au publicat astăzi, 20 iunie 2025, pe site-ul bacalaureat.edu.ro, rezultatele obținute de către absolvenții studiilor liceale care au susținut probele scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat, în sesiunea iunie 2025.

Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web dedicată, cât și în cele 16 centre de examen, organizate la nivelul județului Cluj.

La nivelul județului Cluj, pentru promoția curentă, rata de promovare este de 89,45% (88,87% – sesiunea iunie-iulie 2024), iar pentru promoțiile anterioare -37,94 % (35,81% – sesiunea iunie-iulie 2024).

Rata cumulată de promovare_înainte de contestații este de 85,38% (85,26% sesiunea iunieiulie 2024).

În această sesiune a examenului național de Bacalaureat au promovat 3.049 candidați, dintr-un total de 3.571 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 2.942 candidați provin din promoția curentă, iar 107 candidați sunt din promoțiile anterioare.

16 unități de învățământ preuniversitar au înregistrat 100% rata de promovabilitate în sesiunea iunie 2024 a examenului național de Bacalaureat, după cum urmează: Colegiul Economic „Iulian Pop” Cluj-Napoca, Colegiul Național „Emil Racoviță” Cluj-Napoca, Colegiul Național „George Barițiu” Cluj-Napoca, Colegiul Național „George Coșbuc” Cluj-Napoca, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Cluj-Napoca, Colegiul Național „Mihai Viteazul” Turda, Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” Cluj-Napoca, Colegiul Național Unitarian „Janos Zsigmond” Cluj-Napoca, Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” Cluj-Napoca, Liceul Teologic Baptist „Emanuel” Cluj-Napoca, Liceul Teologic Reformat Cluj-Napoca, Liceul Teoretic „Horea Cloșca Și Crișan” Cluj-Napoca, Liceul Teoretic „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” Cluj-Napoca, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Cluj-Napoca, Liceul Teoretic „Victor Babeș” Cluj-Napoca.

De asemenea 43 din totalul celor 64 de unități de învățământ preuniversitar liceal din județul Cluj au înregistrat o rată de promovabilitate de peste 80%.