Din oras

Clujul a rămas mult în urma municipiului Oradea, la capitolul stații de reîncărcare pentru mașini electrice

Încă cinci stații de reîncărcare electrică urmează să fie amplasate în câteva zone ale orașului. Deocamdată, administrația clujeană pregătește documentația necesară și fondurile publice care vor fi puse la bătaie în acest scop. Din păcate, municipiul Cluj-Napoca pare să fi pierdut demult locul de top în privința tehnologizării și updatării digitale. Și la capitolul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră Oradea deține primul loc, iar capitala Ardealului gâfâie din urmă a reclamă. 

Administrația locală pregătește acordul privind contractarea finanțării pentru montarea unor stații de reîncărcare pentru vehicule electrice. În prezent, Clujul dispune de trei asemenea stații cu destinație publică:

în parcarea din Piața Unirii, una la parkingul de pe Moților și o alta la Univers T. Primele 2 stații au fost amplasate în noiembrie 2018 și pot alimenta simultan 4 mașini. 

Valoarea totală a proiectului este de 971.607,39 lei, iar finanțarea poate fi obținută prin intermediul programului derulat de Administrația Fondului de Mediu.

Derualarea acestui proiect presupune și o contribuție considerabilă a municipiului Cluj-Napoca, o susținere financiară de 10% din valoarea totală eligibilă. 

În plus, municipalitatea clujeană trebuie să mai suporte cheltuielile neeligibile pentru realizarea proiectului în cunatum de 47.658, 71 lei.  

Practic, cumulat, contribuția proprie a Primăriei Cluj-Napoca pentru susținerea acestui proiect sare de 30.000 de euro.

„Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului în condiții optime, vor fi asigurate din bugetul propriu”, se mai precizează în Hotărârea de Consiliu local. 

Amplasamentul noilor stații de reîncărcare a vehiculelor electrice este prevăzut în
Piața Mihai Viteazul, parcarea supraterană.

Stația a doua va fi amplasată în Piața Ștefan cel Mare, în parcarea existentă. De asemenea, alte trei stații vor fi montate în parcarea supraterană a Bazei Sportive Gheorgheni, în parcarea subterană a Sălii Polivalente, precum și în parcarea din zona nordică a orașului de la CREIC, zonă unde sunt înregistrate constante alunecări de teren.

CITEȘTE ȘIÎn Dealul Lomb, alunecările de teren au făcut ravagii. Primăria nu dorește să dea explicații cu privire la irosirea banilor

Până la realizarea propriu-zisă a acestui proiect municipalitatea clujeană se află în punctul de aprobare a acordului privind contractarea finanțării prin intermediul programului derulat de către Administrația Fondului de Mediu.

Municipiul Oradea obținea la începutul lunii octombrie, prin intermediul aceluiași program, fonduri pentru amplasarea a 16 stații de reîncărcare a autovehiculelor electrice. 

Cele 16 stații sunt de încărcare rapidă și respectă standardele impuse prin programul de finanțare. Stațiile vor acoperi zona arterelor principale de intrare și ieșire din oraș, precum zona gării, zona Universității Oradea, zona Aquaparkului Nymphaea, zona cartierului Ioșia, Rogerius și Nufărul, precum și zona centrală.

De altfel, Ilie Bolojan a semnat contractul de finanțare în acest sens, iar anunțul de licitație a fost publicat luna trecută. 

„Mulțumim conducerii Administrației Fondului pentru Mediu pentru sprijinul pe care ni l-a acordat pentru semnarea acestui contract de finanțare”, a declarat primarul Ilie Bolojan, citat de presa locală. 

În prezent, municipiul Cluj-Napoca dispune doar de 3 stații publice de încărcare pentru mașinile electrice, iar cu tot cu cele 5 stații care urmează abia să fie realizate, capitala Ardealului va avea doar jumătate din numărul stațiilor realizate de municipiul Oradea. 

Din păcate, orașul de pe Someș a rămas în urmă la capitolul tehnologie, contrar reclamei virtuale constante pe care o face edilul Emil Boc.

Proiectul depus de Municipiul Oradea pentru instalarea în oraș a 16 stații de încărcare a vehiculelor electrice a fost avizat de către Comitetul de Avizare al Administrației Fondului pentru Mediu în luna octombrie, iar suma aprobată este de 2,4 milioane de lei (fără TVA) reprezentând 86,85% din valoarea cheltuielilor eligibile. 

Între timp, administrația clujeană doar exersează, retoric, calitatea vieții.

CITEȘTE ȘI: Oradea ne bate și la capitolul autoturisme electrice: Cluj-Napoca are doar 3 stații, iar orașul lui Bolojan va dispune de 16 stații 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *