Din oras

Clujenii se cred SUPERIORI, însă jecmănesc străinii cu orice ocazie. După Untold, a venit rândul fanilor lui Celtic să „guste” din ospitalitatea locală

Cu toții știm povestea. Vine Untoldul, explodează prețurile, ca să mănânce gura tuturor o pită. Unii taximetriști cresc prețurile la 50 de lei cursa, nu mai găsești o chirie în oraș sub 1000 de euro pentru un weekend, apa ajunge să coste 8 lei jumătate de litru. 

Clujeanul e primitor, iubește turiștii, dar abia așteaptă să-i jecmănească. Desigur, sunt și excepții cum ar fi Apartament 1 Bistro&Bar (care a refuzat să crească artificial prețurile doar pentru a se umple de bani de pe urma străinilor). Însă, per ansamblu, clujeanul e un mega afacerist cu nimic mai bun decât moldoveanul sau bucureșteanul. Printre aere de superioritate se ascunde o atitudine de găinar, pregătit să ia pielea de pe oricine pentru o sumă decentă de bani.

Astfel, nu mare le-a fost surprinderea fanilor lui Celtic Glasgow când au văzut că li se cere 36 de LIRE pentru un bilet în Gruia pentru meciul din Liga Campionilor cu CFR Cluj. Un preț cu 700% mai mare decât cel valabil pentru un fan al clujenilor. Situația a născut un mic scandal între cele două cluburi, Celtic fiind decisă să se plângă la UEFA de situația creată. Conform publicației The Scottish Sun, cei de la CFR Cluj încalcă în mod flagrant regulile competiției. 

Până atunci, să nu ne necăjim. De ce n-ar face și clubul din Gruia un leu în plus? În viziunea lui Dante Aligheri, la intrarea în Iad stătea scris: „Lăsați orice speranță, voi cei care intrați”. Noi propunem ca în intrarea în Cluj-Napoca să stea scris, în mai multe limbi: „Lăsați orice speranță că vă întoarceți acasă cu bani, voi cei care intrați”. Trăiască Clujul. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *