Din oras

Clujenii reclamă hoții din buzunare care și-au făcut apariția la Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca și lucrează în voie. Polițiștii sunt din nou inexistenți

”Aș dori să știu dacă în zona Piața Unirii sunt amplasate camere de supravegheat. În ultima vreme de când a început Târgul de Crăciun au avut loc foarte multe furturi de portmonee din gențile și ghiozdanele oamenilor. Mulțumesc!”, a postat un clujean pe domnuleprimar.ro.

”S-a furat un portmoneu în Piața Unirii, cu buletin, permis… etc pe numele MUREȘAN ANDREEA VERONICA. Dacă cineva îl găsește este rugat să mă contacteze la nr. de telefon 0771327865”, s-a făcut o “reclamație” pe Facebook.

”Mi s-a deschis ghiozdanul în spate și mi s-a luat portmoneul din ghiozdan. Cineva m-a văzut când am pus în geantă portmoneul prietenei mele și al meu. Al meu era deasupra și l-a luat primul”, a relatat Andreea pentru Știri de Cluj. Cazul s-a petrecut duminică, în jurul orei 16.30.

”Am anunțat atunci furtul echipajului de poliție care era acolo. Stăteau în mașină pe telefoane și mi-au zis flegmatic să aștept două zile. Azi am fost și la polite și am dat declarație pentru adeverința aceea cu care să merg să îmi fac buletinul… permisul și toate actele”.

În ciuda acestor reclamații, polițiștii din cadrul Biroului de Presă al IPJ Cluj spun că nu știu despre aceste cazuri.

”Oricum nu mai am pe cine întreba pentru că e ora 16.00 și colegii nu mai sunt la birou”, a transmis jurnaliștilor ofițerul de serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *