
Locuitorii de pe strada Soporului au solicitat Primăriei să construiască o pasarelă peste pârâul Becaș pentru a avea acces în Baza Sportivă Gheorgheni. În acest moment accesul se face pe o conductă, și este un risc mare ca un copil sau chiar și un adult să alunece.
„Vin in intampinarea dumneavoastra cu sesizarea unei probleme care deja treneaza de mult timp in ceea ce priveste accesul in Baza sportiva Gheorgheni. De aproximativ 1 an s-a creat o noua intrare in parc cu usa langa paraul Becas, in spatele blocului de pe strada Soporului nr. 17, insa marea problema este ca acolo nu exista un pod pietonal, astfel ca oamenii circula pe o teava care trece pe la nivelul paraului Becas fiind foarte periculos pentru oameni si copii. In momentul de fata trec zilnic pe acolo cel putin 200 de persoane pe acea teava, astfel incat va rugam sa luati in considerare constructia unui pod de traversare pietonala. Chiar daca este in curs de implementare proiectul parcului Est care poate o sa aduca si poduri pietonale, pana atunci va luam sa construti un pod , chiar si modular, prefabricat demontabil din structura metalica, pentru a facilita accesul in baza sportiva. Fie ca se va face sau nu acest pod in continuare sute de oameni se vor expune zilnic pericolului de a trece pe acea teava dorin sa ajunga in Baza Sportiva”, a sesizat un clujean.
Primăria Cluj-Napoca i-a transmis însă că zona respectivă nu aparține domeniului public, motiv pentru care nu poate fi cuprinsă în proiecte de reamenajare/lucrări de execuție. Răspunsul l-a nemulțumit pe clujean care susține că Primăria a plantat pomișori, iar Baza Sportivă are o ușă de acces din acea zonă.
„Doresc sa vin in sustinerea cererilor anterioare facute de locatarii strazii Soporului prin care cerem sa se construiasca (sau amplaseze) un pod peste paraul Becas, pentru a asigura o legatura intre blocurile din zona Soporului si Baza Sportiva. La fel cum s-a mentionat in alte cereri in momentul de fata suntem nevoiti sa trecem paraul peste o conducta… Asa ceva nu ar trebui sa se intample in unul dintre cele mai mari parcuri din Cluj-Napoca, oras considerat de 5 stele. Argumentul cum ca spatiul nu este unul public nu are sens din moment ce oameni trec zilnic pe acolo iar Baza Sportiva are iesire dedicata in zona aceea si se vede clar ca este gandit loc pentru o pasarela. Ca sa nu mai zicem ca in postarile domnului primar se observa cum ca Primaria a plantat in acea zona pomisori, ceea ce nu se poate face pe un teren privat”, a transmis un alt clujean.