Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că în vila de protocol în care a locuit a fost cumpărată în ultimii ani doar o centrală termică pentru că cea veche se stricase şi a precizat că în această campanie electorală românii şi-ar fi dorit discuţii despre proiecte şi lucruri concrete. Premierul a răspuns, astfel, acuzaţiilor lui Nicolae Ciucă potrivit cărora a desecretizat, în scop electoral, doar cheltuielile la un obiectiv RA-APPS, vila care ar urma să fie atribuită preşedintelui Iohannis la finalizarea mandatului. Ciolacu a adăugat că această dispută ”mai mult aduce dezgust pentru români şi aduce absenteism la vot”.
“În vila în care am locuit eu, s-a cumpărat o centrală termică pentru că s-a stricat cea veche. De trei ani şi ceva suntem la guvernare, nu s-a cheltuit. Nu îl văd eu pe domnul Cîţu să fii cheltuit el pentru vreo vilă. Vedeţi cum pierdem esenţa? De fapt în această campanie cred că şi dumneavoastră şi eu şi mai ales românii aşteptau să avem discuţii despre proiecte despre viziuni, despre lucruri concrete, de economia reală”, a declarat, vineri, Marcel Ciolacu, potrivit news.ro.
El a adăugat că a fost un întreg scandal şi atunci când au fost vândute vile de protocol.
”Au fost decizii când s-au vândut aceste vile. A fost un scandal întreg, cine le-a luat? Le-a luat cumnatul lui Geoană, le-a luat. Deci nici nu ştii cum e mai bine să… Eu nu am locuinţă în Bucureşti. Ăsta este adevărul, am o singură locuinţă. Aţi văzut că am făcut şi partaj benevol din acela, deci am rămas 64 de metri. Mă şi întrebau domnule, divorţaţi? Eu sunt prost să divorţez, că rămân pe drumuri. Şi în ăia 64 locuieşte fratele meu, care are nişte probleme medicale”, a mai transmis liderul PSD.
El a precizat că nu înţelege strategia contracandidaţilor, cu jigniri şi atacuri la persoane şi la familie.
”Ar fi cazul să ieşim din această zonă care mai mult aduce dezgust pentru români şi aduce absenteism la vot. Nu înţeleg strategia domniilor lor cu aceste jigniri şi atacuri la persoane şi la familie care nu au adus niciodată voturi. Au adus de fapt… Să ştiţi că nu am fost candidat toată viaţa. Şi am fost şi eu de partea cealaltă a televizorului şi aveam acelaşi sentiment. Dacă uiţi acel sentiment pe care îl aveai când nu erai la televizor, erai în fotoliu şi te uitai la televizor, de fapt uiţi esenţa de ce faci politică”, a mai declarat Marcel Ciolacu.
De asemenea, fostul ministru de Finanţe Adrian Câciu a fost întrebat despre semnătura sa pe hotărârea de Guvern pentru reabilitarea vilei din Aviatorilor, despre care s-a spus că ar urma să fie atribuită preşedintelui Klaus Iohannis.
”PNL a arătat cu degetul spre mine. Cred că semnătura care contează acolo este a cui? A preşedintului PNL, Ciucă. Şi am închis, ăsta este răspunsul meu. Care nu a recunoscut că a semnat această hotărâre de guvern, acum două luni la o televiziune, drept pentru care m-aş opri aici pentru că exact cum a spus domnul prim-ministru nu vreau să…Facem cancan. Ştiţi cum e cu hoţul strigă hoţii? Persoana care şi-a asumat şi-a semnat este Nicolae Ciucă. Dacă vreţi şi tehnic, cum semnează ministrul de Finanţe, vă spun şi altceva ca să înveţe PNL-ul cum se face administraţie. Patrimoniul public al statului, inventarul acestuia se ţine de către Ministerul de Finanţe. Deci indiferent care ar fi obiectivul unei hotărâri de guvern, cât face parte din domeniul public, semnează ministrul de Finanţe. Dar acolo răspunsul trebuie să-l dea domnul Ciucă”, a declarat Adrian Câciu.
Guvernul a desecretizat, joi, HG prin care s-a dispus reabilitarea vilei RA-APPS din Aviatorilor nr. 86. documentul a fost adoptat pe vremea când Nicolae Ciucă a fost premier, dar are şi semnăturile a doi miniştri PSD.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la alegerile prezidenţiale, l-a acuzat pe premierul Marcel Ciolacu că a preferat să desecretizeze doar un obiectiv din administrarea RA-APPS, în scop electoral şi folosind instituţia în campanie şi îi cere să fie total transparent, începând cu sumele alocate pentru renovarea vilei sale de protocol şi a celorlalţi beneficiari din Guvern.