Cazul recent al elevului Alexandru Neamțiu care a murit duminica trecută, de Buna Vestire, fiind zdrobit pe zebră de un echipaj SMURD, aduce în prim-plan o temă de interes public: existența unei categorii aparte de oameni, a celor așa-numiți ″surdo-muți″. Ieri, 28 Martie, ISU Cluj a adus un omagiu în amintirea adolescentului și a ținut la ora 12 un moment de reculegere. Nu știm ca asemenea acțiuni să fi avut loc în cadrul Liceului Tehnologic Special Pentru Deficienți de Auz din Cluj-Napoca. Ce se întâmplă în interiorul acestei școli cu regim închis? Cum trăiesc acești elevi în internatul instituției? Cât de calitativ este actul pedagogic și de instruire al elevilor? Acesta este subiectul care ne interesează cu precădere aici.
La fiecare început de an, părinții trebuie să semneze Regulamentele școlare, care prevăd tot soiul de minuni, dacă vor să-și lase copii să învețe în această ″instituție de învățământ″. Părinților li se pun în față – fără a se discuta în prealabil, fără a li se aduce la cunoștință de existența unor drepturi – un formular tipizat, unde părinții semnează fără să stea prea mult pe gânduri.
Regimul închis de acolo este asemenea unui penitenciar. Copiii sunt ținuți într-un regim închis. Nu au curte. În fața școlii sunt fântâni arteziene, trandafiri și floricele – însă această imagine idilică este amăgitoare. Dincolo de acest tablou, nimic din cele necesare copiilor nu poate fi găsit în acea curte – ceva amenajat pentru tineri sau un spațiu de joacă pentru elevii mai mici.
Părinții nu au nici un contact propriu-zis cu școala – aceștia sunt obligați să-și lase copiii la poartă, unde elevul este preluat de portar. Părinții sunt legitimați și supra-legitimați, iar măsurile de securitate prevăzute sunt chiar mai dure decât cele din penitenciare.
Acești părinți vulnerabili, prin însăși situația copiilor lor, nu au văzut NICIODATĂ interiorul Liceului Tehnologic Special Pentru Deficienți de Auz. Părinții nu știu cum arată sălile de clasă, la ce bănci stau copiii lor sau ce mănâncă zi de zi. Este o lume închisă care funcționează după reguli neștiute de nimeni. Școala este dotată cu camere video, iar copiii sunt supravegheați în permanență.
Drepturile copiilor – această noțiune pare a fi străină în totalitate acestei școli. Părerea sau punctul de vedere al elevului – este ultimul aspect luat în calcul aici. Nemaivorbind de faptul că părinții nu știu ce rechizite sunt puse la dispoziția copiilor, altfel spus, cum sunt administrați banii publici pentru grija și dezvoltarea acestor elevi? Dar opinia copilului – unde este în această ecuație? Faptul că acești tineri suferă de anumite grade de deficiențe de auz, nu înseamnă că nu sunt capabili din punct de vedere psihic, astfel încât să-și poată expune punctul de vedere, nevoile și neplăcerile lor. Există în cazul acestor copii un consiliu al elevilor, în care să fie membri și să fie în măsură să se reprezinte? Nu există! Într-o asemenea nebuloasă, părinții nu sunt înștiințați cu privire la tratamentul de care au parte copiii lor în această școală, iar elevii nu sunt implicați sub nici o formă în deciziile care îi privesc.
Care este starea proprie a acestor copii? O stare bine cunoscută de frică.
O altă problemă specifică: cum intregrăm acești tineri în societate? Sau măcar în propria lor familie? Ei sunt rupți din sânul familiei, locuiesc într-un internat care funcționează după reguli neștiute, după care se întorc în familia de care au fost lipsiți. Cum îi integrăm de fapt pe acești copii? Sunt ei ajutați sau din contra, descalificați de la început pentru a-și continua viața în comunitate?
Nu poate fi negat faptul că în interiorul școlii există un confort ambiental. Lipsește însă confortul emoțional și psihic, de care nu pare a fi interesat nimeni. Dacă în Cluj-Napoca există aceste probleme în instituțiile speciale de învățământ – există pentru părinți și copiii lor, nu pentru autorități – ne putem întreba cum arată asemenea școli în alte județe ale țării? Cine vrea să vorbească despre ororile neștiute din aceste locuri?
Câteva aspecte privitoare la actul educațional: câți psiho-pedagogi pregătiți activează aici? Mai degrabă vom găsi profesori de specialitate, nu însă și psiho-pedagogi. Dar programe speciale adaptate pentru elevii cu deficiențe de auz? Nu există nici dintr-acestea. Se spune că este un liceu cu profil ″tehnologic″. Tehnologie se face însă prea puțin, dar nici limbajul mimico-gestual nu este materie de studiu. Pare incredibil? Este o normalitate a liceului în cauză, care deși adăpostește elevi cu deficiențe de auz, nu are cursuri mimico-gestuale prevăzute pentru elevi. Adică, acești elevi sunt lipsiți de o necesitate primară pentru a supraviețui în cadrul comunității: de cursurile specializate ale acelui limbaj specific al semenelor. Profesorii nu au această pregătire specială, iar viitorul elevilor este compromis chiar din școală.
Programa școlară pentru elevii de aici este una ″normală″, aceștia sunt nevoiți să țină ritmul cu oricare dintre celelalte unități de învățământ. Timpul suprimentar de care au nevoie unii dintre ei nu figurează în cadrul acestui curriculum. Elevii cu deficiențe de auz sunt nevoiți să locuiască în internat, se întorc ulterior în familia din care au fost rupți, iar după încheierea studiilor gimnaziale sunt aruncați într-o societate pe care o cunosc prea puțin și pentru care nu au fost pregătiți de școală.
Care este discursul oficial cu privire la situația acestor tineri? Contactat recent pentru un punct de vedere cu privire la cazul elevului Alexandru Neamțiu, Inspectorul Școlar General, Valentin Cuibus, ne-a comunicat următoarele:
″Nu este nici o anchetă, deoarece în momentul respectiv copilul ieșise împreună cu alți elevi, cu bilet de voie și toți ceilalți au rămas pe margine, iar el a fugit să treacă strada. Și ghinionul lui a fost că în momentul acela a trecut mașina salvării. Ancheta este în curs, dar este ancheta organelor abilitate, nu a noastră.″
Cu privire la condițiile de la Liceul Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz, iată și perspectiva idilică de care aminteam: ″Există și spațiu de joacă, și spațiu de petrecere a timpului liber, dar au și libertatea, cu avizul, bineînțeles, al părinților, care e dat la începutul fiecărui an, ca cu bilet de voie să poată ieși în oraș, într-un anumit interval de timp. Trebuie să mergeți, evantual să vedeți, dar au și loc de joacă, au și loc de petrecere a timpului liber, au și sală de lectură, au și persoane care sunt tot timpul împreună cu ei, inclusiv în timpul nopții. Deci, ei sunt supravegheați, dar în momentul în care l-ai lăsat să plece în oraș, normal că nu mai ai cum să-l supraveghezi. Există 11 licee la nivelul județului Cluj cu deficienți de diferite grade. Toate procedurile în aceste școli sunt diferite, deoarece gradele de deficiențe sunt diferite″. Chiar ne dorim să intrăm în această unitate de învățământ și să vedem cu ochii noștri realitatea de la fața locului. Vom încerca. Întrebarea este dacă vom fi și lăsați să vizităm acest spațiu securizat?
Atașăm mai jos și un fragment din răspunsul Consiliului Județean Cluj, sub a cărui oblăduire funcționează această instituție. Limbajul este de lemn, adică oficial, adică idilic.
Într-un spectru mai amplu, problema e simplă: societatea sau orașul nostru cu oameni ″normali″ nu este interesată de existența ori dificultățile cu care se confruntă ″surdo-muții″. Întrebarea este următoarea: Cine, de fapt, se dovedește a fi ″surd″ la durerile altora?
Vom reveni pe această temă cu istorii și povești de viață ale copiilor care au învățat în această instituție. Suntem interesați să aflăm dacă experiențele povestite de ″muți″ vor găsi urechi de auzit în rândul comunității clujene ″surde″, adică ″normale″.