Constructorul responsabil de inchiderea rampei de gunoi de la Pata Rat a constatat un lucru extrem de grav: pe fosta rampa a orasului s-au depozitat suplimentar peste 500.000 de metri cubi de deseuri, numai in ultimul an! Consiliul Judetean Cluj, care a fost notificat de aceasta situatie, a sesizat institutiile competente pentru a gasi vinovatul. Deoarece este vorba de o cantitate foarte mare de deseuri depozitate ilegal, in acest context inchiderea rampei va necesita costuri suplimentare imense, de milioane de euro, bani care nu sunt prinsi in proiectul de finantare europeana.
Consiliul Judetean Cluj a fost notificat oficial de catre reprezentanii Asocierii SC Nordconforest SA – SC Finara Consult SRL- SC Interdevelopment SRL, in calitate de Antreprenor pentru Lotul I (Pata Rat, Huedin, Turda si Gherla) in cadrul contractului privind proiectarea si executia obiectivului de investitii „Inchidere si ecologizare depozite neconforme de deseuri urbane din judeţul Cluj” in legatura cu faptul ca a fost constatata in mod clar existenta unor volume considerabile de deseuri suplimentare fata de cele avute in vedere in momentul organizarii licitatiei. Constatarea a survenit in contextul studiilor topografice efectuate de antreprenor ulterior preluarii amplasamentului, in data de 12 iunie 2015, in etapa de culegere a datelor necesare procesului de proiectare.
Astfel, in cazul depozitului neconform de deseuri de la Pata Rat, cantitatea suplimentara de deseuri constatata cu ocazia culegerii datelor pentru proiectare si intocmirea studiilor tehnice de specialitate, raportat la cantitatile de deseuri indicate in momentul organizarii licitatiei in anul 2014 si determinate prin studiul topografic aflat la caietul de sarcini este de nu mai putin de 541.300 de metri cubi!
O cantitate foarte mare de deseuri depozitate ilegal, iar acum se cauta vinovatii pentru aceasta situatie. Surse din Consiliul Judetean Cluj sustin ca Salprest este responsabila pentru situatia data. Aceleasi surse mai arata ca a fost sesizata inclusiv Directia Nationala Anticoruptie, unde s-a solicitat demararea unei anchete.
Potrivit notificarii antreprenorului, transmisa Consiliului Judetean Cluj, aceasta situatie extrem de grava, ale carei adevarate dimensiuni se releva abia acum, in cadrul studiilor si operatiunilor obligatorii presupuse de etapa de proiectare in vederea inchiderii si ecologizarii depozitului neconform, isi are originea in activitatea rampei private de stocare temporara invecinate operate de catre SAPLREST RAMPA pana recent, fara respectarea normelor legale.
„In contextul in care cantitatile de deseuri suplimentar determinate fata de caietul de sarcini aferent licitatiei nu aveau cum sa fie masurate si, respectiv, asumate de catre niciunul dintre participantii la licitatie, aceasta operatie necesitând demararea fazei de proiectare si efectuarea studiilor de teren, diferentele extrem de mari constatate sunt de natura sa afecteze grav solutiile initiale de inchideri propuse si asumate, in special din punct de vedere al pretului contractului”, arata Consiliul Judetean Cluj.
Cantitatea suplimentara de deseuri depozitata ilegal inseamna, in primul rand, costuri imense care se adauga finantarii europene, de inchidere a rampei. Ar putea fi vorba de cateva milioane de euro numai pentru cantitatea deja constatata, insa instututia Consiliului Judetean Cluj va sti exact despre ce suma este vorba dupa ce se va realiza o evaluare a situatiei.
Mihai Seplecan, presedintele Consiliului Judetean Cluj, arata ca va intreprinde toate demersurile necesare pentru a proteja banii publici si pentru a recupera orice potential prejudiciu cauzat bugetului judetului.
„Depozitarea ilegala a unor cantitati uriase de deseuri la Pata Rât, ulterior sistarii acestei activitati in luna iulie 2010, genereaza costuri suplimentare extrem de mari si care nu sunt eligibile pentru a fi decontate din bani europeni. Totodata, avand in vedere datoria mea de securiza atât fondurile europene ci si cele din bugetul judetului, ii asigur pe contribuabili ca nu doar banii europeni ci nici banii judetului Cluj nu vor fi folositi pentru a inchide si neutraliza deseuri care apartin si care au generat profituri unor operatori privati intrucât acest lucru ar contraveni grav legislatiei in vigoare. in plus, desi este de datoria noastra sa inchidem depozitul public neconform de deseuri, pentru a evita declansarea procedurii de infringement, nici nu se pune problema inchiderii cu fonduri europene a unei rampe private intrucât acest lucru ar reprezenta o frauda evidenta in folosirea banilor europeni.
De altfel, am si anuntat deja autoritatile competente cu privire la neregularitatile grave constatate si sunt convins ca acestea isi vor face datoria”, a spus Seplecan.
Presedintele CJ Cluj este de parere ca aceasta cantitatea suplimentara de deseuri depozitata ilegal este mult mai mare, deoarece aceste ultime masuratori au fost facute numai pentru ultimul an.
„In alta ordine de idei, nu pot sa nu ma intreb, retoric, desigur, care e adevarata cantitate de deseuri depozitata suplimentar, in mod ilegal, la Pata Rât, in tot acest timp incepând din luna iulie 2010 daca in interval de doar un an si câteva luni, de la masuratoarea care a precedat licitatia din anul 2014 si pâna in prezent au fost depozitate cca. 550.000 de mc?! in plus, care e cantitatea reala de deseuri depozitate si care e profitul obtinut in mod ilegal având in vedere ca aceasta e cantitatea efectiv ramasa in rampa, separat de ceea ce operatorul privat a recuperat si valorificat in vederea reciclarii?!Totodata, cum poate fi oare explicata aceasta diferenta enorma intre cantitatile declarate Agentiei pentru Protectia Mediului, de cca. 100.000 de mc/an si cea reala, determinata acum?! si, nu in ultimul rând, care e provenienta acestei cantitati uriase de deseuri depozitate suplimentar, sa fie oare din judetul Cluj sau si din alte judete ale tarii?!”
Pe langa cantitatile suplimentare de la Pata Rat, s-au constatat depozite ilegale si pe rampele din Huedin si Gherla. Astfel, in ultimul an au fost depozutate ilegal 33.600 de metri cubi de deseuri pe rampa din Gherla, iar la Huedin, aproape 15.000 de metri cubi de gunoi.
Antreprenorul responsabil de inchiderea rampelor mai arata ca aceste masuratori nu pot fi contestate, „avand in vedere ca se poate verifica si vizual in teren prin prezenta unor deseuri proaspat depozitate la data preluarii amplasamentelor, in conditiile in care Caietul de Sarcini indica faptul ca depozitarile s-au sistat inca din 16 iulie 2010 (in cazul depozitului Pata Rat).
Reprezentantii Salprest Rampa nu au putut fi contactati, pentru a expune un punct de vedere cu privire la aceasta situatie.