
Clujenii au remarcat faptul că cimitirul din Mănăștur este într-o stare jalnică, după ce cei responsabili cu întreținerea par să fi uitat care le sunt responsabilitățile.
Ceea ce îi deranjează și mai tare pe oameni este faptul că le-a fost percepută o taxă de „curățenie”. Unde ajung acei bani, dacă cimitirul arată în acest hal?
„Platim in fiecare an pentru curatenia cimitirului!!! Daca nu platesti nu iti ingroapa mortul pana nu platesti retroactiv !!! Rusine !!!”
„Și eu l-am înmormântat pe tata în aprilie și pe lângă taxa de capela mi s-a cerut 150 lei (curățenia pe ultimii 3 ani, retroactiv). 50 lei/an este curățenia”.
„Inadmisibil cum arata! Bine ca taxa de salubritate trebuie platita si retroactiv. Halal organizare!”.
„Plătim taxe de salubritate, nu se face curățenie printre morminte, nu exista tomberoane langa gardul cimitirului. Se arunca gunoiul peste gard. Nu sunt sunt tomberoane lângă Capela noua. Acolo se îngrămădește gunoiul, lângă țeavă de apă! Alo, aude cineva!!?”, re revoltă clujenii.
Primăria a încheiat în 2021 cu Eco Garden, pe o perioadă de patru ani, un contract în valoare de 17.305.577 de lei (aproximativ 3,4 milioane de euro) pentru servicii de întreținere a cimitirelor. Însă la cum arată cimitirul din Mănăștur, cu vegetație crescută și plin de gunoaie, este evident că cineva nu și-a făcut treaba.
UPDATE
Primăria Cluj-Napoca a transmis faptul că firma a început de la sfârșitul săptămânii trecute lucrările de igienizare și curățenie în cimitirele din oraș și sperăm să finalizeze în zilele următoare aceste activități, astfel încât oamenii să poată circula în condiții civilizate atunci când vizitează mormintele.