Ludovic Orban, un individ care o freacă cu Dreapta încă din 1992, își face azi, după 30 de ani de zăcut în sinecura PNL, propriul partid. Și, alături de foști parlamentari PNL, a depus luni, la ora 12.00, la Tribunalul București, solicitarea de înregistrare a partidului Forța Dreptei, anunță mediafax.ro.
PNL, s-a umplut rapid de profitori și mai ales trimiși în misiune de la SRI în anii 90, ca nu cumva tovarășii din Frontul Salvării Naționale să nu aibă ”opoziție”. Șa fel s-a întâmplat și cu PNȚ-CD. Dar, spre deosebire de PNȚ-CD, PNL a fost mai adaptabil: cum interveneau noi conflicte între generațiile de frecători de mentă și sinecuriști, cum se zbătea și se desprindea o nouă aripioară. Apoi aripioara, uneori și după 10 ani, cum a fost czul Forței Democrate (alt FD ca inițiale, alte proaste caractere) care s-a vărsat în PLD (cu ”Guzganian” Vozganian cu tot), apoi în PD și au creat PDL care s-a fuzionat în PNL.
Alchimia Dreptei, ce mai! Totul numai să-și vadă sacii în căruța făcutului de nimic pe bani mulțiși pe influență tot fel de indivizi pe care altfel munca i-ar îmbolnăvi. Mai ales dacă e cinstită.
Nu am nimic cu adevărații liberali. Dacă or fi existând, că, în România, liberalismul n-are nici o legătură cu politicile de dreapta: nici doctrinar, nici ideologic.
Puțini își mai aduc aminte de iureșul ”partidelor” înființate la secțiunea ”pe scară”, ”pe apartament”, ”pe bloc” din anii 90, cu șefii azvârliți la grămadă în CPUN, să se plictisească lumea de vorbăria lor imbecilă și fără rost și să ceară ”ordine” în modul de înființare al partidelor. ”Ordine” imbecilă pe care o vedem și azi în aplicare. Singurul scop al acelor ”partide”, în afară că au primit niște bani de la buget cine trebuiau să primească, a fost ca, prin numărul lor, să legitimeze ”democrația originală” a lui Ion Ilici Iliescu. Democrația de carton, democrația de cumetrie, precursoarea miliardarilor de carton și a capitalismului de cumetrie.
Cu dezastre evidente în viitor. De exemplu: dacă Patriciu, nu conducerea de carton a așa zisului PNL, ar fi acceptat, în 2009, să meargă la guvernare alături de PDL, astăzi am fi avut mai puțin PSD de caviar la guvernare și mai mult guvern de dreapta – mă rog, ce-o fi însemnând dreapta asta. Doar că, din rațiuni ce țineau de tenebrele marii sale averi, acumualte într-un timp ce nu o justifică, Patriciu a mers (a câta oară din 1989 încoace?) alături de Iliescu și interesele politico-economice ale unei clase politico-securistice interlopizate.
Ion Ilici Iliescu și Dinu Costache Patriciu sunt produsele mizerabile în caracter tipice educației socialismului multilateral dezvoltat, sunt dintre cei care au asigurat tranziția “mijloacelor de producție” de la întregul popor către buzunarele elitelor comuniste – pentru a nu se “irosi” rezultatele a 70 de ani de muncă a “omului nou”: zeci de milioane de asasinate și sute de milioane de destine batjocorite și frânte în zeci de „gulaguri”. Averea politrucului cu papion, obținută prin frângerea securității energetice a României (privatizarea dubioasă a Petromidia, despre creanțele din Libia, despre manipularea Bursei șamd), nu ar fi fost posibilă fără experiența celuilalt politruc (“sărac și cinstit”) bine școlit la Moskova.
S-au întâlnit, chipurile la cele două capete ”opuse” politic, Trezorierul și Ideologul perioadei de tranziție. Și ne-au dat de nu mai putem duce.
Că între părintele “capitaliștilor de cumetrie” și cel al așa-zișilor liberali mânjiți cu “energie vie” există o veche amiciție, o demonstrează istoria trădărilor care nu au existat niciodată între cei doi. Pe cine nu au trădat nicodată cei de la PNL cu diversele lor aripioare? Niciodată nu l-au trădat pe Ion Ilici Iliescu.
Încă din 1990, Patriciu și Tăriceanu și-au propus o alianță cu FSN-ul lui Petre Roman, omul lui Iliescu. Prima tentativă nu a avut finalitate așa că, în iulie 1990 (nici nu se uscase prea bine sângele împrăștiat de târnăcoapele minerilor lui Iliescu pe străzile Bucureștilor), Patriciu, împreună cu Tăriceanu, Cataramă și Horia Rusu au smuls o aripă din PNL (așa-zisa “aripă tânără”) și au lipit-o, în aprilie 1991, la guvernarea Roman. Atunci s-a semnat “Carta pentru Reformă și Democrație”, iar Dinu Costache Patriciu a devenit ministrul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.
După mineriada din septembrie 1991 care a dus la căderea guvernului Roman, în octombrie 1991, “PNL”-ul lui Patriciu participă la Guvernare cu FSN (ca partid politic), girând politic chiar guvernul de criză format de Iliescu sub conducerea lui Theodor Stolojan (Don Costache a avut în Guvernul Stolojan 3 miniștri și 7 sub-secretari de stat: Dan Constantinescu ca ministru al Industriilor, Mircea Ionescu Quintus ca ministru al Justiției, George Danielescu ca ministru al Economiei și Finanțelor – aceștia, împreună cu Cataramă, vor pune bazele viitoarei țepe numită “afacerea SAFI” -, Dan Radu Rușanu, precum și alți viitori petroliberali de bine).
Liberalii cu funcții de subsecretar de stat au fost păstrați de Ion Iliescu în guvern chiar și după intrarea acestui “PNL” în “opoziție” în 1992 (până în 1994, când au fost scoși din ministere la protestele PUNR cu care PDSR a format “Patrulaterul Roșu”).
Nu este de mirare că, în 1996, Dinu Patriciu era inclus, pentru prima dată, de agenția Reuters într-un top al „Noilor îmbogățiți din România” care au făcut rapid avere după evenimentele din decembrie 1989. De altfel, este și anul în care, zice Patriciu, a intrat în afaceri cu petrol. Dar prima dată numele său este asociat cu afaceri de combustibil în octombrie 1995, când agenția Mediafax preciza că „specialiștii IGP cercetează legalitatea contractului de vânzare-cumpărare a unui cargo, tranzacție în care sunt implicați liderii PL-’93, Dinu Patriciu și Raymond Luca”. Cei doi, preciza sursa citată, au fost cercetați pentru evaziune fiscală, dar nu au fost condamnați.
Mize ale anului 2004 au fost modernizarea României, reforma justiției, proiectele pe termen lung (inclusiv intrarea României în Uniunea Europeană). Cine s-a opus, din răsputeri, acestor mize? Iliescu și Patriciu. Amândoi se lamentau prin mass media despre cât de nepregătită este România pentru a adera și recomandau amânarea acestei decizii. Nepregătită era doar clica lor.
Suntem în anul 2021. Aproape două decenii s-au dus ca un clipit. Dinu Puturiciu îngrașă viermi bogați, așa ca averea sa pe care se bat alți viermi.
România îngrașă viermi în Parlament și la guvernare.
Viermii care nu mai au loc la cadavrul României,își fac propriul partid.
Și, gata!