Accidentul din Sânpaul a distrus o familie din Cluj. Cinci oameni, toți membri ai aceleiași familii, au murit după ce maşina în care erau a ajuns pe contrasens şi a lovit două camioane.
Toţi lucrau ca zilieri în construcţii şi erau în drum spre şantier: în maşina era un tată cu cei doi fii şi cumnatul, şi el cu băiatul lui. Cea mai tânără dintre victime avea doar 16 ani, potrivit observatornews.ro.
Era ora 8 dimineaţa când cei cinci bărbaţi mergeau la muncă, pe un şantier din Cluj. Ovidiu era la volan şi era alături de cei doi fii de 16 şi 17 ani, dar şi de cumnatul său, şi el cu băiatul de 27 ani. Mai aveau 50 de metri până la destinaţie când, într-o curbă, maşina a ajuns pe contrasens şi a acroşat remorca unui camion care venea din faţă.
Rudele susţin că şoferul era mereu prudent la volan şi nu avea cum să facă o astfel de greşeală. Ovidiu ar fi împlinit azi 39 de ani. Fiul său avea majoratul peste doar câteva zile.
